Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Hiromi şi Food - Gărâna Jazz Festival 2011


iulie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
(Acest text a fost scris sîmbătă dimineaţă şi relatează întâmplările zilei de vineri, 22 iulie 2011. Nu am avut acces la internet încît să încărcăm textul ieri, din cauza unor oameni de bine care au tăiat o mie cinci sute de metri de fibră optică fiindcă au crezut că e cablu telefonic de cupru.)
 
Ziua a doua la Gărâna a început destul de tîrziu pentru noi (pentru Edith şi pentru mine), în special din cauza răcelii care mă sîcîie dinainte să pornim încoace. Băile repetate în rîul Strei, cu o apă destul de rece, îşi spun cuvîntul şi îşi cer tainul din ce în ce mai abitir. Ne-am urnit către zona de spectacole, singurul spaţiu unde avem acces la internet, am aşezat pe LiterNet poveştile primei zile, apoi ne-am plimbat prin sat şi prim-prejurul său. Edith a mai rămas să colinde zona, iar eu am venit în cameră să îmi iau porţia de Turul Franţei. Etapă importantă, cu final la Alpe d\'Huez, cîştigată de un tînăr francez, Pierre Rolland, pe care sper să îl văd anul viitor pe podium. Azi e ultima etapă importantă în Tur, ţin cu Cadel Evans. Pentru efortul depus pe Col du Galibier în urmărirea lui Andy Schleck şi după o lungă aşteptare în umbra unor sportivi discutabili moral, cum sînt Armstrong şi Contador, Evans chiar merită să ciştige.
 
Apoi ne-am urnit spre zona de spectacole (Gărâna MusiCal Ranch, pe numele său - un spaţiu despre care voi vorbi mai pe larg în ultima relatare despre festival), care e la intrarea în Gărâna pe şoseaua care vine de la Reşiţa. Primul concert al zilei a fost susţinut de Frederika Krier, o violonistă născută în România, dar plecată la o vîrstă fragedă în Germania. În quartetul său îi are alături pe Peter Meyer la chitară, pe Malte Tonissen la contrabas şi pe Diego Pinera la tobe. Muzica lor e alcătuită în aşa fel încît să pună în valoare solo-urile de vioară ale Frederikăi Krier, tobele fiind prezente numai cît să ţină ritmul şi, alături de contrabas, să susţină linia melodică a fiecărei compoziţii. Chitara uneori ţine isonul viorii, alteori doar pigmentează piesele cu acorduri electrice. Iar Frederika Krier evoluează pe o paletă tonală diversă, de la pasaje jucăuşe pînă la solo-uri halucinogene, în genul celor ţinute (la chitară) de Syd Barrett pe Interstellar Overdrive. Nu pot să spun că mi-a plăcut acest concert. Nu sînt un fan al viorii în jazz, de multe ori găsesc nearmonioase improvizaţiile violonistice din jazz.

A urmat o pauză, cît să fie strînse tobele lui Diego Pinera. Setul de tobe Tama ale britanicului Simon Phillips era deja pe scenă, montat de la orele amiezii (pe la orele patrusprezece Hiromi Trio Project a urcat pe scenă pentru cîteva probe de sunet), chitara bas a legendarului Anthony Jackson era uşor de legat la curent, astfel că în scurt timp a început cel mai aşteptat recital al zilei - cel puţin prin prisma numărului mare de spectatori prezenţi în Ranch-ul festivalului. Muzica Hiromi Trio Project (şi muzica japonezo-americancei Hirmo Uehara în general) e îmbibată de spiritul jazz-ului american. Ritm rapid şi note ţinute din scurt, cu ropote de pian din cauza cărora muzica vine spre ascultător cu violenţă. Ca spectator, efuziunea artistei o primeşti prin mişcare, prin urmărirea ritmului, nu prin faptul că muzica eliberează un spaţiu în care meditaţia e posibilă. Dacă e să facem o comparaţie cu ceea ce se petrece în rock-ul progresiv contemporan, muzica Hiromi Trio e asemănătoare celei compuse de Dream Theater. E o muzică în care simţi valoarea fiecărui membru al trupei, o muzică în care poţi admira virtuozitatea fiecărui instrumentist, dar, în acelaşi timp, e o muzică prea cerebrală, în care nu ai timp să respiri. E o muzică în timpul căreia nu apuci să defineşti stări interioare, nu ai vreme de introspecţii. Nu ai timp să te bucuri de ceea ce descoperi în tine, fiindcă trebuie să ţii pasul cu ritmul. De aceea întotdeauna i-am apreciat pe pianiştii care caută emoţia, cum sînt Tord Gustavsen, Vassilis Tsabropoulos, Esbjorn Svensson sau Leszek Mozdzer.
 

 

 
Recitalul Hiromi a durat o oră şi jumătate, a fost foarte profesionist în ţinută şi interpretare, dar cumva rece în atitudine - asta în ciuda faptului că pianista e ca o văpaie atunci cînd interpretează piesele. Au început apoi pregătirile pentru următorul recital, cel a trio-ului norvegiano-englezo-austriac Food. Demontarea tobelor lui Simon Phillips şi montarea aparatelor celor din Food a durat mai bine de o oră şi jumătate, ceea ce a împins recitalul trio-ului către miezul nopţii.
 
Muzica Food e un fusion new-age, un fel de psihedelic modern, unde psihedelicul e new-age printr-o construcţie muzicală în care sufletul e purtat spre stări din ce în ce mai acide, iar modernul e vizibil în implicarea celor mai recente tehnologii digitale de producere a muzicii. Thomas Stronen, pe lîngă tobele clasice, are şi un set de percuţii electronice şi un sampler. Iaim Ballamy cîntă la saxofon şi lucrează şi cu aparate pe care mixează sample-uri înregistrate în timpul concertului - cîntă un pasaj la instrumentul său de suflat, îl şi înregistrează, apoi îl mixează împreună cu alte sunete înregistrate sau cu alte pasaje pe care le interpretează live. Iar Christian Fennesz lucrează cu sample-uri şi cu o chitară electrică. Muzica lor e un crescendo lent, iniţiatic, în care sufletul şi corpul sînt captate şi purtate către tărîmurile visării. Sample-uri atmosferice, tobe care, prin ritmul lor, duc spectatorul într-o stare de hipnoză, şi un saxofon şi o chitară din ce în ce mai prezente, din ce în ce mai înţepătoare (fără să atingă, însă, un apogeu cu adevărat catartic), care scot sufletul din această lume şi îl poartă spre tărîmuri nebănuite. O muzică-drog care din punct de vedere conceptual îmi stîrneşte curiozitatea, chiar dacă nu e pe gustul meu. Interpretarea grupului Food e precisă, însă conceptele de acest tip, cu atmosferă eterică şi vise iniţiatice, nu prea intră în preferinţele mele muzicale. 


 

fotografii realizate de Edith Lazar



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2011
 Toate articolele despre Concert Hiromi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Artă psihadelică, jazz în fotografii şi mozaic plastic - Gărâna Jazz Festival, 2011, Edith Lazar
 Jan Bang, Lars Danielsson şi cîteva concluzii - Gărâna Jazz Festival, 2011, Lucian Maier
 Mathias Eick şi Nik Bärtsch's Ronin - Gărâna Jazz Festival 2011, Lucian Maier
 Avishai Cohen Trio - Gărâna Jazz Festival 2011, Lucian Maier
 Gărâna Jazz Festival 2011, Lucian Maier
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer