Cherry este filmul de debut al lui Stephen Elliott, la origine romancier (James Franco, care joacă unul din rolurile secundare, a achiziţionat drepturile pentru cartea de memorii The Adderall Diaries) şi-a cărui evidentă înclinaţie spre literatură în defavoarea limbajului cinematografic este evidentă în fiecare cadru. Foarte pe scurt, Cherry poate fi rezumat într-o propoziţie: industria porno e drăguţă. Nu glumesc, "drăguţ" este exact epitetul ce poate fi extras la finele celor 90 de minute de pozat nud, dansat exotic, lucrat în baruri de striptease şi masturbat în faţa camerei, totul culminând cu un "boy on girl" extrem de inocent. Povestit post vizionare, filmul e de-a dreptul ilar - în timpul difuzării, însă, am numărat minutele şi ne-am întrebat până unde poate întinde cineva coarda caraghiosului. Nu de alta, dar pe lângă drăgălaşa (can't help it!) protagonistă, toate celelalte personaje sunt ca pâinea caldă: mama alcoolică jucată de Lili Taylor (care poate să zică "nu" unui pahar cu vin!), iubitul dependent de droguri jucat de James Franco (care n-are probleme cu scenele de lesbianism ci doar cu cele mixte), regizoarea de filme pentru adulţi jucată de Heather Graham (care se amorezează sincer de fată) şi prietenul din copilărie jucat de Dev Patel (care o iubeşte la fel de sincer)... De fapt, acest prieten este singurul "dubios", dat fiind că, la un moment dat, e surprins masturbându-se cu ochii într-unul din filmele amicei sale fapt pentru care i se reproşează că "dacă mă iubeai, te masturbai uitându-te la altcineva!". Bottom line? Un film care promovează industria porno ca mediu de muncă serios, bănos, prietenos şi foarte sigur. Need I say more?
Şi En kongelig affære / A Royal Affair e un film cu mesaj, pe undeva la fel de provocator - chiar dacă în altă ligă - ca cel din Cherry: "liberte, egalite, fraternite", dublat de "jos monarhia!" şi "religion is so passe". Se prea poate ca filmul danezului Nikolaj Arcel (cunoscut mai degrabă ca scenarist al filmelor din seria Millenium, the original version) să nu merite astfel de răutăcisme ironice. În fond, En kongelig affære este un film care arată şi sună bine: actorii danezi sunt arătoşi chiar şi atunci când joacă personaje cu o igienă suspectă, tipică secolului XVIII, producătorii n-au făcut economie la bugetul departamentelor scenografie, costume, machiaj şi coafură, filmările în locaţie (Republica Cehă) au ceva deopotrivă grandios şi intim, coloana sonoră semnată Gabriel Yared şi Cyrille Aufort este subtilă şi nu agresează ca un John Williams, de exemplu... Problema e că autorul s-a chinuit să înghesuie 7 ani de istorie tumultoasă - nefericita poveste a reginei Caroline Mathilda care l-a înşelat pe regele Christian al VII-lea cu medicul acestuia, iluministul Johann Friedrich Struensee (Mads Mikkelsen), dând naştere unei complicate lupte pentru putere, o luptă marcată de intrigă, sex, trădări şi, într-un final inevitabil, execuţii - în două ore şi ceva de film. Din nefericire, grămada de informaţii a fost servită otova, fără a lăsa răgaz de odihnă sau de înţelegere pentru cei mai puţin familiarizaţi cu istoria Danemarcei (asiaticii din sală, cel puţin, au sforăit aprig). Lipsit de ritm sau de suspans real, complet dezlânat şi alcătuit exclusiv dintr-o serie de scene de alcov alternate cu discursuri politice, En kongelig affære putea să se cheme, la fel de bine, "a royal bore".
Şi s-a mai încheiat o Berlinală - ca în fiecare an, lista de premii va fi compilată de acasă, eventual post o tradiţională conversaţie pe Mess / SMS cu Mihai Chirilov. Regrete? Desigur, în număr de trei: Barbara (r. Christian Petzold), Sister (r. Ursula Meier) şi Tabu (r. Miguel Gomes), toate titluri pe care le vom regăsi, foarte probabil, în palmares. Dar să nu anticipăm...