Cele două concepte folosite - imagine (ca reprezentare tipică a unei persoane) şi imaginar (ficţiunea specifică cinematografiei) reies destul de bine în cadrul expoziţiei. Nu a fost stabilită o delimitare clară între cele două aşa cum din perspectiva publicului ele se confundă de multe ori, în sensul în care o imagine din film devine emblematică pentru un actor, ea fiind asociată cu acesta nu ca personaj, ci ca personalitate. Fotografiile sunt realizate într-un mod cât se poate de estetic (ca reguli de compoziţie şi cadratură), dar cel mai important, ele reuşesc să confrunte privitorul cu materialitatea unor imagini pe care acesta le cunoaşte doar din reproducerile media.
Ultima proiecţie la care am fost zilele astea, Mitul adolescentului american / The myth of american sleepover a oferit perspectiva americană din seria wasted youth. Acţiunea filmului se desfăşoară în timpul ultimelor zile de vacanţă a verii. Personajele sunt numeroase, ca urmare şi povestea este spusă pe mai multe planuri care se întretaie. Punctul de pornire sunt două petreceri în pijama - una pentru fete (cu invitaţii şi tot tacâmul), alta pentru băieţi (petreceri care există, dar nu sunt făcute publice niciodată - după cum declara unul dintre ei). De-a lungul acestei nopţi, o serie de evenimente vor schimba viaţa personajelor. Prin reliefarea acestor transformări, autorul filmului, Robert Mitchell a încercat să detroneze mitul adolescentului american din perspectiva hollywoodiană - care se descoperă pe sine şi se "maturizează" doar după ce trece printr-o încercare de viaţă dramatică.
Fiecare personaj este individualizat fără să fie încadrat într-o anumită tipologie sau în bivalenţa bine-rău. Se bea, se fumează, se discută despre sex şi prietenie. Astfel Maggie, Claudia, Rob şi Scott, dar şi cei aflaţi în jurul lor, sunt puşi în situaţii cât mai apropiate de cele din viaţa reală: leagă prietenii, trăiesc dezamăgirile şi iubirile specifice vârstei, toate într-un mod cât se poate de natural, lipsit de artificii. Chiar şi ciudăţenia lui Scott (singurul deja intrat la colegiu), care caută un moment din trecut şi încearcă să-l clarifice - cu tot amuzamentul situaţiei -, nu e altceva decât o experienţă normală, de care are nevoie pentru a se regăsi şi a pleca mai departe. A fost un film care m-a surprins prin libertatea pe care o primesc personajele în manifestarea şi în evoluţia lor. O perspectivă a vieţii de adolescent spusă cu bun gust, cu replici inteligente şi amuzante, fără nimic ridicol.
Ziua de ieri am încheiat-o în incinta Fabricii de Pensule, la Boiler Club - locaţia de anul acesta a concertelor AlternaTIFF. Scopul meu era să ajung (pentru prima dată) la una dintre reprezentaţiile formaţiei Nedry, o trupă britanică de post-rock, dub şi electro. Şi pentru că din cauza entuziasmului am ajuns ceva mai repede, am prins şi o parte din show-ul celor de la Discoballs (RO), cu un ritm alert de electro-rock şi o atitudine cât se poate de dinamică pe care au transmis-o publicului. Cei trei au pornit în 2008 de la un proiect bazat mai mult pe improvizaţie şi libertate de mişcare. Ţin minte că ultima dată când am fost la un concert de-al lor, s-a lăsat cu febră musculară. Judecând după ritmurile tinerilor din faţa mea, nu cred că s-a schimbat nimic.
După o scurtă pauză în care s-au schimbat instrumentele şi s-a reglat sound-ul, au urmat cei de la Nedry (UK). Primele piese au fost modeste, iar publicul încă nu îşi ieşise din delirul celor de la Discoballs. Apoi lucrurile s-au reglat. Lumea s-a apropiat din ce în ce mai tare de scenă, să o vadă şi să prindă din starea solistei, Ayu Okakita. Muzica electrică, sintetizată, cu ruperi de ritm şi cu distorsiuni controlate, acompaniată de timbrul vocal extrem de plăcut al asiaticei, toate au creat o atmosferă psihedelică.
M-am simţit foarte bine, mai ales că eram înconjurată de oameni care au apreciat performace-ul celor de la Nedry. Cea mai apreciată piesă a fost A42 (în parte pentru că este mai promovată, iar pe de altă parte din cauza influenţelor foarte puternice de dupstep care se simt în ea) inclusă în albumul Condors, la fel ca majoritate pieselor pe care le-au avut în playlist. Aş repeta oricând experienţa.
