TIFF 2011 pe alternativ: ultima parte

Muzeul Naţional de Artă din Cluj a susţinut proiectele culturale TIFF din 2011 atât prin expoziţia fotografei Pat York, de care am vorbit zilele trecute, dar şi prin întrebuinţarea unei alte galerii din incinta Palatului Bánffy. Sala de la parter a fost utilizată tot pentru a prezenta fotografii, de data asta ale unui artist român, Cornel Lazia. Contrar lucrărilor fotografei britanice, ale căror scop principal a fost imortalizarea (persoanelor, momentului), Inner Landscape vorbeşte despre fotografie ca mediu capabil să scoată umanul din cursul linear al timpului şi spaţiului, să-l plaseze într-o buclă - acolo unde stăpâneşte timpul interior. În cadrul expoziţiei, însă, conceptul călătoriei se materializează printr-un număr mult prea mare de imagini, motiv pentru care atmosfera devine una încărcată. Din cauza aceasta, din cauză că eşti asaltat de imagini, scade puterea demersului lui Lazia de a trezi spiritul meditativ şi introspecţia. Importanţa pe care fotografiile o au ca estetică şi mediu de chestionare a practicilor fotografice ar fi reieşit dacă nu ar fi fost atât de prezentă joaca clişeatică dintre întinderea spaţiului (cerul foarte prezent), întinderea minţii şi a imaginaţiei şi libertate, deoarece multe dintre imagini sunt realizate într-o manieră de influenţă experimentală, cu ruperi şi absorbţii de lumină, unde concretul se dilată într-un amestec de real şi ireal. Problema nu e în fotografii, ci conceptul în jurul căruia sunt reunite.

Tinereţe ingrată / Wasted on the Young, al regizorului australian Ben Lucas, este ultima proiecţie din secţiunea filmelor despre tineri despre care voi relata. Este un thriller ce are ca eroi elevii unei şcoli elitiste. Încă de la început regizorul crează suspans prin imagini care dau de înţeles că trei tineri au omorât o fată, după care i-au abandonat corpul pe plajă. După acest intro povestea recuperează istoria personajelor prin flash back-uri. Personajele sunt tipologice şi situaţiile sunt la fel până la un punct. Astfel, dacă în filmele americane avem jucătorii de fotbal, aici - fiind vorba de Australia - sunt înnotători, frumoasele şcolii sunt totdeauna în jurul lor, fata inocentă îndrăgostită de băiatul ciudat pasionat de computere - fratele vitreg al leader-ului echipei de înnotători.
 
Ce mi s-a părut interesant este că filmul prezintă o lume a tinerilor în care părinţii sau adulţii (profesorii, directorul şcolii, etc.) nu apar propriu-zis, ştim de existenţa lor prin deducţie şi câteva frânturi din discuţiile tinerilor. Într-o astfel de lume, aşa cum se întâmplă în Împăratul muştelor (William Golding), autoritatea o deţine cel mai puternic (Zack - căpitanul echpei de înot), iar legile civile sau morale nu mai contează pentru el, el le impune. Şi de aici filmul devine din ce în ce mai incitant. Aflăm că Xandrine, fata de pe plajă, a fost drogată şi violată de către cei trei înnotători ai echipei şcolii, în timpul unei petreceri. Tensiunea creşte pe măsură ce Darren, fratele leader-ului bandei, continuă să o caute pe fată şi să afle ce s-a întâmplat cu ea. Atunci când Xandrine se întoarce la şcoală, el deja ştie, iar între cei doi se crează o legătură care menţine ritmul filmului.Tot timpul se simte acel sentiment de neputinţă şi frustrările aferente cu care se confruntă personajele: Xandrine pentru că nu poate face nimic pentru a-i pedepsi pe cei trei, iar Darren pentru că a găsit imaginile video din care reiese ce s-a întâmplat şi, cu toate acestea, nu ştie ce să facă. În final, acţiunea explodează - cei trei făptaşi îl urmăresc pe Darren să îi dea o lecţie, Xandrine porneşte să-l ucidă pe Zack, dar îşi dă seama de inutilitatea actului (care s-ar putea să nu schimbe nimic). În incinta şcolii au loc o serie de violenţe, agitaţia generală creşte şi Darren gîndeşte un mod viabil de a se răzbuna.
 
Răzbunarea pe care băiatul o pune la cale nu are nimic de-a face cu filmele  de gen, marca Hollywood. El urmăreşte restabilirea legii şi a moralei. Mai întâi demascarea, după care pune la cale un proces transmis în direct în timpul petrecerii, un proces în urma căruia participanţii (care deja ştiau tot cursul acţiunii) urmau să voteze cine va fi ucis: Darren sau Zack. Arma este susţinută de un aparat pe care Darren l-a realizat ca proiect pentru şcoală, iar declanşarea acestuia se face în funcţie de ceea ce votează colegii de la petrecere. Prin urmare singura modalitate de a schimba ceva, este ca oamenii să decidă singuri, să fie responsabilizaţi şi să reacţioneze. Regizorul reuşeşte să discute bine relaţiile de putere, ideea de sistem şi libertatea dusă la extrem în cazul tinerilor.
 
După acest film destul de antrenant, am ajuns şi la Meeting Point Stage în curtea Muzeului de Artă unde concertau cei de la Robin and The Backstabbers, o trupă ieşită la lumină direct din underground-ul românesc. Într-un ritm destul de dinamic, băieţii au amestecat elemente de rock alternative, dream pop (pe alocuri puţin british), cu influenţe de punk. Versurile pieselor sunt de-a dreptul nebune, undeva între ironie şi sinceritate, cântate în română.Chiar dacă a fost pentru prima dată când i-am ascultat, mi-au plăcut, mai ales că n-am mai auzit de mult melodicitate de tip vechi în sound-ul trupelor underground actuale.