aprilie 2011
Ursul
Transilvania Film lansează, la începutul lunii mai, în cinematografele din toată ţara, "comedia anului" în România - Ursul, în regia lui Dan Chişu.
 
Ursul  este un road-movie plasat în România anilor '90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs - bătrân şi pe moarte - unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia.
 
Aventurile pline de neprevăzut prin care trec ursul, angajaţii circului şi toţi cei ce le ies în cale fac din Ursul comedia anului 2011 în România.
 
Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ şi Gabriel Spahiu. Distribuţia este întregită de Andreea Gramoşteanu, binecunoscută publicului larg pentru apariţiile din serialul de televiziune Mondenii.
 
Pelicula Ursul a câştigat, în 2008, finanţare la concursul de scenarii organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei. De asemenea, filmul a fost finanţat prin programul MEDIA al Uniunii Europene. Pe de altă parte, scenariul filmului a câştigat în 2008 Best Pitch Award în secţiunea Connecting Cottbus din cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cottbus, Germania.


Goran Bregović, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni şi compozitori din lume, care a lucrat cu artişti precum Iggy Pop sau Cesária Évora, semnează coloana sonoră a celui mai recent film al regizorului Dan Chişu - Ursul - ce va avea premiera în cinematografe la începutul lunii mai.
 
"Cu mult timp în urmă i-am făcut o promisiune prietenului meu Dan Chişu, şi anume că îi voi compune muzica pentru un film. Eu îi promisesem, dar nu eram convins că el chiar o să facă filmul, deoarece e un om cu foarte multe planuri şi, ca şi mine, nu le poate realiza pe toate. Dar iată, acest film e gata! Sunt fericit că am făcut parte din acest proiect", spune Bregović despre decizia de a se alătura acestui proiect.
 
Celebrul muzician mărturiseşte că Ursul este prima comedie la care a lucrat, el fiind cunoscut pentru muzica filmelor regizorului sârb Emir Kusturica (Time of the Gypsies, Arizona Dream, Underground). "Este prima mea comedie", spune Bregović. "Nu am mai scris niciodată până acum muzică pentru comedii. Pentru mine acest lucru a însemnat să fac parte dintr-un proiect al prietenului meu", continuă acesta.
 
De asemenea, Goran Bregović îi îndeamnă pe spectatori să meargă în cinematografe pentru a vedea filmul: "Mergeţi să vedeţi Ursul. Este un film haios şi vă veţi distra!".
 
Filmul Ursul, în regia lui Dan Chişu, va avea premiera în cinematografele din toată ţara la începutul lunii mai.
 
Ursul este o producţie Libra Film, distribuit de Transilvania Film.

Regia: Dan Chişu Cu: Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Andreea Gramoşteanu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus