Cu: Slavko Stimac, Natasa Solak, Vesna Trivalic, Vuk Kostik, Aleksandar Bercek, Stribor Kusturica, Josif Tatic
Regia: Emir Kusturica
Scenariu: Ranko Bozic & Emir Kusturica.
Producţia: Pierre Edelman, Christine Gozlan, Emir Kusturica, Maja Kusturica, Alain Sarde
Muzică originală: Emir Kusturica, Dejan Sparavalo
Imaginea: Michel Amathieu
Montaj: Svetolik Zajc
Scenografie: Milenko Jeremic
Costume: Zora Popovic
Sinopsis:
BOSNIA, 1992.
Ce poate fi mai bun pentru un sat bosniac decît o cale ferată cu o extraordinară privelişte, pentru a atrage mai mulţi turişti în zonă?
Ce poate fi mai nociv turismului decît războiul?
Luka construieşte calea ferată şi închide ochii în privinţa războiului.
Apoi soţia lui Luka fuge cu un muzician, iar fiul său e chemat la armată.
Viaţa lui Luka devine un cîmp de bătălie...
Apoi o întîlneşte pe Sabaha...
Interviu cu Emir Kusturica
Reporter: Viaţa e un miracol este povestea de dragoste dintre Luka şi Sabaha... putem să o citim drept un "Romeo şi Julieta" al timpurilor noastre?
Emir Kusturica: Într-un anume sens, da. Cînd am făcut Underground, Peter Handke a fost foarte entuziasmat de film şi mi-a zis că încercam să fac imposibilul, să combin Fraţii Marx cu Shakespeare. După ce a văzut Viaţa e un miracol mi-a spus: "De data asta e mult mai mult decît Shakespeare".
Aş spune că Luka, eroul, are nişte dileme shakespeariene. El are o ostatecă, pe Sabaha, de care se îndrăgosteşte, chiar dacă el e un tip care nu s-ar fi gîndit niciodată că ar putea să ţină pe cineva ostatec. Dilema intervine atunci cînd trebuie s-o schimbe contra propriului fiu. Este îndrăgostit de ea, dar îşi iubeşte şi fiul. Ce s-a întîmplat în timpul războiului e ca în Shakespeare.
Dar eu am încercat să fac filmul mai mult din punctul meu de vedere şi asta implică multe aspecte ale vieţii care sunt amuzante sau ironice.
Reporter: Aţi spune că e un film optimist?
Emir Kusturica: Aş spune că este un film optimist în stil trist pentru că Luka descoperă perspectiva iubirii. În rest totul este distrus, în ziua de azi. Trebuie să fim foarte realişti cu ceea ce vedem în jurul nostru. Moartea pare că a devenit un lucru de fiece zi. Trăim într-o lume fără utopii, în care trebuie să ne construim propriile utopii. Cu fiecare spirit salvat, cu fiecare suflet salvat, cîştigăm ceva.
Reporter: Aţi avut o poziţie anume asupra războiului?
Emir Kusturica: Am avut, dar dintr-un punct de vedere complet opus.
Am încercat pe cît am putut să nu spun că această naţie are dreptate, şi cealaltă nu are. Ar fi o prostie, întrucît asta nu rezolvă problemele, ci le îngheaţă. Povestea această s-a întîmplat în realitate, în timpul războiului, care a fost unul foarte murdar. Nimic comparabil cu ce am avut noi la televizor, care arată atît de superficial şi de manipulator încît nu poţi să crezi ceea ce vezi. Eu am încercat să merg adînc în reacţiile umane.
Reporter: Deci întreaga regiune a Balcanilor este o scenă?
Emir Kusturica: Bineînţeles. Cînd creezi o dilema shakespeariană într-un context balcanic, nu e ca atunci cînd o amplasezi într-un context danez sau englez. Este întotdeauna ceva mai păgîn. În primele drafturi ale scenariului, de exemplu, Jadranka nu era cîntăreaţa de operă, dar eu am schimbat nişte detalii pentru a crea aceste situaţii excentrice în care oamenii au ocazia de a face nebunii şi de a deveni o parte dintr-o altă lume. Iar acesta este un adevăr istoric. Balcanii sunt plini de oameni talentaţi, în mod individual, dar în momentul în care încearcă să se integreze în societate, nu mai funcţionează.
Reporter: Vă identificaţi cu Luka?
Emir Kusturica: Foarte mult. Ce îmi place la el este că nu se aruncă în dragoste imediat. Este mai de modă veche. El amînă relaţia cu această femeie pentru că vrea să-şi vadă fiul înapoi. Este o persoană foarte devotată şi eu sunt la fel.
Reporter: A fost greu să faceţi o poveste de dragoste în acest context?
Emir Kusturica: Da a fost greu întrucît acest film a fost un mare test pentru mine. Nu ştiam dacă pot face un film în două personaje. Am fost foarte norocos să am astfel de feţe minunate de actori: Slavko, care îl joacă pe Luka, este un fel de versiune balcanică a lui Anthony Perkins; Sabaha reprezintă frumuseţea slavă; ofiţerul care nu e doar un soldat dar care are şi el rănile lui... Lumea mi-a spus că fac un "film de modă veche"... Eu l-aş defini mai degrabă drept un film modern de modă veche, în sensul că noi am subliniat emoţiile, mai mult decît am descris cine e vinovat sau nu.
Reporter: E mai uşor să filmaţi războiul decît iubirea?
Sunt două genuri diferite, însă acest film e o combinaţie a celor două. Există doar flashuri de scene de război, pentru a schiţă contextul şi pentru a conferi putere scenelor intime, care sunt foarte dificile. Dacă vrei să fi înţeles de mulţi spectatori dar vrei să-ţi păstrezi şi sufletul filmului intact, e o mare provocare, pentru că trebuie să-ţi deschizi filmul oamenilor şi pierzi astfel valorile substanţiale, organice care te-au făcut iniţial să te identifici cu personajele tale. Astăzi este ca pe vremea romanilor, la Colosseum, cînd acesta era acoperit de sînge. Acesta este Cinema-ul de azi, dacă nu este un Cinema al conflictelor idioate dictate de către televiziuni...