Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

TIFF 2011, Adalbert şi premiile


iunie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am amînat relatarea ultimă despre TIFF din dorinţa de a vedea filmul cîştigător, Sin Retorno. Nu am reuşit să ajung la proiecţia din festival fiindcă a fost programată la aceeaşi oră cu gala Competiţiei locale şi, în calitate de membru al juriului, am fost la proiecţia respectivă. L-am văzut pe unul din playerele festivalului şi, în acest fel, am reuşit să nu ratez niciunul dintre filmele care au fost premiate în acest an la Cluj.
 
Sin Retorno e realizat de Miguel Cohan şi e o coproducţie argentiniano-spaniolă. Are toate ingredientele unui film de suspans american. Ca realizare, filmul rulează în ritmul şi stilul producţiilor americane, cu o deosebire: cu toate că moral personajele ajung să îşi clarifice poziţiile, responsabilitatea şi vina, răzbunarea propriu-zisă nu are loc. Schema narativă clasică (propusă de Tzvetan Todorov) în care există trei puncte cheie - ordine, dezordine şi restabilirea ordinii - e respectată, numai că restabilirea finală e numai pe jumătate înfăptuită.
 
Unul dintre cele trei personaje de prim-plan e Federico Samaniego, un bărbat de vîrstă mijlocie pe care justiţia îl condamnă pentru o faptă de care nu este vinovat. El îşi găseşte împăcarea sufletească, ajunge să pună faţă în faţă personajele care i-au distrus viaţa - tatăl unui tînăr omorît în accident de maşină şi vinovatul real, un băiat de vreo douăzeci de ani. Însă din punct de vedere social (în ceea ce priveşte sistemul socio-politic, aşadar), ordinea nu îşi află rezolvarea cuvenită, dreptatea nu e înfăptuită deplin (cel puţin nu vedem asta pe ecran).
 
Spectatorul e aşezat în poziţie omniscientă, astfel că devine judecătorul tuturor personajelor. Ele reacţionează natural, sînt credibile în postura pe care o îmbracă, dar cusătura dramatică a filmului răzbate prin poveste şi spectatorul poate intui cum va curge istoria. De asemenea, tocmai fiindcă există discrepanţe clare între personaje, delimitări clare între bine şi rău, spectatorul e lesne prins în poveste din punct de vedere moral, iar setea sa de dreptate şi de răzbunare e lesne alimentată de autorul filmului. Astfel, filmul nu depăşeşte ramele unei mici povestiri morale, în genul filmelor uşoare ale lui Hitchcock, însă fără a intui în spatele proiectului amprenta unui mare autor, care, dincolo de trupul personajelor sale trage cu ochiul şi spre societate şi spre cinema.
 
Cîştigătorul Trofeului Transilvania din acest an, Sin Retorno, nu e mai bun decît La vida util, care a fost distins cu Premiul Special al Juriului. Filmul argentinian mi-a amintit de o producţie din Serbia pe care am văzut-o la TIFF acum vreo patru ani, Klopka / The Trap, a lui Srdan Golubovic. Ambele discutau probleme morale, ambele erau construite în genul filmelor americane de suspans, ambele conduceau bine energiile spectatorului în timpul vizionării. Nicicare, însă, nu e un film ieşit din comun.
 
Sîmbătă dimineaţă am văzut un alt film care urma să fie premiat, She-Monkeys. Un film suedez realizat de Lisa Aschan. Îl urmăreşti cu plăcere, fiindcă ai pe ecran două actriţe frumoase, pe Mathilda Paradeiser şi pe Linda Molin, ambele neprofesioniste. Camera stăruie asupra celor două fete şi felul în care se descoperă una pe cealaltă devine pentru spectator un expozeu al feminităţii. Camera explorează trupurile celor două fete, intră în intimitatea lor cît e necesar pentru a încărca ecranul cu un erotism mocnit, şi, în acelaşi timp, păstrează suficientă distanţă încît să nu fie nimic pornografic în acest exerciţiu. Filmul urmăreşte relaţia fetelor, una care slăbeşte treptat din cauza modului autoritar în care Cassandra (Molin) înţelege să rezolve problemele care apar între ele. Filmul a meritat Premiul pentru Imagine.
 
