O oră - atât durează spectacolul Méd(e)ia de Bertóti Johanna, regizat de Csiki Zsolt, în cadrul aceluiaşi proiect de Practică Teatrală în Centru şi Nord-Vest organizat de Teatru 74, despre care vorbeam ieri. În sala de spectacol se află un pat cu perne şi o plapumă, pat în care dorm cei cinci actori. Imediat ce publicul s-a instalat, una dintre actriţe (Pál Emőke) se ridică şi, după ce înconjoară patul cu un pahar în mână, pahar în care se află ceea ce pare a fi sânge, îl toarnă peste ea şi ceilalţi. Ideea unui liber arbitru e, din acest moment, imposibilă. Ştim că nu există altă cale, şi că, din clipa în care aceştia deschid ochii, finalul se cunoaşte deja.
Patul funcţionează perfect regizoral - e locul unde se petrec poveştile pasionale dintre personaje. Adaptat la contextul zilei de azi, politica trece prin pat şi mass-media se vâră sub plapuma oamenilor. Iar când cei ce joacă sunt în centru şi ceilalţi îngheaţă într-unul dintre colţuri, acelaşi spaţiu arată ca un ring de box. Pe cât sunt de puternice personajele odată ce sunt în centru, pe atât sunt de reci şi imobile odată ce ies din spaţiul în care se performează. Aşadar, toţi trec prin niveluri diferite de joc. Primul este cel din centru, unde fiecare este un personaj din Medeea. Urmează cel legat de ieşirea din rol şi transformarea într-o statuie, iar ultimul e planul personajelor din afara poveştii, unde vocile groteşti amintesc de o mass-media violentă, în căutare de bârfe.
Medeea (Sebők Maya) şi Iason (Molnár György) sunt despărţiţi de politică, dar nu pentru că ar avea opinii diferite, ci pentru că primarul Creon (Hunyadi István), e interesat de Iason mai ales pentru fiica sa, iar un refuz l-ar scoate pe tânăr din Consiliu. Iason, punctul de legătură dintre toate personajele, are o doză de inocenţă pe care nu şi-o pierde, în ciuda alegerilor pe care le face. În relaţiile cu cele două femei e şi victimă şi agresor, iar ideea destinului îi eliberează pe toţi de orice vină.
Adolescentă timidă cu probleme de comunicare, Glauce (Bereczki Enikő) are mici răbufniri de rebeliune, lucru ce îi dă un contur mai clar şi mai multă carne. Actriţa se plimbă cu lejeritate între aceste zone, schimbându-se într-o clipire. Cu o personalitate adictivă, ea lasă dependenţa faţă de tată pentru cea faţă de viitorul soţ.
Pál Emőke e o doică sfătoasă, o femeie cu sindromul Tourette care face un sondaj în legătură cu situaţia femeilor căsătorite şi o provocatoare prezentatoare TV. Se mişcă dibace între personaje, ţesând legături între ele, oricare ar fi rolul pe care îl joacă.
Sexul şi moartea sunt teme atât de mari şi rezolvate foarte simplu de către tânărul regizor Csiki Zsolt. Sexul şi mâncarea se întâlnesc în scena în care Medeea are pentru Iason un tort, pe care-l mănâncă împreună... în timp ce fac sex. Urmează o orgie imediat după nuntă, iar pentru moartea din final fiecare îşi toarnă un pahar de sânge în cap. Nici un ac nu e în plus pe scenă, iar actorii trebuie să lucreze cu corpul lor în relaţie cu ceilalţi, pentru că nu se pot sprijini în obiecte exterioare. Plăcerea spectatorului creşte când înţelege că actorii sunt preocupaţi de crearea unor punţi reale între ei, punţi care transformă jocul lor într-o formă foarte cursivă şi fără întreruperi de ritm.
E de ajuns o oră de Galactoria pe zi, dacă arată ca cea petrecută în sala unde s-a jucat Méd(e)ia.
Méd(e)ia de Bertóti Johanna
Regia: Csiki Zsolt
Cu: Sebők Maya, Molnár György, Pál Emőke, Hunyadi István, Bereczki Enikő.