Accesul la auto-reprezentare - Declar pe propria răspundere

În cultura românească, romii au avut foarte rar (aproape niciodată) posibilitatea să îşi spună propriile poveşti şi percepţii, să îşi afirme propriile atitudini şi convingeri. Literatura, teatrul şi filmul românesc oferă o serie (oricum restrânsă) de istorii despre romi, cu autori ne-romi. Ţiganiada de Ion Budai-Deleanu, Domnişoara Nastasia de G.M. Zamfirescu sau Şatra (regia Emil Loteanu) sunt câteva exemple de priviri exterioare, edulcorate şi romanţate asupra comunităţilor de romi din spaţiul românesc. În acest context, facilitarea accesului la auto-reprezentare al unui număr cât mai mare de romi dispuşi să îşi asume identitatea, să vorbească deschis şi curajos despre problemele cu care se confruntă, este un demers, cred eu, esenţial pentru emanciparea comunităţilor de romi din România.

Cel mai important pentru noi în lucrul la spectacol a fost tocmai faptul că o tânără de etnie romă vorbeşte frust, pe propria răspundere, despre experienţa ei de viaţă, despre romi şi discriminare, despre percepţia minoritarului asupra majorităţii şi asupra propriei comunităţi. Alina Şerban alege să îşi spună propria poveste, cu momentele cele mai crude şi dureroase, tocmai pentru că este conştientă că are valoare de exemplu şi deschidere spre probleme multiple.

Este vorba în primul rând despre condiţia minoritarului asimilat şi felul în care se integrează (sau nu) atât în majoritate cât şi în propria minoritate - ura de sine pe care o poartă cu el un copil şi adolescent care refuză să îşi internalizeze stereotipurile în care sunt încadraţi romii.

Este povestea maturizării într-o comunitate stigmatizată de sărăcie şi afectată de o dublă discriminare - rasială şi socială. Această dublă discriminare are ca rezultat un dublu complex: ruşinea (şi frica) de a-ţi recunoaşte propria identitate şi ruşinea (frica) de a recunoaşte unde şi în ce condiţii locuieşti. Indiferenţa unui stat anti-social la problemele copiilor din comunităţile sărace, în special din familiile de romi, contribuie major la perpetuarea acestei situaţii.

În acest context, este trist dar exemplar rolul educaţional pe care îl are cultura pop, cu valorile ei aparent frivole, de la 3 Sud Est la horoscop, pentru o adolescentă în căutare de modele, pe care nu le găseşte în comunitate, şi cu atât mai puţin la şcoală. Pasiunea pentru 3 Sud Est a ajutat-o enorm pe Alina să iasă din cartier, să cunoască alţi oameni şi alte medii, să depăşească situaţia socială precară.

Un alt aspect important din povestea Alinei se leagă de cultura "gypsy-friendly", politically correct, care preia doar partea etno, exotică, a culturii rome, dar refuză să se implice în problemele reale ale oamenilor - vezi cazul recent al unui festival internaţional de artă Romani, care a refuzat să susţină protestul împotriva ghetoizării romilor în zona gropii de gunoi de la Pata-Rât, Cluj. Cu toate acestea, şi cu toată componenta inerentă de ridicol, un astfel de festival se dovedeşte un pas necesar pentru conştientizarea şi afirmarea identităţii etnice şi culturale rome.

Toate aceste teme prezente sau doar sugerate în textul iniţial al Alinei, au fost discutate şi potenţate în lucrul la spectacol. Am lucrat într-o formulă interdisciplinară şi non-ierarhică în care Alice Monica Marinescu (dramaturg), Adrian Cristea (scenograf) şi Cătălin Rulea (muzician) au colaborat cu Alina şi cu mine la construcţia întregului spectacol, încercând să clarificăm şi să accentuăm împreună povestea şi poziţia Alinei.

Notă: Spectacolul Declar pe propria răspundere se joacă marţi, 6 septembrie 2011, ora 19:00, la Muse - Teatrul de pe Lipscani, în cadrul Festivalului de teatru Undercloud, 2011.
Vezi trailerul acestui spectacol aici.