Berlinala roşie - Festivalul de film de la Berlin, 2012

Zăpada cumplită şi debandada de la Bucureşti nu păreau să fi ajuns până la Berlin. Generalul Iarnă, care l-a înfrânt până şi pe Napoleon n-are acelaşi spor în Occident! Soarele chiar strălucea pe 8 februarie 2012, e drept unul dinţos (ceea ce mi-a amintit de filmul lui cu Sordi, al cărui personaj se voia vedetă cu orice chip), dar cerul era atât de albastru, mai ceva ca al nemţoaicelor idealizate!
 
Am avut fler să vin prin Viena, şi nu cu Air France-ul care era în grevă şi nici cu Malevul, care mi se păruse meschin în avioane şi între timp a dat faliment! Revista de la Air Berlin dedica prima pagină "Micului Paris", şi câteva pagini mai încolo o menţiona pe Ana Maria Lara şi noul ei film cu o mare vedetă locală cu un nume imposibil: Matthias Schweighofer (din categoria regizorului care a dat lovitura cu The Artist: Hazanavicius) în (Wo)man in Love, titlul pentru export. La coborâre, o stewardesă îţi oferea o inimă de ciocolată, roşie precum culoarea dominantă a acestei a 62 ediţii, care s-a inspirat probabil din eşarfa nelipsită a directorului său Dieter Kosslick (care a împrumutat-o probabil de la faimosul Aristide Bruant, interpretat genial de Vlad Ivanov, în Lautrec la bordel de la Metropolis)! E drept că întotdeauna festivalul pică în plină perioadă de Sfântul Valentin, iar L'Oreal Paris sponsorul lor are reclama lui cu un frumos manechin, de lenjerie fină şi sumară, marca Victoria's Secret: Doutzen Kroes, născută într-un sătuc olandez şi care le-a detronat pe afişul de make-up pe alde Penelope Cruz sau Eva Longoria, cu buze strălucitor sângerii, deşi o asemenea nuanţă nu e de găsit prin magazine. Photoshopul să trăiască!
 
În plus în 2012 există o secţiune care se numeşte Fabrica de vise roşii, în care sunt prezentate pelicule ruseşti din perioada sovietică de început, cea mai celebră fiind mult comentata Octombrie a lui Eisenstein, despre Revoluţia din... noiembrie (deh: calendarul vechi, bată-l vina)!
 
Odată descinsă la Berlin, am recunoscut pe aeroportul Taegel, un decor care semăna leit cu o carte a copilăriei mele, Helga şi păpuşile, pe când nu speram să ajung vreodată să văd cu ochii mei un univers normal, care ne era interzis. Seara, când i-am auzit pe condamnaţii din episoadele lui Werner Herzog (cel cu peştera 3D din 2011 şi un Vampir Nosferatu în filmografie între multe altele) cu The Death Row, mi-am dat seama că tot într-un fel de puşcărie am fost şi noi vreme de decenii, când nu ne rămânea decât să visăm la lumea liberă, cu diferenţa că nu omorâsem pe nimeni.
 
Aici erau criminali feroce, care majoritar se declarau nevinovaţi, urmau să fie... eutanasiaţi ziceau ei, prin injecţie letală (doar în Utah, din cele 34 de state care mai au pedeapsa capitală) sau pot alege plutonul de execuţie şi să moară împuşcaţi! Li se dă şi o ultimă cină (pe la ora 4, care durează câteva ore). Se găteşte întotdeauna ceva bun, pentru că mulţi, de emoţie nu mănâncă şi se întoarce totul la bucătărie unde profită civilii. Mai există şi excepţii, unii care află că li se mai amână termenul şi atunci înfulecă, fireşte cele mai nesănătoase meniuri, că tot nu mai contează, hamburger, salată, cartofi prăjiţi, pui, peşte, ouă, ceapă, brânză, toate năclăite în ulei şi un shake de ciocolată! Dar ar fi gata să omoare iar (în glumă, adaugă ei) pentru un avocado cu tequila!
 
Noaptea la TV două ştiri înduioşătoare şi îmbărbătătoare: Juliette Greco împlineşte 60 de ani de strălucită carieră, cu vocea ei aparte, care l-a inspirat şi pe Gainsbourg, mereu îmbrăcată în negru şi cu gesturi de o expresivitate fără egal, unii asemănându-o cu un mim, dar cred că e chiar mai mult, şi asta se datorează şi unei culturi aprofundate, (în cabină ei trona un volum Cioran), dar şi probabil idilei cu Françoise Sagan!
 
Acelaşi număr de ani e şi la Regina Angliei, care la 60 de ani de la încoronare (primul eveniment de o asemenea amploare transmis de televiziunea lor, când a noastră mai avea încă vreo cinci până să apară) şi la 85 de ani de viaţă a plantat un pom, dovedindu-se nu numai internaut pasionat ci şi o regală ecologistă!
 
Apropo de aniversări Studiourile Babelsberg sărbătoresc centenarul, dar despre asta altă dată.
 
(Prezenţă susţinută cu eleganţă de Silva Dark.)