Premiul de Interpretare a fost acordat persoanei care îl merita cel mai mult, Elodie Bouchez, pentru filmul The Imperialists Are Still Alive! Filmul gravitează în jurul personajului întruchipat de actriţă şi, prin ea, descoperi o persoană, un om care are probleme, care e îndrăgostit, care încearcă să îşi facă proiectele artistice, care încearcă să răzbată prin aparenţele şi ifosele specifice lumii artei. Lejeritatea cu care e construit filmul, îmbinarea fragmentelor de viaţă cu fragmente de visare, critica socială, toate acestea invită la relaxare şi, ca spectator, te ţin într-un spaţiu comod. Astfel, tentaţia de a te apropia de personajul Elodiei Bouchez e mare. De aceea, la final, pesonajul ei ajunge să îţi fie un fel de prietenă.
 
Cele mai nostime alegeri au fost cele din dreptul Premiului pentru Regie. Principii de viaţă şi Volcano sînt filmele în care prezenţa regiei (Constantin Popescu şi Runar Runarsson) este dăunătoare din punct de vedere cinematografic. Ambele filme sînt didactice, ambele folosesc realismul pentru a planta idei în mintea spectatorului, ambele înscenează lecţii de viaţă. Ambele abuzează atît de personaje cît şi de spectator (dar nu în felul odios în care o face autorul Bobului care nu moare) - de cele dintîi pentru că le transformă în simple ştachete prin care să fie obţinută o anumită morală (care împlineşte lecţia de viaţă), cel din urmă fiindcă e sedus cu ajutorul expunerii realiste, pentru ca, la final, să îi fie servite idei prestabilite.
 
Dintre filmele româneşti proiectate la TIFF, în afara lui Morgen, care nu mai e chiar nou, singurul care merită văzut este Visul lui Adalbert. Are o realizare teribilistă (unde teribilismul trebuie privit ca propunere ludică postmodernă), care merge de la prezenţa filmului-în-film, cu accent pe utilizarea filmului ca material de propagandă (acţiunea se petrece în ultima parte a erei Ceauşescu), pînă la sublinierea prezenţei aparatului de filmat în poveste, prin alunecări ale camerei care simulează mişcările ochiului din stadiul cel mai profund al somnului, R.E.M. Aşadar nu e un teribilism deranjant, precum în Nuntă mută, nu e o abordare kitsch a rostului cinematografiei şi a mijloacelor sale de lucru. În acelaşi timp, nici nu invită la mari analize ale acestui mediu reprezentaţional. Rostul lui e de a înfăţişa povestea într-o manieră ştrengărească.
 
Astfel, acest arsenal de zvîcniri teribiliste devine ironie (în relaţie cu istoria, cu era comunistă) şi autoironie (ca diferenţă între stilul de prezentare al întîmplărilor de pe ecran şi importanţa reală pe care aceste întîmplări o au - în film fiind vorba despre persoane mutilate în acele vremuri şi despre felul în care statul răspundea acestor situaţii). În unele momente filmul devine caricatural (şedinţa din fabrică, de exemplu) şi stăruie destul de mult în acele locuri, de aceea ajunge să fie uşor deranjant. Dar asta numai dacă dorim neapărat să-i căutăm hibe. Lucru la care nu prea invită o exprimare atît de uşoară şi atît de lăsată la vedere precum cea din Visul lui Adalbert. Filmul este distrativ, ca un joc cochet în care eşti complice cu autorul în toate întîmplările asupra cărora cel din urmă îţi atrage atenţia - unele dintre ele parte din viaţa personajelor, altele parte din viaţa cinematografică.

textul poate fi citit si pe lucianmaier.ro
 

Descarcă programul TIFF, 2011 aici..






 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2011


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 EducaTIFF este Cel Mai Bun Proiect Educaţional din România - Gala Premiilor în Educaţie, Comunicat de presă
 EducaTIFF e în cursa pentru Cel mai bun proiect educaţional la Gala Premiilor în Educaţie, 2011, Comunicat de presă
 Cinemateca TIFF: Filmele de la TIFF 2011 revin la Cluj şi Sibiu, Comunicat de presă
 Noaptea Albă a Filmului Românesc - o nouă ediţie de senzaţie, Comunicat de presă
 Impresiile FILM MENU de la TIFF 2011, Autori diverşi
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer