Jurnalul unei foste cîştigătoare (II) - Gala tânărului actor HOP, 2011

Miercuri / Joi, 31 august / 1 septembrie 2011, ora 01:55
 
Dragă jurnalule,
 
Confesiunile se fac noaptea şi nu se revizuiesc a doua zi dimineaţa. Aşa e mersul lucrurilor.
 
E a doua noapte de când dorm în Mangalia. E plin de ţânţari, câini vagabonzi, alge. Vremea mă uimeşte de când am venit. 21 de grade, la 1 noaptea. Anul trecut era frig şi pustiu şi un vin pe plajă, noaptea, te costa cel puţin trei bluze sau o pătură.
 
Prima zi de Gală n-a fost atât de grea pe cât mă aşteptam.
 
La prânz, după atelierul de mişcare al lui Florin Fieroiu, dinamica grupului e alta. Participanţii încep să relaţioneze, discuţiile să se anime. După masă, jos pe plajă, se discută despre teatrul românesc, cel din altă parte, se desface firul în patru. Discuţii la fel de necesare ca atelierele de lucru. E un alt mod de-a vedea unde te situezi şi mai ales, să găseşti oameni cu viziuni asemănătoare cu care să lucrezi post Mangalia.
 
Şi e haios să vezi că printre familii venite în concediu la Mangalia în extra-sezon, cu colaci, saltele de plajă, seminţe şi umbreluţe, o mână de actori tineri pun teatrul la cale. Aruncă două păreri, fac cercuri în nisip şi îşi spală tot excesul cu o baie în mare.
 
Seara, sala Casei de Cultură e plină ochi. E trecut de ora 17.30. Juriul intră în sală. În 2011, Marius Manole, Virginia Mirea, Sorin Crişan, Florin Fieroiu şi Radu Afrim. Afrim în juriu îi face pe concurenţi să fie un pic speriaţi. Bine, eu cred că mai degrabă sunt speriaţi cei care vând gogoşi teatrale presărate cu tone de zahăr pudră, dar goale pe dinăuntru. Se tem, probabil, că Radu Afrim ar putea reacţiona zgomotos la prea mult dulce, când, de fapt, ar fi mai bine să se gândească la diabetul pe care şi-l provoacă singuri.
 
Sala e plină ochi şi Cornel Todea dă începutul Galei. E jovial şi cald, cu spiritul sprinten şi foarte prezent şi are mult bun simţ, de care noi, ăştia mai tineri, ne-am cam îndepărtat. Îl ador pe domnul Todea. Îţi spun un secret: Mi-ar fi plăcut să-l am bunic.
 
Şi începe.
 
Pot doar să-mi imaginez emoţiile Andreei-Maria Şovan, prima concurentă. Presiunea e mai mare pentru cel care sparge gheaţa şi, deşi Andreea e stăpână pe ea, mâinile îi tremură uşor şi muşchii o trădează. E o senzaţie fantastică pe care actorul o are şi pe care n-aş înlocui-o cu nimic: aceea de-a lupta, în văzul tuturor, cu propria frică.
 
La prima probă, Andreea e o prezenţă delicată şi îşi construieşte momentul pas cu pas. Vorbeşte simplu, are gesturi calculate, care susţin şi ilustrează emoţia acumulată încet, dar sigur. În partea a doua, proba impusă - un text ales din primele cinci capitole din Cartea milionarului - Cartea de la Metopolis de Ştefan Bănulescu - Andreea alege să-şi lase corpul să vorbească într-un moment culinar-coregrafic cu puternic iz de ceapă.
Claudia Suliman e vioaie şi surprinde energia brută şi fără ascunzişuri a Lolitei lui Nabokov la 12 ani. În câteva momente trece într-o zonă intimă, aproape misterioasă, captivantă şi interesantă, mai profundă şi interesantă decât maimuţărelile şi cântecele de fetiţă emancipată cu care îşi umple cele 15 minute de recital. Păcat că n-a mers mai mult pe zona asta, ar fi servit-o mai bine.

Un lighean cu apă pe un scaun, al treilea moment. Diana Croitoru, ce haioasă e şi ce intuiţie bună are! Ambele momente şi le construieşte pe aceeaşi strategie, mizează pe ridicolul situaţiei pe care o creează şi se aruncă fără teamă, asumat. O fată simplă, muncitoare şi smerită în momentul individual şi o femme fatale - agent secret, în cel impus. Frumoasă şi cu har. Am stat la o poveste cu ea, după. O să-ţi povestesc mai încolo.
A patra concurentă e Andreea Moustache, care şi-a ales un text prin care toţi studenţii-actori au trecut în facultate: cearta pentru pământ dintre Anghelia şi Vasile Boţoghină. Abordarea Andreei Moustache e clasică, dar cu surpriză. Vasile al ei, cu care se ceartă şi spre care se îndreaptă cu paşi apăsaţi e un membru al juriului. Sorin Crişan, de voie, de nevoie, acceptă rolul pe care concurenta i-l oferă. E haios, toată lumea e în hohote. Juriul e generos cu participanţii. Marius Manole râde mult, la fel şi Radu Afrim. De altfel, hohotele lui Manole se aud toată seara, e tare simpatic. Criticărimea din spatele meu (public de specialitate, cum spune Cornel Todea) e contrariată de alegerea concurentei de a lua juriul în colimator (când nu e nici prima, nici ultima). Le auzim, eu şi toată sala, cum participă activ la momentul Andreei, exprimându-şi opiniile cu voce tare. E haios, dar nu prea.
 
Pentru momentul impus, Andreea face un moment de music-hall, o adaptare proprie a celebrului Cabaret şi mă uimeşte cât de diferite sunt cele două apariţii foarte ei.
Ultima concurentă din prima zi e Adriana Raluca Bordeanu. E bună, e tehnică. Voce bună, prezenţă sigură. Foarte bun, tehnic, dar nu-şi asumă riscul de a merge pe o cale nebătătorită şi asta mă cam irită. Ne toarnă clişee şi glicemia îmi creşte brusc.
Seara e la jumătate, urmează cina şi apoi primul spectacol. Parcă n-a fost chiar groaznic să văd numai fete. Mâncăm, ne întoarcem la Casa de Cultură. Îl văd în sală pe Pavel Bartoş şi mă bucur. În 1999 era pe scenă la HOP, premiat.
 
Nu-ţi povestesc despre spectacol mare lucru. Textul se cheamă Fetele grase câştigă întotdeauna, personajele sunt femei grase, iar actriţele sunt o slabă, două normale şi o grasă. Ştiu că poate sună aiurea, dar dacă se apucă cineva de făcut un spectacol în cheie realistă despre grase, păi să-l facă cu grase care să fie grase (ca XXL (Fat Pig) de la Act al lui Cristi Juncu) sau să nu-l mai facă.
 
O alegere nepotrivită şi nişte tinere actriţe cu potenţial, dar dezorientate şi haotice. Prea multă tehnică plictiseşte, la fel şi prea puţină. Eliza Păuna, cea mai puţin grasă dintre ele, e cea mai "grasă" în conţinut.
Am început să-ţi scriu noaptea, jurnalule, şi acum e prânzul. Am dormit între timp şi gândurile s-au tastat singure. Mă duc să văd ce face marea.
 
E septembrie...
 
Pe mai târziu!