Viaţa e un miracol - Un Kusturica ca la mama acasă

Da, aşa îl "găteşte" mama pe Kusturica: cu sos mult, verde-acrişor, te pişcă un pic, deşi face iniţial un fel de floare dulce pe limbă. În sos se scaldă la foc mic, cu răbdare (155 de minute) o intrigă shakespeariană cu un Romeo sîrb şi o Julietă bosniacă, ostatecă dată acestuia în grijă. Să-şi pună Luka planul în aplicare şi s-o schimbe pe Sabaha pe fiul său, luat şi el ostatec? Iată dilema. Însă Luka nu e sfîşiat pe dinăuntru, opţiunea lui e nebună, dar sănătoasă. Cum să dai cu piciorul iubirii, cînd abia ce ai găsit-o?

Caravana Kusturica se deplasează înainte şi înapoi cu o drezină beată. În prima jumătate a filmului, în pregătirea miracolului iubirii dintre Luka şi Sabaha, compoziţia nu explodează decît din vreme în vreme, ca nişte băşicuţe care, după ce se sparg şi elimină lichid vital, readuc ansamblul la curgerea lui firească. Ritmul pe care îl imprimă Kusturica e unul zigzagat, ascendent-descendent, cu descărcări scurte de energie, aşa cum sunt meciul de fotbal ori petrecerea din gară. Atunci energia creşte, creşte şi cînd cota de avarie e atinsă, toate personajele încep să se mişte pe altă rută deviată, glagoria crescînd ca o mămăligă pînă la atingerea punctului de fierbere.

Fanii lui Kusturica, deşi vor sesiza o mare "burtă" a filmului, îl vor înghiţi aşa cum e. Adevărul e că dacă ai picotit la un moment dat, nereuşind să te convingi să ieşi din sală, debutul love story-ului te face să te remontezi. Kusturica dă drumul la motor. Dacă erai pus pe stand-by de măgăruşa înamorată şi sinucigaşă, proptită pe şina de cale ferată, întîlnirea dintre Luka şi Sabaha pregăteşte o nouă şi definitivă reîmprospătare. Povestea lor culminează cu desprinderea "practic" de la sol, cei doi încep să zboare cu patul. Nebunia, preluată şi de afişul filmului, în care îndrăgostiţii privesc peste tivul patului o lume nebună, dar veselă, cu o şină de cale ferată, o maşină-drezină, o măgăruşă şi un şir de oameni înaintînd ca la o nuntă, te trimite cu gîndul şi la Chagall. Ce să facem aici, în Est, îndrăgostiţii cam zboară (vorba tot a lui Kusturica, în Arizona Dream, film realizat în Statele Unite: "De ce se spune «falling in love», cînd ar fi mai corect să se spună «flying in love»"?

E adevărat. Găseşti în Viaţa e un miracol foarte mult din precedentul film al lui Kusturica, Pisica albă, pisica neagră. Unele amănunte, de pildă hainele aruncate peste boscheţi ca peste nişte umeraşe, se pare că i-au plăcut atît de mult cineastului încît n-a putut să se desprindă de ele. Şi ce dacă? Punînd filmului titlul pe care l-a pus, trimiţînd mai mult decît evident la Viaţa e frumoasă a lui Roberto Benigni (adică un titlu în parte pueril, în parte tezist, în parte idealist), Kusturica "îşi aduce aportul" nu atît la o cultură tot mai mult agresată de politic, cît la un mental pe zi ce trece tot mai ameninţat de o anumită formă de cultură, care respinge candoarea şi inocenţa. Viaţa e un miracol e, astfel, mai puţin un film despre războiul din fosta Iugoslavie, oricît de mult ar fi dorit autorul să denunţe şi felul în care acesta a fost manipulat pe canalele media occidentale, cît o profesiune de credinţă a unui autor care nu poate şi nu vrea să se plieze pe tiparele contemporane.