Un vis: ea, o femeie iubită, dar nedorită, de soţul ei, el, un seropozitiv. Se întâlnesc pe culoarele întortocheate ale animei, în faţa unei oglinzi mari, fără să se fi cunoscut înainte, şi ea află de la el că soţul ei care nu o doreşte e la rândul ei homosexual. Iar el află de la ea că undeva în fiinţa lui există un loc neatins de boală. Fiecare se trezeşte cu un discomfort şi o speranţă nouă. Fiecare va descoperi că visul se adevereşte. (10 minute din Angels in America)
Apărută în 1989, piesa de teatru a lui Tony Kushner, Angels in America, prezintă viaţa câtorva dintre protagoniştii primei epidemii SIDA, într-o manieră incredibil de intimă şi de tandră pentru acea vreme (ca şi pentru aceasta). Cu unul dintre cele mai grele subiecte posibile la ora actuală, filmul cuprinde şi descrie realităţi la care ne este frică să ne gândim şi prezintă consecinţe pe care ne vine cumplit de greu să le evaluăm, cu o generozitate dureroasă de personaje şi de locaţii. O Americă mare şi vie, sofisticată şi vulnerabilă, naivă şi cinică, religioasă şi la modă. Călătoria lui Kushner începe în Central Park la miezul unei nopţi obişnuite (veţi vedea pe parcurs de ce) şi te conduce prin infernurile istoriei trăite până în Rai poposind prin locuri surprinzătoare cum ar fi dimensiunile iubirii şi limitele ei, alegerile şi neputinţele acceptării şi regăsirea în ceea ce ar mai fi de regăsit. Filmul, cel puţin foarte delicat pentru unii ca noi, nu are nimic din agresivitatea stridentă a ultimei pelicule a lui Almodovar, de exemplu, La mala educacion - cu scene homosexuale explicite şi inutile, dar este cu atât mai şocant cu cât personajele sunt complexe, savuroase, educate, sofisticate şi fascinante şi ne sunt atât de apropiate ca reacţii încât nu le mai putem izola în segmentul "altfel", misterios şi de rău augur, căruia merită să i se întâmple lucruri apocaliptice. Nu le putem izola şi ne înduioşează. După Kushner lumea este un spaţiu multiplu şi delicat, amestecat şi greu de judecat, sensibil şi încărcat de conştiinţe subiective, plin de slăbiciuni, transformabil şi uimit de propria-i experienţă tragică.
Conceput în două capitole, Millenium Aproaches şi Perestroika, Îngerii lui Kushner au fost percepuţi multă vreme ca unul dintre marile evenimente teatrale ale sfârşitului de mileniu şi au primit toate premiile importante, inclusiv Premiul Pulitzer, însă nu li s-a întâmplat, aşa cum se aştepta autorul lor, să fie transpuşi în film, fie de televiziune fie de cinema. Kushner mărturisea într-un interviu că se obişnuise cu gândul acesta şi că propunerea de colaborare venită din partea regizorului Mike Nichols şi a canalului HBO cu 15 ani mai târziu, a fost o neaşteptată surpriză. Însă nu s-a lăsat copleşit decât în momentul în care proiectului i s-au alăturat Meryl Streep şi mai ales Al Pacino, care nu mai jucase vreodată într-un film, serial sau mini-serie TV şi care la rândul său şi-a exprimat încântarea şi recunoştinţa de a juca într-o astfel de producţie. Întrebat după încheierea filmărilor, care i s-a părut cel mai greu lucru în legătură cu serialul, Pacino declara că limbajul a fost pentru el cea mai mare provocare. Pentru că dacă i se întâmpla adesea să improvizeze pornind de la o cunoaştere aproximativă a replicilor, aici aşa ceva nu a fost posibil pentru că dialogurile sunt emblematice. "Cuvintele trebuiau înţelese şi reţinute perfect şi apoi să iasă firesc şi să se aşeze. Tu contribui la modul în care sunt spuse."
În discursul lor de la primirea premiilor Emmy, unde Angels in America a fost marele câştigător, Pacino şi Streep, precum şi... nu au uitat să-i mulţumească lui Kushner pentru că le-a oferit şansa, cu greu repetabilă de a juca nişte personaje incredibile. La rândul lui, Kushner mărturiseşte că Îngerii au suferit o schimbare după ce au trecut prin mâna lui Nichols. "Dacă primul capitol, Millenium Aproaches, l-am scris fără întrerupere şi n-am schimbat nimic, Perestroika este acel gen de text care poate fi schimbat la nesfârşit. Există o scenă, n-am să spun care pentru a nu îl face pe spectator să se focalizeze exclusiv asupra ei, care nu ieşea niciodată pe scenă. Mike mi-a spus: "nu înţeleg nimic din scena asta". Mi-a arătat că nu corespundea cu logica intrinsecă şi coerentă a textului. Nu vorbisem cu nimeni în felul acesta. Am schimbat-o radical şi aşa va apărea şi în noua ediţie a piesei."
Dacă Nichols şi-a pus amprenta asupra Îngerilor la nivelul esenţial, cel al textului, HBO nu a lăsat să îi scape ocazia transpunerii lor în film în stilul său profund şi aparte. Transpusă în întregime, piesa lui Kushner s-a transformat într-o miniserie de 6 ore ce păstrează întreaga substanţă a teatrului de televiziune însă aduce o desfăşurare incredibilă de locaţii şi de efecte speciale. Coloana sonoră vă va aminti cu siguranţă de Six feet under, semnată de Thomas Newman. Un Thomas Newman mai implinit si mai simplificat, mai aproape esenţa unui stil: HBO.