La Cluj, la TIFF, totul are dimensiuni umane şi reale. Mi-am făcut mai mulţi prieteni la TIFF în 8 ani, decît la Roma în 30. Îmi aduc aminte, cu lux de amănunte, fiecare hotel şi fiecare cameră în care am stat, fiecare film care mi-a plăcut, fiecare persoană cu care am vorbit, fiecare moment împărtăşit cu prietenul meu de o viaţă, Alex...
În 2004, Catalogul şi spot-ul festivalului erau cu acea splendidă Marilyn din Transilvania, cu fota în vînt şi bujori în obraji... O imagine încă vie. A fost anul în care am învăţat să iubesc filmele islandeze. Mi-aduc aminte Touching the Void, Marele jaf comunist şi prezenţa plăcută şi discretă a lui Alexandru Solomon. M-am îndrăgostit de Gegen die Wand, film care m-a bîntuit ca o fantasmă, luni de zile, şi de thailandezul Last Life in the Universe. Şi de filmul maghiar Kontroll, izvor de energie. Mi-aduc aminte că am rîs cu Alex la un film la care "You always want to fuck" fusese tradus cu "Fir-ar al naibii să fie". Am urlat cu Anca pe stradă "Punk is not dead!" (şi ei îi plăcuse Gegen die Wand) şi ne-am îndrăgostit fără speranţă de Gael Garcia Bernal şi de Birol Unel. Am văzut de două ori filmul belgian Aaltra (un meritat premiu al publicului), la care am rîs cu Chiri ca nişte nebuni, şi ne-am împrietenit cu cei doi regizori belgieni, politically incorrect, hiper-alcoolici, care umblau pe străzile Clujului ţipînd în româneşte "Votaţi Aaltra, votaţi Excelent!!"
În Juriu erau Cristian Mungiu şi Shaila Rubin, faimoasă casting director de la Roma, care a venit cu o geantă plină de medicamente, zicînd că nu poate mînca nimic, că e foarte bolnavă, şi a plecat cu o valiză plină cu sticle de ţuică şi palincă...
În 2005 am stat la Agape şi am descoperit plăcerea de a citi AperiTIFF la micul dejun, pe fundal de muzică sacră / religioasă în versiune disco. I-am zis lui Alex că asta îmi aduce aminte de Papa Ratzinger, iar el a răspuns: "Adică Paparatzi..." A fost anul cu maratonul Mou gaan dou / Infernal Affairs şi anul în care, pentru prima şi ultima dată la TIFF, nu am reuşit să intru la o proiecţie la Arta, pentru că nu mai era loc în sală, nici pe jos, nici în picioare: filmul era The Saddest Music in the World, de Guy Maddin, şi pierdut a fost... Am adorat cîştigătorul Trofeului Transilvania, Whisky, şi Oldboy al lui Park Chan-wook. Momentul anului: conversaţia mea cu Todd Solondz la Diesel; mi-a zis să nu fac baie în Hudson, că e poluat, şi să nu caut un apartament mare la New York, că nu se găsesc... I-am mulţumit pentru aceste sfaturi extrem de folositoare pentru una ca mine, iar el mi-a scris pe program: "Aş vrea ca Dana să fie mult mai curajoasă..."
În 2006 am stat tot la Agape, în cea mai frumoasă cameră posibilă, atît de frumoasă, încît mai mult am stat la hotel... Mi-a plăcut un film spaniol, i-am mărturisit asta regizorului, iar el a venit seara la Agape, cu actorul protagonist, să-mi aducă un buchet de flori... Filmul anului, care m-a devastat, a fost Free Will de Matthias Glasner.
2007 a fost anul lui Mungiu, anul cu Palme d'Or-ul. Cristian mi-a dat un autograf preţios "Pentru cei care ne-au susţinut de cînd eram mici"... Am revăzut-o după 26 de ani pe Anda Onesa, o prietenă din copilărie, de cînd eram UTC-iste, am fost la Sibiu cu "caravana cinematografică TIFF", unde am petrecut două zile de pomină cu Alex, Ana şi Anca, a cîştigat La sagrada familia al lui Sebastian Campos, pe care l-am bombardat cu întrebări despre legăturile dintre filmul lui şi Hamlet; a fost anul în care a venit Laura de la Londra, iar Alex era extrem de fericit... Am vorbit toţi trei despre filme şi într-o zi ne-am chinuit vreo două ore să ne aducem aminte numele lui Teri Garr, fără să reuşim... Epuizaţi, l-am căutat pe Alin; de atunci, îi spun Alin "Google" Dumbravă...
În 2008 am fost în excursie la Mărişel cu Juriul: am cîntat cu Michael Fitzgerald cîntecele lui Fabrizio De André în cimitirul din localitate, am povestit pe iarbă cu Porumboiu, Sebastian Campos a devenit Sebastian Lelio, am descoperit că dacă bei mult dar iei înainte de a te culca un Nurofen a doua zi nu te doare capul, am băut vin cu Anca şi Carmen la Lou Reed in Berlin (fericire totală), şi am purtat cu Alex o discuţie absurdă, stil primele minute din Reservoir Dogs, despre ce s-a întîmplat cu portofelul mămicii din Megatron şi cu buletinul Domnului Bebe în 432...
În 2009 am văzut un număr enorm de filme, ca să recuperez timpul pierdut în 2008 cu discuţii cinefile; mi-au rămas în suflet Poliţist, adjectiv, Gomorra, Il Divo (r. Paolo Sorrentino), About Elly / Darbareye Elly (r. Asghar Farhadi), Revanche (r. Götz Spielmann). Şi două secvenţe "muzicale": Mirabela Dauer din Poliţist, adjectiv şi I migliori anni della nostra vita, Renato Zero, din Il Divo. Am văzut cu Alex Valentino: The Last Emperor (r. Matt Tyrnauer), care ne-a încîntat, am cunoscut-o pe Claudia Cardinale.
În 2010 i-am trimis pe toţi să vadă Café Noir (r. Jung Sung-il) şi Engwentro de Pepe Diokno; în timp ce eu vedeam Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, fata mea, Giada, se ducea la Iulius Mall să vadă Videocracy despre Silvio Berlusconi (fiecare cu dictatorul ei...) Am regretat lipsa Ancăi şi mi-a părut rău că nu i-am putut spune la Cluj cît de mult ţin la ea... Am descoperit că Ozana este o foarte bună actriţă şi am comis o mare greşeală: în timp ce toată lumea (bună) era la Republica, la Metropolis, eu m-am dus la Arta să văd The Immaculate Conception of Little Dizzle (r. David Russo) şi m-am aşezat lîngă un tip care mă întreba din cinci în cinci minute "de ce nu se poate lărgi sala ca să intre toată lumea care trece pe stradă"...
În 2011 am fost cu doi prieteni la Grădina Botanică pe urmele lui Alex, am vorbit mult cu Ana, Monica şi Bobby, nu am vorbit destul cu Cristi L., am uitat să-i spun Corinei cît de minunată este Elvira, Florin Piersic mi-a spus "Sărumîna", am stat două zile cu Michele Placido, care s-a îndrăgostit de Cluj şi de Teatrul Naţional, m-am împrietenit cu Pietro Marcello şi cu Federico Veiroj (La vida util e un film splendid!), am plîns trei ore (că l-am văzut de două ori) la La vida de los peces, de i s-a făcut milă lui Matias Bize şi mi-a dat DVD-ul ca să mai pot plînge şi acasă la mine (lo bueno de llorar en la cama...), şi am fost în Juriu la Zilele Filmului Românesc cu Daniela şi Nadia, care în prima zi era foarte profesională şi în ultima seară dansa pe străzi la două noaptea, abia am reuşit să o conving să se ducă la hotel să-şi ia valiza, că avea avion la cinci...