mai 2011
Festivalul TIFF 2011
La cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), 12 filme de lungmetraj intră în lupta pentru câştigarea mult râvnitului Trofeu Transilvania. O competiţie spectaculoasă, dedicată în mod tradiţional regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, alcătuită din producţii recente, din ţări precum Islanda, Suedia, SUA, Germania, Danemarca, Argentina, Belgia, Uruguay, Israel, Rusia, India, apreciate la cele mai importante festivaluri internaţionale de film din lume, printre care se numără cele de la Cannes, Locarno, San Sebastian, Palm Springs, Berlin.

Directorul artistic al Festivalului, Mihai Chirilov, promite "o selecţie echilibrată, eclectică: filme de gen (o comedie: King's Road; două thriller-uri: No Return şi The Silence), dar şi filme care sfidează orice clasificare, veritabile OZN-uri cinematografice (A Useful Life şi The Untitled Kartik Krishnan Project); filme realizate cu buget confortabil, dar şi filme regizate în regim de gherilă, cu microbugete (The Imperialists are Still Alive!); filme inovatoare, temerare, atât prin conţinut, cât şi prin formă (She-Monkeys, respectiv Innocent Saturday). Nu în ultimul rând, filme intimiste care microscopează destine individuale aflate în situaţii limită (The Flood, Oxygen, Volcano, Principii de viaţă) - această descriere aplicîndu-se, mai mult sau mai puţin frontal, tuturor celor 12 aflate în acest an în competiţia TIFF-ului."

România este prezentă şi în acest an în cadrul Competiţiei Oficiale TIFF, de această dată cu producţia Principii de viaţă, al doilea film de lungmetraj al regizorului Constantin Popescu (Portretul luptătorului la tinereţe). Prezentat în competiţia dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian, filmul spune povestea unui bărbat, care, la prima vedere, pare a avea tot ce îşi doreşte: o familie, o casă, bani. Totuşi, o serie de probleme apar exact înainte ca el să plece în vacanţă şi îi pun sub semnul întrebării întreaga existenţă. Rolul principal este interpretat de actorul Vlad Ivanov, iar roluri importante le revin şi lui Gabriel Huian, cunoscut publicului român ca protagonist al mediumetrajului Marilena de la P7 (r. Cristian Nemescu) şi Rodicăi Lazăr (Moartea domnului Lăzărescu, Amen).

Volcano, debutul în lungmetraj al regizorului Rúnar Rúnarsson, este în mod clar unul dintre cele mai aşteptate filme de critică şi public deopotrivă, care urmează să fie prezentat în premieră mondială în cadrul Quinzane des Realisateurs la Festivalul de Film de la Cannes 2011. Cele trei scurtmetraje realizate de Rúnar Rúnarsson până acum au făcut valuri la festivalurile internaţionale, fiind fie nominalizate la Oscar (The Last Farm) fie selecţionate la Cannes (Two Birds, Anna).



Regizoarea de origine islandeză Valdis Oskarsdottir revine la TIFF cu al doilea film din cariera sa, King's Road, după comedia de succes Country Wedding, prezentată la ediţia din 2009 a festivalului de la Cluj-Napoca. O tragicomedie arătată publicului în cadrul secţiunii Piazza Grande a Festivalului de la Locarno, care se va situa cu siguranţă printre preferinţele spectatorilor, în rolurile principale regăsindu-se Daniel Bruhl (Good bye Lenin!, Inglourious Basterds) şi Gisli Örn Garðarsson (Prince of Persia).
 
Lista filmelor din competiţie continuă cu She-Monkeys, al regizoarei Lisa Aschan, recompensat cu Globul de Cristal - Menţiune Specială pentru Cel mai Bun Lungmetraj în cadrul secţiunii Generation 14plus la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2011, The Imperialists are Still Alive!, debutul lui Zeina Durra selecţionat în Competiţia Festivalului de Film Sundance 2010 sau A Useful Life, de Federico Veiroj, distins cu Menţiune Specială în competiţia New Directors la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian 2010.
 
Iubitorii genului thriller sunt aşteptaţi la proiecţiile filmelor No Return, debutul lui Miguel Cohan în lungmetraj, câştigător, printre altele, al  Premiilor pentru Cel mai Bun Lungmetraj, Cel mai Bun Regizor Debutant şi al Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid şi The Silence, de Baran Bo Odar, un alt titlu aflat în selecţia secţiunii Piazza Grande a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno în 2010.
 
Din juriul competiţiei din acest an vor face parte personalităţi importante din industria cinematografică precum exploatantul francez Laurence Herszberg - director general al Forum des Images din Paris; producătorul sârb Cedomir Kolar, care are în "palmares" titluri precum Train de vie (r. Radu Mihăileanu) sau Cirkus Columbia (r. Danis Tanovic); regizorul italian Uberto Pasolini - distins cu Premiul pentru Cea mai Bună Regie la TIFF 2009 pentru Machan şi colegul său român, Radu Munteanunul dintre cei mai apreciaţi regizori ai Noului Val, selecţionat în Competiţia TIFF 2003 cu filmul său de debut, Furia.


 


De la cea de-a zecea ediţie a celui mai important festival de film din Romania nu putea lipsi o altă competiţie tradiţională: cea a secţiunii Umbre - Scurtmetraj. Selecţionerul Mihai Mitrică, directorul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, a dezvăluit câteva dintre motivele pentru care cele 12 filme Shadows Shorts din acest an rămân unul dintre highlight-urile festivalului.
 
"Line-up-ul Shadows Shorts de anul acesta aliniază 12 titluri destul de diferite. Nu vom avea parte doar de filme horror sângeroase, cu zombies şi monştri, ne vom putea bucura şi de filme de animaţie (3 la număr), filme de atmosferă, filme bizare şi inedite ce nu respectă nicio regulă cinematografică, în afară de cele ce ţin de realizarea impecabilă din toate punctele de vedere. Stilistic, ele au un singur numitor comun: atmosferă dark, sumbră, apasătoare. There is no sun in Shadows Shorts!"
 
Un must see absolut al secţiunii este scurt metrajul Night Fishing, regizat de regizorul-cult Park Chan Wook, alături de fratele său - Park Chan-Kyong, câştigătorul Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin din 2010. Producţia a fost filmată exclusiv cu iPhone4, un motiv în plus care face ca acest film să fie de neratat. Co-regizorul  Park Chan-Kyong va participa personal la proiecţiile de la Cluj-Napoca.
 
Lista filmelor din Shadows Shorts continuă cu Ninjas de Dennison Ramalho, selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Clermont Ferrand, All Flowers in Time, de Jonathan Caouette, autorul filmului Tarnation şi membru al echipei de post-producţie lui Gus van Sant, alături de care a colaborat la numeroase producţii, dar şi responsabilul pentru efectele speciale la Schindler's List, celebrul film regizat de Steven Spielberg, Through the Night, de Lee Cronin, nominalizat la Premiul BAFTA 2010 pentru Cel mai Bun Scurtmetraj, filmele de animaţie Danny Boy, de Marek Skrobecki, Martyris, regia Luis Felipe Hernandez Alanis, sau Innercity al lui Alain Fournier. 
 
Spaniolul Antonio José Navarro - selecţioner al celui mai important festival de film fantastic şi horror din lume - cel de la Sitges (Catalunia), finlandezul Jukka-Pekka Laakso - directorul Festivalului de Film de la Tampere (Finlanda) şi francezul Eric Dinkian - regizor, autorul filmului Precut Girl, selecţionat în competiţia Shadows Shorts în 2010, sunt cei care vor alege câştigătorul Premiului pentru Cel mai bun Film din Secţiunea Umbre - Scurtmetraj la TIFF 2011.


 


Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie 2011, la Sibiu.

TIFF este organizat de: Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc  - APFR
Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Media al Uniunii Europene, Institutului Cultural Român
Co-producător: TVR 1
Sponsor oficial: Ursus Breweries
Sponsori: TNT, MasterCard, L'Oreal, JTI, Banca Transilvania, TenarisSilcotub, HBO Romania
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Partener de promovare: Vitrina Advertising
Parteneri media: Europa Fm, Cocor Media Channel, Adevărul, Adevărul de seară, Dilema veche, Forbes, OK!, Zile şi Nopţi, Elle, Viva, Decât o revistă, Tataia, Academia Caţavencu, Oops Media, Elevate, ZOOM
Parteneri online: Realitatea.net, Voxpublica.ro, Pandoras.ro, Liternet.ro, Feeder.ro, Port.ro, Art Act Magazine, Hipmag
Parteneri media locali: TVR Cluj, Realitatea TV Cluj, monitorulcj.ro, Ziua de Cluj, Făclia, Radio Cluj, Radio Paprika, infoLOCAL


COMPETIŢIA OFICIALĂ 2011

 
 A Useful Life La vida util
(r. Federico Veiroj, Uruguay- Spania, 2010)
Cu: Jorge Jellinek, Manuel Martinez Carril, Paola Venditto
Premii şi festivaluri: Menţiune Specială - competiţia New Directors la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian 2010; Premiul FIPRESCI, Menţiunea Specială a Criticii Columbiene, Menţiunea Specială a Cinecluburilorla Festivalul Internaţional de Film de la Cartagena (Columbia) 2011; Premiul Coral pentru Cel mai Bun Lungmetrajla Festivalul de Film Latino-American de la Havana (Cuba) 2010; Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Istanbul 2011; selecţionat în Competiţia Ibero-Americană a Festivalului de Film de la Miami 2011
 
 Innocent Saturday / V subbotu  
(r. Alexander Mindadze, Rusia - Germania - Ucraina, 2011)
Cu: Anton Shagin, Svetlana Smirnova, Stanislav Ryadinskiy
Premii şi festivaluri: selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2011
 
 King's Road Kóngavegur 7
(r. Valdís Óskarsdóttir, Islanda, 2010)
Cu: Björn Hlynur Haraldsson, Daniel Brühl, Gísli Örn Garðarsson 
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film de la Locarno 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Chicago 2010

 No Return Sin Retorno
(r. Miguel Cohan, Argentina - Spania, 2010)
Cu: Leonardo Sbaraglia, Martin Slipak,Bárbara Goenaga
Premii şi festivaluri: Premiile pentru Cel mai Bun Lungmetraj, Cel mai Bun Regizor Debutant şi Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid; selecţionat în Competiţia Ibero-Americană la Festivalul Internaţional de Film de la Miami 2011; Festivalul de Film Latin de la Chicago - film de deschidere
 
 Oxygen / Adem
(r. Hans Van Nuffel, Belgia, 2010)
Cu: Marie Vinck, Gijs Scholten van Aschat, Stef Aerts
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film de la Annoay (Franţa) 2011; Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs 2011; Festivalul Internaţional de Film de la Amiens (Franţa) 2010
 
 Principles of Life Principii de viaţă
(r. Constantin Popescu, România, 2011)
Cu: Gabriel Huian, Vlad Ivanov, Rodica Lazăr
Premii şi festivaluri: selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian 2010; Festivalului de Film East End Londra 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Bratislava 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg 2011
 
 She-Monkeys Apflickorna
(r. Lisa Aschan, Suedia, 2011)
Cu: Mathilda Paradeiser, Linda Molin, Isabella Lindquist
Premii şi festivaluri: Globul de Cristal - Menţiune Specială pentru Cel mai Bun Lungmetraj din cadrul secţiunii Generation 14plus la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2011; Premiul Dragon pentru Cel mai Bun Film Nordic şi Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg 2011; Festivalul Internaţional de Film Tribeca 2011 (SUA)
 
 The Flood / Mabul
(r. Guy Nattiv, Israel, 2011)
Cu: Shmil Ben Ari, Yakov Cohen, Ronit Elkabetz, Michael Moshonov
Premii şi festivaluri: Globul de Cristal - Menţiune Specială pentru Cel mai Bun Film din cadrul secţiunii Generation Kplus la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2011; Premiile pentru Cel mai Bun Film israelian de Lung Metraj şi Cea mai Bună Imagine la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa 2010; Premiul Ophir (al Academiei Israeliene de Film) pentru Cel mai Bun Actor într-un Rol Secundar (Michael Moshonov)
 
 The Silence / Das letzte Schweigen
(r. Baran Bo Odar, Germania, 2010)
Cu: Ulrich Thomsen, Wotan Wilke Möhring, Katrin Saß
Premii şi festivaluri: Selecţia Oficială Piazza Grande a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Sao Paulo (Brazilia) 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Stockholm 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs 2011; Festivalul Internaţional de Film Turco-German de la Nuremberg (Germania) 2011
 
 The Imperialists are Still Alive!
(r. Zeina Durra, SUA, 2010)
Cu: Élodie Bouchez, José María de Tavira, Karim Saleh
Premii şi festivaluri: Selecţionat în Competiţia Festivalului de Film Sundance 2010; Premiul pentru Cel mai Bun Film de Debut la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Salonic 2010; Festivalul de Film Camerimage (Polonia) 2010; Festivalul de Film Black Nights de la Tallinn (Estonia) 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Morelia (Mexic) 2010; Festivalul de Film American de la Deauville (Franţa) 2010; Festivalul de Film Woodstock (SUA) 2010
 
 The Untitled Kartik Krishnan Project
(r. Srinivas Sunderrajan, India, 2010)
Cu: Swara Bhaskar, Vishwesh Krishnamoorthy and Kartik Krishnan
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film de la Mumbai (India) 2010; Festivalul Internaţionalde Film Sud-Asiatic de la New York 2010; Festivalul de Film Asiatic Asian Hot Shots de la Berlin 2010
 
 Volcano
(r. Rúnar Rúnarsson, Danemarca, 2011)
Cu: Theodór Júlíusson, Margrét Helga Jóhannsdóttir, Elma Lísa Gunnarsdóttir
Premii şi festivaluri: Selecţionat în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de Film de la Cannes 2011 (Premieră mondială)

COMPETIŢIA UMBRE - SCURTMETRAJ 2011

 
 All Flowers in Time
(r. Jonathan Caouette, Canada, 2010)
Cu: Chloë Sevigny
Premii şi festivaluri: Menţiune Specială a Juriului Presei la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand 2011; Marele Premiu Canal + la Festivalul de Film Etrange 2010; Festivalul de Film Sundance 2011; Festivalul Internaţionalde Film de la Rotterdam 2011; Festivalul de Film Fantastic de la Sitges 2010; Festivalul de Film de la Cannes 2010
 
 Danny Boy
(r. Marek Skrobecki, Polonia- Elveţia, 2010)
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film de la Shanghai 2011; Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Stuttgart 2011; Festivalul Internaţional de Film de Animaţie ANIFILM Trebon (Cehia) 2011; Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animateka Ljubljana (Slovenia) 2010
 
 Deus Irae
(r. Pedro Cristiani, Argentina, 2010)
Cu: Gaston Ricaud, Bernarda Pag
Premii şi festivaluri: Fantastic Fest (SUA) 2010; Festivalul de Film din Florida 2011
 
 Fairycatcher
(r. Kealan O'Rourke, Irlanda, 2009)
Cu: Des Braiden, Lorna Dempsey
Premii şi festivaluri: Festivalul de Film Fantastic Fantasporto (Portugalia) 2011
 
 Inner City
(r. Alain Fournier, Canada, 2011)
Premii şi festivaluri: Rendez-Vous de Cinema Quebecois 2011; Festivalul de Film de la Cannes (Short Film Corner) 2011
 
 La Petite Mort
(r. Jan Gallasch, Germania, 2010)
Cu: Thomas Koch, Sarah Rebellato
Premii şi festivaluri: Fantastic Fest (SUA) 2010; Festivalul Internaţional de Film Horror Screamin' Atena 2011
 
 Martyris
(r. Luis Felipe Hernandez Alanis, Mexic, 2010)
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film Fantastic de la Sitges 2010
 
 Night Fishing
(r. Park Chan Wook, Park Chan-Kyong, Coreea de Sud, 2011)
Premii şi festivaluri: Ursul de Aur pentru Cel mai bun Scurtmetraj la Festivalul de Film de la Berlin 2011
 
 Ninjas
(r. Dennison Ramalho, Brazilia, 2010)
Cu: Flavio Bauraqui, Carlos Meceni
Premii şi festivaluri: Cel mai Bun Scurtmetraj la Festivalul Internaţional de Film Horror de la New York 2010; Festivalul Internaţional de Film Underground de la Boston; Fantastic Fest (SUA) 2010; Festivalul Internaţional de Film FanTasia Montreal 2010
 
 Off Season
(r. Jonathan van Tulleken, SUA, 2009)
Cu: Bill Sage
Premii şi festivaluri: Nominalizat la Premiul BAFTA pentru Cel mai Bun Scurtmetraj 2010; Marele Premiu al Juriului Panavision la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Palm Springs 2010; Festivalul Internaţional de Film Brooklyn 2009; Festivalul Internaţional de Film de la Seattle 2009
 
 Through the Night
(r. Lee Cronin, Irlanda, 2009)
Cu: Eoin Macken, Nora-Jane Noone
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film Fantastic Imagine Amsterdam 2011; Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj de la Atlanta 2010; Festivalul de Film de Scurtmetraj de la Cork (Irlanda) 2010
 
 To My Mother and Father
(r. Can Evrenol, Marea Britanie, 2010)
Premii şi festivaluri: Cel mai Neliniştitor Film al Anului la Festivalul Internaţional de Film HP Lovecraft de la Portland 2010; Cel mai Bun Film Experimental al Anului la Festivalul de Film Manisa Altin Üzüm (Turcia) 2010; Festivalul Internaţional de Film Fantastic de la Sitges (Spania) 2010; Fantasticfest Austin Texas (SUA) 2010; Festivalul Internaţional de Film Horror Screamin' Atena 2010; Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Rennes (Franţa) 2010

Descarcă programul TIFF, 2011 aici..



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus