iunie 2011
Orchestra Naţională Radio participă, în această vară, la cea de-a 85-a ediţie a Festivalului de muzică clasică de la Varna, din Bulgaria. Sub baghetele dirijorilor Iurie Florea şi Tiberiu Soare şi alături de soliştii Ruxandra Donose, Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma, Orchestra Naţională Radio va încânta publicul de la Varna cu două concerte de excepţie, în zilele de 23 şi 24 iunie 2011, la Sala Centrului de Congresuri şi Festivaluri. Oferta artiştilor români mai cuprinde şi un recital extraordinar al celor trei foarte cunoscuţi solişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio - Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma.
 
"Din 1926 există, la Varna, un festival care s-a desfăşurat anual. Este a 85-a ediţie şi presupun că este unul dintre cele mai vechi din Europa, cu siguranţă cel mai vechi din Bulgaria, însă, oricum, mai vechi decât orice manifestare de acest gen din România. După ştiinţa mea, nu existau festivaluri de muzică clasică pe teritoriul României, în perioada interbelică, iar dacă au fost, nu s-au continuat. Iată, aşadar, un atu. Festivalul de la Varna înseamnă o lună şi jumătate de concerte, susţinute de foarte mulţi invitaţi, străini şi bulgari, mulţi dintre aceştia - nume mari - stabiliţi în străinătate. Deschiderea a fost semnată de Rosen Milanov, un dirijor bulgar care are o carieră foarte frumoasă în Statele Unite. Este un prilej pentru noi să ne descoperim reciproc" a afirmat Oltea Şerban Pârâu, directorul artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio.
 
Recitalul extraordinar al celebrului trio va avea loc în data de 22 iunie 2011, de la ora 19.30, la sala Operei din Varna, şi va cuprinde lucrări de G. Enescu, J. Haydn, W. A. Mozart şi L. v. Beethoven.
 
Muzica romanească va fi prezentă şi în programul Orchestrei Naţionale Radio, prin operele cunoscuţilor compozitori Brediceanu, Rogalski şi Enescu.
 
Primul concert, cel din 23 iunie 2011, dirijat de Iurie Florea, o va avea ca solistă pe Ruxandra Donose, o vedetă de proporţii a scenei europene, care a colaborat cu Orchestra Naţională pe parcursul stagiunii care tocmai s-a încheiat şi va reveni în sezonul 2011 - 2021. Dintre creaţiile care vor fi audiate de public fac parte cele ale compozitorilor T. Brediceanu, Gr. Dinicu şi G. Bizet.
 
"Nu am cântat foarte mult în zona de S-E a Europei, cu excepţia Greciei, unde chiar recent, înainte de Paşti, la Atena, am interpretat un oratoriu de Handel. Mă bucur foarte mult că am ocazia ca într-un festival cu o tradiţie atât de bogată şi de veche, să pot să apar cu arii şi alături de orchestra noastră radio. Am simţit nevoia şi am crezut că este o idee foarte bună, că dacă ne prezentăm la Varna, să aducem ceva şi din muzica noastră. Prin urmare, am ales un repertoriu clasic de operă, trei arii foarte cunoscute, foarte grele, şi alături de ele, iată, un iz românesc",a declarat Ruxandra Donose.

În cel de-al doilea concert, din 24 iunie 2011, Tiberiu Soare va dirija Dansurile Româneşti de Theodor Rogalski şi Simfonia a X-a de Sostakovici, cea pe care a avut-o şi la închiderea stagiunii, iar Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma vor fi soliştii triplului concert de Beethoven.
 
"Dansurile Româneşti de Theodor Rogalski sunt alese cumva şi în perspectiva Festivalului Internaţional de la Varna, unde am considerat că ar fi bine să ne prezentăm şi cu o piesă românească, creaţia unui compozitor reprezentativ pentru mijlocul secolului al XX-lea. Simfonia a X-a de Sostakovici însă, are multiple semnificaţii pentru mine şi mă bucur că am ocazia să o dirijez cu Orchestra Naţională Radio. Pe 24 iunie 2011, concertul are o structură puţin diferită faţă de finalul stagiunii de la Sala Mihail Jora în sensul că avem cele Trei dansuri româneşti de Theodor Rogalski, apoi Triplul concert de Beethoven cu Alexandru Tomescu, Răzvan Suma şi Horia Mihail protagonişti, şi această Simfonie a X-a de Sostakovici, care sperăm noi să facă o impresie foarte bună acolo.", a spus Tiberiu Soare.
 
Concertele vor fi transmise în direct, pe 23 şi 24 iunie 2011 la ora 19.30, la Radio România Cultural si Radio România Muzical şi vor intra în circuitul muzical al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune, ceea ce presupune difuzarea lor de către radiourile publice din Europa.
 
Cu un nume deja consacrat pe marile scene ale lumii, Ruxandra Donose a dovedit, de-a lungul timpului, calităţi artistice de excepţie: inteligenţă remarcabilă, cultură muzicală solidă, cunoaşterea perfectă a stilurilor, muzicalitate. Personalitatea puternică a artistei şi eleganţa prezenţei scenice i-au permis să abordeze cu acelaşi succes un repertoriu divers, care include peste 45 de roluri principale de operă, tot atâtea piese de rezistenţă din repertoriul vocal-simfonic, sute de lieduri. Debutul internaţional la Opera din Basel, urmat de cel de la Opera de Stat din Viena au marcat începutul unui drum care a purtat-o pe toate meridianele, de la Royal Opera Covent Garden, Opera Bastille şi Opera Mare din Paris, Deutsche Oper Berlin, Semper Oper Dresda, Opera din Hamburg, Opera din Zürich, Teatro Regio - Torino, Teatro La Fenice - Venezia, Teatrele de Operă din Helsinki, Copenhaga, Filarmonica din München. Peste ocean a cântat la Metropolitan Opera şi Carnegie Hall din New York, San Francisco Opera, San Francisco Symphony, Chicago Symphony, Boston Symphony, Los Angeles Opera, Los Angeles Philarmonic, Phildalephia Opera Company, Pittsburg Symphony, Atlanta Symphony, Cincinnati Opera, Toronto Opera Company, Orchestre Symphonique de Montreal si altele, ajungând până la Tokio, Kyoto, Hiroshima, Beijing, Shanghai sau Hong Kong, fără să uităm participarea la reputate festivaluri cum ar fi cel de la Glyndebourne, sau Festivalul de la Salzburg.
 
Câtistigătorul - pentru o perioadă de cinci ani - a faimoasei vioare Stradivarius Elder-Voicu 1702, si membru al grupului "Romanian Piano Trio", Alexandru Tomescu este unul dintre exponenţii de marcă ai şcolii violonistice româneşti. Recunoscut pentru modul său interpretativ pasional, dublat de o tehnică impecabilă, poezie şi sensibilitate, Tomescu a impresionat publicul din Europa, America şi Asia, unde a  susţinut concerte şi recitaluri în săli celebre precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Théatre des Champs Elysées şi Théatre Chatelet din Paris, Metropolitan Art Center din Tokyo, în compania unor dirijori renumiti: Kurt Masur, Christoph Eschenbach, Philippe Entremont, Valery Gergiev.
 
Distins, în 1999, cu Artist Diploma a Universităţii din Boston, în cadrul prestigioasei instituţii studiind cu Anthony di Bonaventura, Horia Mihail a concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, cu importante orchestre europene, iar în Statele Unite a fost solist al orchestrelor Boston Pops, Topeka Symphony, Boston University Symphony şi University of Illinois Symphony. Din 2003 face parte, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, din celebrul grup "Romanian Piano Trio", iar din 2009 este solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Mihail, unul dintre cei mai renumiţi pianişti români ai momentului, aîntreprins în luna aprilie a acestui an un amplu turneu de recitaluri, în 12 oraşe din ţară, programul fiind un omagiu adus compozitoruluiFranz Liszt, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la naşterea sa.
 
Profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde predă cursuri de măiestrie organizate de Asociaţia SONORO, Răzvan Suma este, din anul 2008, solist concertist al Filarmonicii din Piteşti, iar din anul 2010, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. În 2003, formează alături de Alexandru Tomescu şi Horia Mihail unul dintre cele mai de succes proiecte din viaţa artistică românească - Romanian Piano Trio. "Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea şi inteligenţa sa". Astfel caracteriza renumita publicaţie germană "Das Orchester" prestanţa tânărului violoncelist.
 
Considerat un abil şi carismatic ambasador al marii muzici în rândurile spectatorilor, ascultătorilor şi telespectatorilor, Tiberiu Soare este dirijorul Operei Naţionale Bucureşti (din 2005) şi al ansamblului de muzică contemporană "Profil" (din 2002). Colaborarea sa cu Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Naţională Radio s-a concretizat în numeroase concerte, turnee şi înregistrări, cele mai importante fiind înregistrările speciale de anul trecut ale Orchestrei Naţionale cu Teodora Gheorghiu, Ophélie Galliard şi Shirley Brill şi concertul susţinut cu aceeaşi orchestra la Expo 2010 de la Shanghai. De la prima sa apariţie pe scenă, în 1999, la vârsta de 22 de ani, a dirijat orchestrele Filarmonicilor din principalele oraşe din ţară, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională Radio, Opera din Braşov şi a susţinut concerte în Ungaria, Polonia, Germania, Israel, Elveţia şi a colaborat cu artişti de renume precum Angela Gheorghiu, Teodora Gheorghiu, Felicia Filip, Eduard Tumagian, Pompei Hărăşteanu, Alexandre Dubach, Mihaela Martin, Alexandru Tomescu, Dana Borşan, Viniciu Moroianu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Daniel Kientzy ş.a. În anul 2004, a dirijat premiera în România a operei Münchhausen de Dan Dediu, aflat la pupitrul ansamblului de muzică contemporană "Profil".
 

Dirijor al Operei Nationale din Bucureşti, Iurie Florea a studiat la Conservatorul de Stat "G. Musicescu" din Chişinău şi a participat la diverse competiţii care i-au adus numeroase premii, dintre care amintim Premiul "Ionel Perlea" (1992) şi Premiul "David Ohanesian", conferit de către Forumul Muzical Român (2008). Florea a susţinut turnee în Turnee Belgia, Bielorusia, Bulgaria, Coreea de Sud, Estonia, Franta, Italia, Lituania, Portugalia, Rusia, Spania, Ucraina, iar în ţară a colaborat cu operele din Timişoara şi Constanţa, precum şi orchestre simfonice din Iaşi, Braşov, Oradea, Sibiu, Ploieşti, Constanţa, Bacău, Botoşani, Craiova.

 

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus