Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2011

A doua zi - TIFF, 2011


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A doua zi de festival mi-am petrecut-o în cinematograful Florin Piersic. Schimbarea de nume a cinematografului, schimbarea înfăţişării sale, dotarea cu aparate de ultimă generaţie, cred că toate sînt de prisos dacă nu sînt îndeplinite două condiţii: să fie comod să stai în sală şi cei care organizează proiecţiile să manifeste puţin interes pentru calitatea proiecţiei. E păcat că Româniafilm a ţinut morţiş ca fosta sală Republica să păstreze un număr cît mai mare de fotolii în detrimentul comodităţii. Nu ai loc la picioare, stai mai rău decît în avion, nu te poţi mişca în scaun fără să deranjezi vecinii din lateral, dacă încerci să te cobori puţin spre rîndul dinainte în căutarea unei poziţii mai puţin obositoare atunci vei împinge fotoliul din faţa ta cu genunchii şi iarăşi vei deranja. Nu ştiu pentru ce înălţime au fost proiectate noile spaţii din cinema, însă mi-e teamă că dacă ai mai mult de un metru şi şaizeci de centimetri vei simţi fiecare minut al vizionării (mai ales dacă filmul e slab). Dincolo de confort, calitatea proiecţiilor e discutabilă.
 
În afara ultimului Wenders, Pina, vineri şi simbătă am mai văzut patru filme în sala aceasta. Proiecţia Pinei a fost în regulă, în rest a fost jale. În fiecare film, dacă personajele ridicau puţin glasul, atunci boxele începeau să gîjîie. Sunetul parcă era redat prin radiouri Gloria cu dufuzoare care au membrana tăiată şi încep să vibreze aiurea cînd sînt frecvenţe joase ori atunci cînd personajele vorbesc mai tare. Iar cireaşa de pe tort a fost la proiecţia filmului Incendies al lui Denis Villeneuve. Imaginea a fost proastă, sacada uneori; probabil a fost o proiecţie de pe suport digital, realizată printr-un alt aparat decît cel al cinematografului. Numai aşa mi-am putut explica brumul existent în instalaţia de sunet. Brumul creştea de fiecare dată cînd apărea pe ecran o linie a subtitrării sau atunci cînd ecranul se lumina puternic. Ca şi cum ar fi apărut interferenţe între sursa semnalului şi aparatul de proiecţie, interferenţe preluate de instalaţia de sunet a sălii. Ideea e că degeaba vor fi renovate sălile bătrîne ale oraşului dacă lucrurile sînt făcute de mîntuială şi dacă, atunci când vine vorba de calitatea proiecţiei, responsabilii sălii cred că "merge şi aşa"! Şi la Wroclaw şi la Londra, festivaluri la care am fost în 2010, filmele rulau numai în multiplexuri. Proiecţiile din multiplex au fost fără probleme şi la noi - în 2010, cel puţin, că acum n-am ajuns la filme în Odeon. Ar fi păcat ca asta să fie singura soluţie pentru a avea vizionări de calitate la TIFF.
 
Primul film al zilei de ieri a fost Winter's Bone, o producţie americană semnată de Debra Garnik. Între ceea ce am văzut în primele două zile (dincolo de Pina, care e un proiect special), Winter's Bone a fost un film răsărit. Ree are şaptesprezece ani şi trebuie să-şi crească fraţii, un băiat şi o fetiţă care au mai puţin de zece ani. Mama lor are probleme de sănătate, nu o poate ajuta cu nimic. Tatăl lor fusese condamnat, ieşise din închisoare, dar nimeni nu mai ştia nimic de el. Cînd află că tatăl ei pusese casa drept garanţie pentru eliberarea condiţionată şi că executorii urmau să le ia casa în cazul în care tatăl lor nu apărea, Ree trebuie să ia o decizie importantă. Să îşi caute tatăl şi să deranjeze clanul infracţional din care acesta făcea parte sau să se trezească în drum. Alege prima variantă.

Mi-a plăcut calmul relatării acestei istorii. Indiferent cît de odioase erau întîmplările de pe ecran - de la corecţii fizice însemnate la tăierea unui cadavru cu drujba -, totul era înfăţişat încît părea cel mai normal lucru, cel puţin pentru mediul respectiv. Niciun gros-plan cu violenţe, nicio rupere de ritm prin care autorul să sublinieze vreo acţiune, să o marcheze ca importantă între celelalte, şi, astfel, să pună vreo amprentă morală asupra celor de pe ecran. Întotdeauna faptele realizate de personaje erau prezentate în plan larg, încît să fie vizibil pe ecran şi cadrul în care se petrece acţiunea. De aici s-a născut naturaleţea filmului, senzaţia pe care o creează fiind aceea că orice grozăvie s-ar petrece, ea nu depăşeşte sfera umanului, fiindcă totul are loc în natură, în mediul înconjurător. Odată prezentate în interiorul lumii, toate faptele de pe ecran capătă un caracter omenesc, pot fi înţelese în contextul dat. Astfel, filmul capătă un aspect de frescă (locală), e o istorie a unei istorii, ca şi cum un prieten îţi împărtăşeşte o situaţie dureroasă, dar nu pentru a te impresiona, ci pentru a înţelege cum a fost posibilă.

Următoarea proiecţie la care am asistat a fost cea a Incendiilor lui Denis Villeneuve (Incendies, în original). Un film multipremiat şi nominalizat la Oscar. E un fel de Crash al lui Paul Haggis, ceva mai violent (de unde faptul că poate trece drept mai realist), ceva mai puţin subtil (dacă vă puteţi imagina aşa ceva) şi ceva mai melodramatic şi mai moralizator  (aşadar, se poate). Filmul are două planuri, istoria lui Nawal Marwan, o tînără din Orientul Mijlociu care îşi dezonorează familia atunci cînd rămîne însărcinată fără să fie căsătorită; o tînără obligată de familie să aleagă exilul, în timp ce fiul e dat spre adopţie. În acest plan, unul istoric, urmărim viaţa ei zbuciumată, în care fratele ei vrea să o omoare cînd rămîne însărcinată, apoi e la un pas de moarte cînd autobuzul în care circulă e atacat de terorişti, apoi ajunge la închisoare unde naşte doi gemeni, apoi în Canada, unde lucrează ca secretară la un avocat important. În celălalt plan îi vedem pe cei doi gemeni, Jeanne şi Simon, plecaţi în Orientul Mijlociu să îşi caute fratele mai mare, aceasta fiind una dintre dorinţele testamentare ale mamei lor.

Expunerea lui Villeneuve este intens dramatizată în stil hollywoodian. Foloseşte pasaje muzicale înălţătoare peste imagini filmate în relanti, în care vedem case distruse de conflicte, copii maltrataţi şi femei maltratate. O altă problemă a filmului e că pînă către jumătatea sa curiozitatea spectatorului mai poate fi vie. E construit pe capitole scurte, e informaţie multă la început, e solicitant. După jumătate, însă, raporturile de forţe se schimbă. Povestea devine previzibilă în amănunt, astfel că spectatorul e cel care aşteaptă ca filmul să ajungă la ceea ce el deja intuieşte. 
 
Pina a fost delicios şi, ca proiect, mi-a amintit de ceea ce a realizat Bergman cu Flautul fermecat al lui Mozart. Anume, că reuşeşte să surpindă aspectele importante ale unui spectacol teatral prin mijloacele cinematografiei şi, în acelaşi timp, evită alte detalii care (în viziunea regizorului) ar putea distrage atenţia de la ceea ce ar trebui reţinut. În acest sens, e posibil ca montajul cinematografic al spectacolului respectiv să fie mai intens decît vizionarea lui directă. Precum Bergman, Wim Wenders activează şi sublinează importanţa aparatului de filmat ca ochi. Aşa cum ochiul uman selectează informaţia din realitate (şi din realitatea spectacolelor de operă sau de dans contemporan), aşa şi aparatul de filmat, selectează, reţine şi transmite. Filmul e un omagiu adus Pinei Bausch, e realizat în 3D şi e o bună introducere în problematica dansului contemporan. Problema ar fi să găsim proiecte apropiate calitativ de ceea ce susţine trupa de dans a Pinei; fiindcă, odată văzut filmul lui Wenders, interesul faţă de acest domeniu artistic cu siguranţă va fi stîrnit.

Descarcă programul TIFF, 2011 aici..






 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2011
 Toate articolele despre Incendies
 Toate articolele despre Pina


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 EducaTIFF este Cel Mai Bun Proiect Educaţional din România - Gala Premiilor în Educaţie, Comunicat de presă
 EducaTIFF e în cursa pentru Cel mai bun proiect educaţional la Gala Premiilor în Educaţie, 2011, Comunicat de presă
 Cinemateca TIFF: Filmele de la TIFF 2011 revin la Cluj şi Sibiu, Comunicat de presă
 Noaptea Albă a Filmului Românesc - o nouă ediţie de senzaţie, Comunicat de presă
 Impresiile FILM MENU de la TIFF 2011, Autori diverşi
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer