Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru, 2011

Şapte Margarete mici - FNT 2011


, traducere de

Die Presse, decembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cel mai vechi şi unul dintre cele mai reputate cotidiane austriece a publicat un articol amplu despre teatrul românesc. Jurnalista Koschka Hetzer-Molden, figură marcantă a presei austriece audio-vizuale şi scrise, invitată la Festivalul Naţional de Teatru ediţia 2011, a relatat pe larg într-un articol apărut chiar în ajunul Crăciunului în ziarul Die Presse, despre atmosfera din timpul festivalului, programul acestuia, despre ambiţiile regizorilor români şi notorietatea internaţională a unora dintre aceştia. Prestaţiile teatrale în ansamblu, performanţele regizorale, jocul actorilor, apetitul pentru artă al publicului bucureştean şi chiar figura celui mai important dramaturg roman, I.L. Caragiale, sunt comentate extrem de elogios de Koschka Hetzer-Molden, o bună cunoscătoare a culturii române şi un colaborator constant al Institutului Cultural Român, cu sprijinul căruia a realizat de-a lungul ultimilor ani mai multe reportaje pentru presa scrisă şi pentru televiziunea publică austriacă.
(Carmen Bendovski, Director ICR Viena)
 
Şapte Margarete mici
de Koschka Hetzer-Molden (Die Presse)
 
Teatrele bucureştene sunt pline, până la refuz chiar. Intrările sunt flancate de bodyguarzi fioroşi. Pretutindeni, această apetenţă pentru tot ceea ce însemnă artă. Iar noaptea latră câinii. Un reportaj de la faţa locului.
 
"Al Pacino!", spune probabil cel mai optimist impresar de teatru din România. "L-am invitat pe Al Pacino în România. Nu mi-a răspuns încă, dar sunt aproape sigur că va veni!" Emil Boroghina este directorul Festivalului Shakespeare ce are loc din doi în doi ani la Craiova. El a adus deja numeroase celebrităţi ale scenei teatrale în oraşul industrial aflat la distanţă de două ore cu maşina de Bucureşti. Klaus Bachler (actor, director al Festivalului de Teatru "Wiener Festwochen" între 1992-1996) l-a vizitat imediat după 1990 şi a vizionat câteva spectacole care i s-au părut interesante pentru Wiener Festwochen. Împreuna cu Boroghină, pe atunci director de teatru, s-au pus bazele unei coproducţii pentru ediţia din 1993 a Wiener Festwochen: Phaedra după Euripide şi Seneca, în regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul a făcut apoi înconjurul lumii şi l-a consacrat definitiv pe Purcărete, atât în ţară, cât şi în străinătate. De atunci, acesta a regizat şi pentru Opera din Viena.
 
Emil Boroghina şi-a împlinit şi prin următoarea ediţie a Festivalului Shakespeare câteva dorinţe "modeste". În aprilie 2012, publicul îi va vedea spre exemplu pe Robert Wilson şi ansamblul berlinez al lui Claus Peymann interpretând Sonetele lui Shakespeare. Este un spectacol de excepţie, cu costuri pe măsură pentru impresar şi sponsorii lui. Dar să îl ai pe Wilson în Craiova aduce până la urmă nu numai urbei, ci întregii ţări un câştig semnificativ de imagine. Purcărete pregăteşte pentru festival Furtuna lui Shakespeare, ceea ce îi stimulează din nou fantezia iubitorului de teatru şi impresarului genial care este Boroghină: ar vrea ca după aproape 20 de ani de la prima montare la Viena, să marcheze jubileul cu o revenire în Wiener Festwochen, de data asta cu Furtuna. Poate este interesat Markus Hinterhäuser, directorul Wiener Festwochen începând cu 2014?
 
În Bucureşti, un noiembrie rece, dar însorit. Pe scena Operei Naţionale se serveşte ţuică fiartă, iar actorii în costumele lor groteşti, îşi pierd rând pe rând inhibiţiile. În mahala e carnaval, se joacă D'ale carnavalului în regia lui Silviu Purcărete, de data aceasta în turneu cu ansamblul Teatrului din Sibiu: pe scenă apare un camion (!) din care descind o grămadă de oameni care vor dispărea în anonimitate la finalul piesei. Dar până atunci vedem o nebunie cu fanfară, amor, intrigi, neînţelegeri, deznădejde şi comic grotesc. Caragiale (1852-1912) este un mare clasic al dramaturgiei române. Unele piese ale lui se joacă şi în afara graniţelor, însă comicul de limbaj al acestui genial critic al burgheziei româneşti este foarte greu de redat în alte limbi. În cinstea acestui geniu s-a ridicat în faţa Teatrului Naţional o instalaţie înaltă de 10 metri, compusă din 16 figuri care redau câte un personaj din opera sa dramatică. Caragiale îi priveşte pe aceşti fanfaroni, linguşitori şi corupţi din bronz care - de la o oarecare distanţă - se aseamănă, nu de puţine ori, cu politicienii din zilele noastre.
 
Silviu Purcărete trăieşte la Paris împreună cu familia sa şi face parte din elita teatrului românesc. A câştigat premiul criticii în cadrul Festivalului de Teatru din Edinburgh în 1991 pentru regia piesei Ubu Rex cu scene din Macbeth. Îi place să dea o interpretare contemporană textelor clasice şi să fie co-autor, combinând texte din mai multe piese. Creează scene de masă copleşitoare şi de multe ori groteşti şi descoperă întotdeauna comicul în tragic. A plecat într-un turneu mondial cu Faust care a avut premiera în cadrul programului Capitalei Culturale Europene Sibiu 2007. În rolul Margaretei, regizorul a distribuit şapte fetiţe...
 
Regizorul şi directorul de teatru Alexandru Darie a adus pe scena Teatrului Bulandra o piesă inspirata de un scurt roman al lui Dostoiesvki: Însemnările unui necunoscut. Disperaţi, îndrăgostiţi, băgăreţi, copii şi bătrâni evoluează în scenografia dominată de tonuri roşu-maronii ale unui conac părăsit. Actorii români atrag privirile asupra lor printr-o prezenţă scenică corporală şi emoţională electrizantă. Alice Georgescu, cunoscut critic de teatru şi director artistic al Festivalului Naţional de Teatru: "Această vitalitate îi caracterizează pe actorii români. Îmi doresc însă de multe ori un control intelectual mai puternic. Actorii noştri ar trebui să folosească mai mult intelectul pentru exprimarea emoţiilor şi in limbajul corporal. Tradiţia brechtiană din Germania este cvasi necunoscută la noi. Noi încă mai avem rezerve faţă de alte stiluri de interpretare. Şi mai există încă în teatru, tendinţa de a lupta împotriva unei cenzuri, de fapt, inexistente - cu excepţia cenzurii economice, a banului. Oamenii încă nu se simt liberi, adică cu adevărat liberi."
 
Alice Georgescu a invitat în capitală personalităţi ale teatrului şi producţii din întreaga ţară. Spectacolele s-au jucat în limbile română, maghiară şi germană - conform reprezentării minorităţilor. Aproape toate spectacolele au fost supratitrate în engleză. Directorii de teatre îşi pun speranţele în străinătate, în co-producţii. Deşi statul român cheltuieşte relativ mult pentru artă şi cultură. Apropo: chiar şi oferta de programe culturale în media aduce aminte de vremurile de glorie ale ORF (televiziunea publică austriacă, n.trad.), cu emisiunile sale de tip magazin, dedicate filmului, literaturii sau artei plastice...
 
Cele 10 zile ale festivalului de anul acesta au stat sub motto-ul lui Cehov: "Omul, această ciudată fiinţă...". Andrei Şerban pe care România l-a "pierdut" ca urmare a condiţiilor de dinaintea lui 1989 şi care a emigrat în SUA, s-a întors în 1990 în ţară şi a condus o scurtă perioadă Teatrul Naţional. Trilogia Antică este deja legendară. Şerban se reîntoarce cu regularitate la Cehov. Unchiul Vania, producţia Teatrului Maghiar din Cluj regizată de el, a fost unul din punctele de referinţă ale festivalului de anul acesta, o realizare actoricească de excepţie. Şerban spune că a învăţat de la Brook şi Grotowski "să mă întorc mereu la actor". Iar pentru actorii tineri, Şerban organizează cu regularitate ateliere de interpretare.
 
La etajul doi al unuia dintre puţinele teatre particulare din oraş, Teatrul Act, tinerii intră în discuţie cu maeştrii Şerban sau Purcărete. În aceste încăperi se mai resimte aerul Bucureştiului de odinioară: oaspeţii stau tolăniţi pe covoare şi perne turceşti, se serveşte ceai. "România modernă" a apărut de-abia în sec. XIX. Multă vreme au fost la putere turcii, apoi grecii. Din restaurantul Uniunii Teatrale din România, UNITER, răzbate un zumzet aproape babilonic. Actori, critici şi jurnalişti din multe ţări mănâncă aici şi beau vin românesc. Yun-Cheol Kim, om de teatru din Coreea de Sud, vorbeşte despre influenţa exercitată de românul Eugen Ionesco asupra teatrului sud-coreean.
 
Care sunt criteriile pentru selecţia pieselor admise în festival? Alice Georgescu: "Am ales multe lucruri care poate nu corespund în totalitate exigenţelor mele de critic. Vreau să iau în considerare şi gusturile şi dorinţele publicului. Am vrut să arăt o imagine de ansamblu, pe cât se poate completă, a teatrului din România."
 
Din această imagine de ansamblu fac parte şi spectacole de dans, happening-uri şi piese contemporane - de multe ori scrise de actori şi regizori care sunt de părere, spune Alice Georgescu, "că autorii de literatură n-au habar de teatru". Aceste piese noi au aceleaşi teme ca cele din restul Europei: lipsa comunicării şi violenţa în familie sau efectul media asupra cotidianului. Este un teatru grotesc, comic, neliniştitor şi deseori al naibii de bun.
 
Hotelul meu (parte a unui un lanţ internaţional, cu un şarm interşanjabil) se află la capătul Căii Victoriei. Din camera mea de la etajul şapte văd o fostă clădire de protocol. Prin geamurile sparte se hârjonesc porumbei. Pe cealaltă latură a clădirii, în faţa Ministerului Economiei, un grup restrâns de bărbaţi şi femei demonstrează împotriva "Mafiei petrolului".
 
Bucureştiul este un oraş zgomotos: coloanele de maşini claxonează, sirenele urlă, iar noaptea latră câinii. Legenda vie a dragostei faţă de animale care este austriaca Edith Klinger, originară din România, ar avea mult de lucru. Se pare că în oraş trăiesc 50.000 de câini fără stăpân. Mânaţi de foame, noaptea pot deveni periculoşi. Problema lor se dezbate zilele acestea în Parlamentul României. Să fie oare exterminaţi? Fundaţia Cuţu-Cuţu, varianta românească a asociaţiei noastre "Vier Pfoten", se opune acestui plan. Prietenii animalelor din România au o teorie a conspiraţiei proprie. Ei vorbesc despre "capitalul străin" care urmează să le vină de hac patrupedelor...
 
De capital străin este vorba în mod cert în cazul magazinelor de prezentare ale celor mai scumpe brand-uri de modă din lume. Aici îţi poţi face cumpărăturile ca în Occident. Câteodată, marfa este chiar mai frumoasă - dar şi mai scumpă. Un vânzător de pantofi îmi spune că "avem şi în România oameni bogaţi." Eu nu văd niciunul. "Dar nu aţi auzit de criză?", îmi răspunde o vânzătoare la întrebarea mea, de ce ar fi magazinele goale.
 
Teatrele sunt în orice caz pline, la spectacolele regizorilor cunoscuţi, chiar până la refuz. În sală se mai aduc scaune. Dragostea pentru teatru primează în faţa regulamentului de prevenire a incendiilor. La intrare stau câţiva bodyguarzi fioroşi, cu picioarele depărtate. Colegii lor pot fi văzuţi peste tot în Europa. După căderea comunismului, băieţii cu fizicul bine dezvoltat au fost nevoiţi să îşi găsească job-uri şi în străinătate..
 
Cine vizitează Bucureştiul, trebuie să vrea să vadă şi să descopere. Clădirile şi casele din sec. XIX, chiar dacă unele în stare de descompunere, sunt extraordinar de frumoase! Găseşti parcuri întinse şi bulevarde late ca la Paris. În curţile interioare dai de anticariate şi de o subcultură înfloritoare. Apetenţa pentru tot ceea ce înseamnă artă este foarte mare, iar oferta variată. Cred că i-ar place şi lui Al Pacino.
 
Al Pacino, te rog vino!
 
(Trad. Alexandru Nebejea)
***
 
Sieben ganz junge Gretchen
von Koschka Hetzer-Molden (Die Presse)
 
Bukarests Theater sind voll, manchmal sogar übervoll. Davor martialisch dreinblickende Security-Leute. Allenthalben diese Lust auf jede Art von Kunst. Und nachts bellen die Hunde. Ein Lokalaugenschein.
 
"Al Pacino!", sagt der wohl optimistischste Theater-Impresario des Landes. "Ich habe Al Pacino nach Rumänien eingeladen. Er hat noch nicht geantwortet, aber ich bin voll Hoffnung, dass er kommen wird!" Emil Boroghina leitet das Shakespeare-Festival, das alle zwei Jahre in Craiova stattfindet. Dieser Mann hat schon viele Theater-"Celebrities" in die rund zwei Autostunden von Bukarest entfernte Industriestadt geholt. Klaus Bachler war schon Anfang der 90er-Jahre dort, um sich Aufführungen für die Wiener Festwochen anzuschauen. Zusammen mit dem damaligen Theaterdirektor Boroghina wurde eine Ko-Produktion für die Wiener Festwochen 1993 vereinbart: Phaedra nach Euripides und Seneca, in der Regie von Silviu Purcarete. Diese Aufführung reiste anschließend um die Welt - und Purcarete ist von Craiova aus ein Star-Regisseur geworden, der im In- und Ausland arbeitet. Auch an der Wiener Staatsoper hat er bereits inszeniert.
 
Emil Boroghina hat für sein kommendes Shakespeare-Festival in Craiova wieder einige "bescheidene" Wünsche umsetzen können. So kommt etwa Robert Wilson im April 2012 mit dem Berliner Ensemble von Claus Peymann mit Shakespeare-Sonetten. Es ist eine besonders aufwendige Produktion und für den Impresario und seine Sponsoren auch nicht billig. Aber Wilson in Craiova: Das bringt nicht nur der Stadt, sondern auch dem Land Ruhm und Glanz. Silviu Purcarete bereitet für das Festival in Craiova Shakespeares Sturm vor. Und da blüht die Fantasie des Theaternarren und genialen Netzwerkers Boroghina wieder auf: Fast 20 Jahre nach seiner ersten Produktion in Wien möchte er - quasi als "Jubiläumsveranstaltung" - mit dem Sturm wieder zu den Wiener Festwochen eingeladen werden. Vielleicht ist ja Markus Hinterhäuser, Intendant ab 2014, interessiert?
 
Es ist ein sonniger, kalter November in Bukarest. Auf der Bühne der Staatsoper wird heißer Schnaps ausgeschenkt, und die grotesk gekleideten Schauspieler lassen nach und nach die Sau raus. Es ist Karneval in der Vorstadt, man spielt Ion Luca Caragiales D'ale Carnavalului in der Inszenierung von Silviu Purcarete, diesmal als Gastspiel des Theaters von Sibiu (Hermannstadt): Ein Lastwagen (!) wird auf die staubige Bühne geschoben, Menschen strömen aus dem Laderaum, um am Ende des Abends wieder still in der Anonymität zu verschwinden. Dazwischen ein Hexenkessel mit Blaskapelle, Liebe, Intrigen, Verwechslungen, Verzweiflung und grotesker Komik. Caragiale (1852-1912) ist der Nationaldichter der Rumänen. Einzelne seiner Stücke sind auch außerhalb Rumäniens gespielt worden, aber Sprachwitz und Sprachbedeutung dieses genialen Kritikers der Bourgeoisie sind schwer in andere Sprachen zu übertragen. Vor dem Nationaltheater in Bukarest steht - zu Ehren des Theatergenies - eine zehn Meter hohe Installation mit 16 Figuren, die jeweils eine Persönlichkeit aus seinen Theaterstücken darstellen. Von seinem steinernen Sockel aus schaut Caragiale amüsiert diesen bronzenen Spießern, Schleimern und Korrupten, die nicht selten heutigen Politikern ähneln, aus einiger Entfernung zu.
 
Silviu Purcarete, der mit seiner Familie bei Paris lebt, gehört zur Elite der rumänischen Theatermacher. Bereits beim Edinburgher Theaterfestival, 1991, erhielt seine Inszenierung von Ubu Rex mit Szenen aus Macbeth den Kritikerpreis. Gerne interpretiert er alte Texte neu und spielt den Ko-Autor, indem er etwa Texte aus verschiedenen Stücken kombiniert. Erschafft beeindruckende, oft groteske Massenszenen und entdeckt in der Tragik immer auch Komik. Seine Faust-Inszenierung, 2007 im Rahmen der "Kulturhauptstadt Hermannstadt"erstmals gezeigt, hat in vielen Städten rund um die Welt Station gemacht. Die Rolle der Margarethe verteilte derRegisseur auf sieben ganz junge Mädchen...
 
Alexandru Darie, Regisseur und Theaterdirektor, zeigte im Bulandra-Theater die Bearbeitung eines Kurzromans von Dostojewski: Aufzeichnungen eines Unbekannten. In einem berückenden Bühnenbild in braun-roten Tönen toben Verzweifelte, Liebende, Besserwisser, Kinder und alte Leute durch ein verfallenes Landhaus. Schauspieler in Rumänien beeindrucken immer wieder durch eine elektrisierende körperliche und emotionale Präsenz. Alice Georgescu, prominente Theaterkritikerin und künstlerische Direktorin des nationalen Theaterfestivals: "Diese Vitalität zeichnet rumänische Schauspieler aus. Ich wünsche mir oft aber mehr intellektuelle Kontrolle. Unsere Schauspieler sollten mehr mit dem Intellekt ihre Emotionen und Körper steuern. Eine Brecht'sche Tradition wie in Deutschland ist in Rumänien kaum bekannt. Wir sind hier immer noch etwas zaghaft, wenn es darum geht, andere Theaterstile auszuprobieren. Und im Theater gibt es immer noch die Tendenz, gegen eine Zensur zu kämpfen, die es nicht mehr gibt - abgesehen von der ökonomischen Zensur, dem Geld. Die Menschen hier fühlen sich noch immer nicht frei, ich meine: innerlich frei."
 
Alice Georgescu hat Theaterpersönlichkeiten aus allen Teilen des Landes mit einer Vielfalt von Produktionen in die Hauptstadt eingeladen. Es wurde in Rumänisch, Ungarisch und Deutsch gespielt - entsprechend den Minderheiten. Bei fast allen Aufführungen gab es englische Übertitel. Theaterdirektoren hoffen auf das Ausland, auf Ko-Produktionen. Obwohl von öffentlicher Seite relativ viel Geld für Kunst und Kultur ausgegeben wird. Übrigens: Auch das kulturelle Angebot der Fernsehstationen erinnert an die "gute alte Zeit" des ORF mit seinen Magazinen für Film, Literatur und bildende Kunst...
 
Das Motto des zehntägigen Theaterfestes in Bukarest war heuer ein Satz von Anton Tschechow: "Der Mensch, dieses sonderbare Wesen...". Andrei Serban, ein durch die politischen Umstände vor 1989 "verlorener Sohn", der in die USA emigriert war, kehrte 1990 für einige Zeit nach Rumänien zurück und wurde kurzzeitig
 
Direktor des Bukarester Nationaltheaters. Seine Antiken-Trilogie aus der Zeit ist bereits Theaterlegende. Serban beschäftigt sich immer wieder mit Tschechow. Seine Inszenierung von Onkel Wanja vom Ungarischen Theater inKlausenburg war einerder Höhepunkte des diesjährigen Festivals. Es ist großartiges Schauspieler-Theater. Von Brookund Grotowski habe ergelernt, "immer zumSchauspieler zurückzukehren". Und mit jungen Schauspielern veranstaltet Serban immer wieder "Theater- Workshops".
 
Im zweiten Stock einer der wenigen Privatbühnen der Stadt, dem "TeatruAct", diskutieren junge Leute mit alten Theaterhasen, wie Serban oder Purcarete. In diesen Räumen des "Divanele" (Diwan) ist noch das alte Bukarest zu finden: Die Gäste sitzen auf türkischen Teppichen und Polstern. Es wird Tee serviert. Das "moderne Rumänien" ist erst im 19. Jahrhundert entstanden. Lange waren die Türken da und dann die Griechen. Babylonisches Sprachgewirr im Restaurant der Vereinigung der Theaterschaffenden Rumäniens, UNITER. Schauspieler, Theaterkritiker und Journalisten aus vielen Ländern lösen hier ihre Essensmarken ein und trinken rumänischen Landwein. Yun- Cheol Kim, Theaterkapazität aus Südkorea, referiert über den Einfluss des aus Rumänien stammenden Eugene Ionesco auf das südkoreanische Theater.
 
Was sind die Kriterien für die Auswahl der beim Festival gezeigten Produktionen? Alice Georgescu: "Ich habe vieles ins Programm genommen, was vielleicht nicht ganz meinen Ansprüchen als Theaterkritikerin genügt. Ich möchte auch den Geschmack und die Wünsche des Publikums berücksichtigen. Es ging mir um einen Gesamteindruck des Theaterschaffens in Rumänien."
 
Zu diesem Gesamteindruck gehören neben Weltdramatik auch Tanztheater, Happenings und Zeitgenössisches - oft geschrieben von Schauspielern oder Regisseuren, die, so Alice Georgescu, der Ansicht sind, "dass Autoren aus der Literaturszene wenig Ahnung vom Theater haben". Diese neuen Stücke behandeln ähnliche Themen wie die Produktionen im übrigen Europa: etwa Kommunikationslosigkeit und Gewalt in der Familie oder den Einfluss der neuen Medien auf den Alltag. Es ist groteskes, witziges, erschreckendes und oft sehr gutes Theater.
 
Mein Hotel (ausländische Hotelkette mit auswechselbarem Charme) liegt am Ende der kilometerlangen Calea Victoriei, der "Straße des Sieges". Von meinem Zimmer im siebten Stock schaue ich auf einen ehemaligen Prachtbau. Tauben schnäbeln zwischen den zerstörten Fensterscheiben. Auf der anderen Seite des Gebäudes, dem Ministerium für Wirtschaft, demonstriert eine kleine Gruppe von Männern und Frauen gegen die "Öl-Mafia".
 
Bukarest ist eine laute Stadt: Autokolonnen hupen, Sirenen heulen, und nachts bellen die Hunde. Die österreichische Ikone der Tierliebe, Edith Klinger, selbst aus Rumänien stammend, hätte hier viel zu tun. 50.000 Hunde sollen sich in der Stadt herumtreiben. Nachts können die streunenden Tiere gefährlich werden. Sie sind hungrig. Das Parlament beschäftigt sich jetzt mit dem Problem der Straßenhunde. Soll man sie töten? Dagegen ist natürlich die "Stiftung Cutu-Cutu" (gesprochen: "Cuzu-Cuzu", so lockt man die Tiere auf Rumänisch an), das rumänische Pendant zu unserer Organisation "Vier Pfoten". Freunde der rumänischen vier Pfoten haben eine Verschwörungstheorie. Sie sprechen von "ausländischem Geld", mit dem es den Tieren ans Fell gehen soll...
 
Definitiv um ausländisches Geld handelt es sich bei den vielen Mode-"Flagschiffen" aus aller Welt. Hier kann man wie in Westeuropa einkaufen. Manchmal sogar schöner - aber gleich teuer. Ein Schuhverkäufer meint: "Wir haben auch reiche Leute in Rumänien." Ich sehe keine. "Haben Sie noch nichts von der Krise gehört?", antwortet eine Verkäuferin auf meine Frage, warum die Geschäfte leer sind.
 
Die Theater jedenfalls sind voll. Aufführungen von prominenten Regisseuren sind sogar übervoll. Zusätzliche Sessel werden in den Gängen aufgestellt. Theaterbegeisterung siegt über feuerpolizeiliche Maßnahmen. Vor dem Theater stehen breitbeinig einige martialisch dreinschauende Security-Leute. Die kann man inzwischen in ganz Europa sehen. Nach dem Schwanengesang des Kommunismus mussten die gut trainierten Herren auch Jobs im Ausland suchen.
 
Wenn man nach Bukarest kommt, muss man sehen und entdecken wollen. Die zum Teil verfallenden Gebäude und Häuser aus dem 19. Jahrhundert sind von einmaliger Schönheit! Es gibt herrliche Parkanlagen und breite Boulevards wie in Paris. In den Hinterhöfen findet man Buchgeschäfte und eine blühende Subkultur. Die Lust auf jede Art von Kunst ist groß und das Angebot vielfältig. Ich meine, das alles könnte auch Al Pacino gefallen.
 
Al Pacino, bitte kommen!



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2011


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Koschka Hetzer-Molden
 Alte articole de Alexandru Nebejea


Alte articole

 Din Bucureşti, cu cele mai bune intenţii - FNT, 2011, Florian-Rareş Tileagă
 Ecouri din FNT, 2011, Liviu Ornea
 Un proiect LiterNet: Tineri liceeni la repetiţiile lui Andrei Şerban - FNT, 2011, Răzvan Penescu
 Nu doriţi o Felie? - Felii, Manuela Zipişi
 Poate mâine se va întâmpla ceva - Három nővér / Trei surori la FNT 2011, Beatrice Lăpădat
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer