mai 2011
Festivalul TIFF 2011
Singurul om care a cucerit Trofeul Transilvania de 2 ori în istoria de 9 ani a festivalului, regizorul, scenaristul şi producătorul Corneliu Porumboiu, este eroul campaniei de promovare a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a cărui ediţie cu numărul 10 se va desfăşura în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca. Recordul lui Porumboiu este cu atât mai valoros cu cât acesta este numărul maxim de trofee pe care îl poate cuceri un cineast la festivalul clujean, a cărui Competiţie Oficială este destinată filmelor realizate de regizori aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj din carieră.

Conceptul creativ al campaniei, gândit de TIFF în colaborare cu agenţia de publicitate PROPAGANDA, se axează pe analogia film-fotbal: pe vizualul oficial al festivalului, Corneliu Porumboiu poartă pe tricou numărul 10, reprezentativ atât pentru ediţia aniversară a festivalului, cât şi pentru statutul său de "număr 10" al palmaresului TIFF şi, nu în ultimul rând, pentru legăturile de familie ale regizorului cu sportul-rege. Campania de comunicare vizuală a festivalului a beneficiat, în premieră, de un vizual teaser, care i-a pus pe jar deopotrivă pe fanii TIFF şi pe microbiştii clujeni, în care regizorul, fotografiat de la spate, a fost îmbrăcat în tricourile oficiale cu numărul "10" ale celor două echipe clujene - CFR şi "U".


În spiritul spoturilor TIFF de la ediţiile anterioare, clipul oficial al festivalului parodiază un film clasic. De data aceasta, la aniversarea a 10 ani de Nou Cinema Românesc şi la cea de-a zecea ediţie TIFF, referinţele se schimbă radical: până acum, spoturile festivalului au oferit variante autohtone ale unor titluri precum The Seven Year Itch, E.T., The Postman Always Rings Twice, Nosferatu, Brokeback Mountain, Star Wars sau seria James Bond - în campania-record din 2007. În 2011, filmul multipremiat care reprezintă punctul de pornire pentru spotul TIFF este chiar câştigătorul Trofeului Transilvania din 2006, A fost sau n-a fost, filmul cu care Corneliu Porumboiu a câştigat pentru prima dată cea mai importantă distincţie a festivalului.

În spotul oficial, regizat de Marian Crişan, actorii Teo Corban, Ion Sapdaru şi Mircea Andreescu revin în rolurile care i-au consacrat - cele de moderator, respectiv, invitaţi ai unui talk-show de televiziune locală: RetrospecTIFF. De astă dată, subiectul emisiunii nu mai este chestiunea arzătoare a Revoluţiei Române, ci fotbalul: cei trei discută despre o fază extrem de controversată a unui derby, la un program de profil. Pentru a afla dacă a fost sau n-a fost fault în careu la faza cu pricina, moderatorul intră în legătură telefonică directă cu "domnul Porumboiu" - cel mai în măsură pentru a se pronunţa. Eroii fazei nu sunt, însă, jucătorii de top ai Ligii I la fotbal, ci un alt tip de personalităţi: Cătălin Mitulescu a fost cel care a recuperat la mijlocul terenului, i-a pasat lui Cristi Puiu, care, după ce a driblat doi jucători adverşi, a trimis balonul în bară, însă acesta a rămas în posesia echipei, la Cristian Mungiu, care a recentrat în careu, pentru o lovitură cu capul a lui Radu Muntean, regizorul "tradiţional" al spoturilor TIFF, presupusa victimă a unui fault.


În completarea spotului oficial, Corneliu Porumboiu îşi prezintă propria viziune asupra campaniei celei de-a zecea ediţii TIFF într-un material-promo, care apropie Festivalul Internaţional de Film Transilvania de lumea fotbalului românesc, în care cei confuzi sunt de astă dată doi suporteri ai naţionalei de fotbal (interpretaţi de Lucian Iftime şi Andrei Şerban) deveniţi, cu sau fără voia lor, fani ai echipei care reprezintă cu mândrie România peste hotare... cea a filmului românesc.

Creată pornind de la conceptul şi ideea elaborate în parteneriat cu agenţia PROPAGANDA, grafica vizualului oficial, precum şi a teaserului, îi aparţin art director-ului TIFF, Carmen Gociu, iar fotografiile au fost realizate de Cornel Lazia. Spotul oficial, regizat de Marian Crişan, după un scenariu de Mihai Chirilov, Marian Crişan şi Tudor Giurgiu, a fost filmat de George Dăscălescu, scenografia aparţinându-i Alexandrei Alma Ungureanu. Montajul îi aparţine lui Tudor Pojoni.


Promo-ul scris şi regizat de Corneliu Porumboiu a fost filmat de Marius Panduru, montat de Roxana Szel, iar scenografia îi aparţine Mihaelei Poenaru. Sunetul ambelor materiale a fost realizat de Marius Stănescu. Pentru ambele materiale, mixajul de sunet aparţine Raza Studio. Producţia celor doua promo-uri a fost coordonată de Bogdan Crăciun. Post-producţia şi post-procesarea au fost realizate de Abis Studio, iar transferul pe 35 de mm al spotului oficial TIFF a fost realizat la Kodak Cinelabs România.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Media al Uniunii Europene, Institutului Cultural Român, Institutul Cultural Român New York, RADEF România Film
Co-producător: TVR 1
Prezentat de: Ursus
Sponsor principal: Nokia
Partener festival: Vodafone România
Sponsori: TNT, MasterCard, JTI, Banca Transilvania, TenarisSilcotub, HBO România, Sony, Polus Center Cluj, Odeon Cineplex, Holcim, Compania de Apă Someş, Electrogrup, Discovery România, E-ON, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Energobit, City Plaza, Mouton Cadet
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Make-up artist oficial: L'Oreal
Partener tehnic: BenQ
Partener tehnologic: Brinel
Parteneri de distribuţie film: Independenţa Film, Transilvania Film, ProRom / Romania Film, PARADA Film, Clorofilm, MediaPro Distribution
Parteneri industrie: Abis, Kodak Cinelabs România, Panalight
Parteneri media: Europa Fm, Cocor Media Channel, TV5 Monde, Adevărul, Adevărul de seară, Dilema veche, Forbes, OK!, Gazeta Sporturilor, Zile şi Nopţi, Elle, Viva, Decât o Revistă, Tataia, VICE, Academia Caţavencu, Oops Media, Elevate, Zoom Media, Media Image
Parteneri online: Cinemagia.ro, Realitatea.net, Voxpublica.ro, Pandoras.ro, Gsp.ro, Hotnews.ro. Liternet.ro, Feeder.ro, Port.ro, Art Act Magazine, Hipmag, Filmreporter.ro
Parteneri media locali: TVR Cluj, Realitatea TV Cluj, monitorulcj.ro, Ziua de Cluj, Făclia de Cluj, Radio Cluj, Radio Paprika, infoLOCAL

Descarcă programul TIFF, 2011 aici..



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus