Acestora li se adaugă un număr notabil de producţii foarte diverse ca stil şi ideologie, semnate atât de regizori de valoare unanim recunoscută, cât şi de tineri directori de scenă aflaţi la începutul carierei, producţii ce concretizează, fiecare în felul său, încercarea teatrului românesc de astăzi de a răspunde întrebărilor ce-l preocupă pe omul universal dintotdeauna. Gruparea spectacolelor pe secţiuni urmăreşte să evidenţieze unele dintre tendinţele scenei autohtone actuale, oferind totodată spectatorului posibilitatea de a-şi orienta mai rapid alegerea, în funcţie de interese şi preferinţe.
Organizatorii festivalului sunt Uniunea Teatrală din România - UNITER, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Director artistic şi selecţioner unic al ediţiei 2011 este criticul de teatru Alice Georgescu, iar director executiv este Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER.
Iată, în continuare, lista spectacolelor româneşti participante la FNT 2011. Menţionăm că, întrucât negocierile cu unele trupe invitate din străinătate nu s-au definitivat încă, lista completă a producţiilor ce vor sosi din afara României va fi dată publicităţii la începutul lunii septembrie 2011, când va avea loc şi conferinţa de presă dedicată actualei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.
28 octombrie - 6 noiembrie 2011
Motto: "Omul, acest animal ciudat..."
A.P. Cehov
Focus: Andrei Şerban - Cehoviziuni
Ivanov, de A.P. Cehov, Teatrul "L.S. Bulandra" Bucureşti
Strigăte şi şoapte, de Ingmar Bergman, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Trei surori, de A.P. Cehov, Teatrul Naţional Budapesta (invitat din străinătate)
Unchiul Vania, de A.P. Cehov, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Spectacole tematice
Caligula, de Albert Camus, Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova, regia: László Bocsárdi
Cântăreaţa cheală şi Lecţia, de Eugène Ionesco, Teatrul de Comedie Bucureşti, regia: Victor Ioan Frunză
D'ale carnavalului, de I.L. Caragiale, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, regia: Silviu Purcărete
Despre iubire la om, după A.P. Cehov, Teatrul Dramatic "Sică Alexandrescu" Braşov, regia: Alexandru Dabija
Furtuna, de William Shakespeare, Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu" Bucureşti, regia: Victor Ioan Frunză
Galaxia Švejk, după Jaroslav Hašek, Teatrul Ţăndărică Bucureşti, regia: Alexander Hausvater
Îngropaţi-mă pe după plintă, după Pavel Sanaev, Teatrul "L.S. Bulandra" Bucureşti, dramatizarea şi regia: Yuri Kordonsky
Însemnările unui necunoscut, după F.M. Dostoievski, Teatrul "L.S. Bulandra" Bucureşti, regia: Alexandru Darie
Leonce şi Lena, de Georg Büchner, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, regia: Gábor Tompa
Macbeth (un studiu), de William Shakespeare, Teatrul Naţional Bucureşti (Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava"), regia: Radu Penciulescu
Mai întâi te naşti, de Line Knutzon, Teatrul "Andrei Mureşanu" Sfântu Gheorghe, regia: Radu Afrim
Metoda, după Metoda Grönholm de Jordi Galcerán, Teatrul "C.I. Nottara" Bucureşti, regia: Theodor Cristian Popescu
Mountainbikers, de Volker Schmidt, Teatrul German de Stat Timişoara, regia: Radu Alexandru Nica
Neguţătorul din Veneţia, de William Shakespeare, Teatrul "Tamási Áron" Sfântu Gheorghe, regia: László Bocsárdi
Platonov, de A.P. Cehov, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, compania "Tompa Miklós", regia: Zsolt Harsányi.