septembrie 2011
Melancholia
Melancholia, cel mai recent film al lui Lars von Trier, drama SF-apocaliptică lansată în primăvara lui 2011 la Cannes într-un context mai mult decât controversat, va rula în cinematografele din România din 30 septembrie 2011. În rolurile principale, Kirsten Dunst (Marie Antoinette, Spider-Man, The Virgin Suicides, Interview with the Vampire), Charlotte Gainsbourg (Antichrist]], 21 Grams, The Tree) şi Kiefer Sutherland (serialul tv 24, A Few Good Men, Stand By Me). "No more happy endings" spunea von Trier în 2009, la începutul filmărilor pentru Melancholia. În mai 2011, Kirsten Dunst lua Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Cannes, iar Lars von Trier era declarat persona non grata, în urma declaraţiilor făcute la conferinţa de presă premergătoare premierei mondiale. În România, filmul-cult al lui Lars von Trier este adus de Independenţa Film.
 
Povestea. Cu ocazia căsătoriei, Justine (Kirsten Dunst) şi Michael (Alexander Skarsgård) dau o recepţie somptuoasă în casa lui Claire, sora lui Justine (Charlotte Gainsbourg) şi a cumnatului ei (Kiefer Sutherland). În acest timp, planeta Melancholia se îndreaptă spre Pământ...
 
«Curajos, ciudat, frumos... te bântuie şi, în egală măsură, te fascinează», scrie Danny Leigh pentru BBC Film 2011.
 
Prima parte a filmului se numeşte Justine şi vorbeşte despre sora melancolică şi căsătoria ei. Cealaltă este Claire şi acoperă numărătoarea inversă, până la sfârşit. Cum spune regizorul: «Dacă tot trebuie să ajungem în iad, măcar să începem bine».
 
Justine, interpretată de Kirsten Dunst, o fire melancolică, căreia îi este greu să îşi găsească un rost în lume şi să îşi asume toate ritualurile care pentru ea sunt lipsite de conţinut, se simte liniştită atunci când lumea se apropie de sfârşit. Sensibila Claire, sora sa mai mare, jucată de Charlotte Gainsbourg (Premiul pentru Cea mai bună actriţă, la Cannes, în 2009, în filmul precedent al lui Lars von Trier, Antichrist), care îşi construieşte o viaţă frumoasă şi, prin urmare, consideră că este greu să-i spui adio.
 
«Cred că Justine este foarte mult din mine», spune von Trier. «Personajul ei se bazează mult pe cine sunt eu şi pe experienţele mele vis-à-vis de profeţiile apocalipsei şi pe depresie. În timp ce Claire este menită să fie o... persoană normală», râde regizorul, care a fost bântuit de nelinişti toată viaţa şi care, copil fiind, credea că al treilea Război Mondial izbucneşte de fiecare dată când auzea zgomotul unui
avion.
 
«Psihanalistul meu mi-a spus că melancolicii sunt de obicei mult mai echilibrati decât oamenii obişnuiţi în faţa unui dezastru iminent»,  spune von Trier, «în parte pentru că ei pot spune: "Ţi-am zis eu!"». Râde. «Dar şi pentru că nu au nimic de pierdut».

Melancholia a fost filmat într-un castel magnific din Suedia, care găzduieşte nunta lui Justine. Lui von Trier îi place contrastul dintre romantic, grandios, stilizat şi o anumită formă a realităţii. Cea mai mare parte din film este realizată cu camera în mână.
 
«Planeta care se apropie aduce un suspans fundamental, cel puţin. Un suspans care cu greu poate fi depăşit, atunci când ştii că o planetă de zece ori mai mare decât a noastră se apropie şi se va ciocni cu noi. Cred că acest lucru împiedică spectatorii să plece din sală la jumătatea filmului», râde von Trier.
 
Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg şi Kiefer Sutherland joacă alături de Stellan Skarsgaard, Charlotte Rampling, John Hurt, Udo Kier, Alexander Skarsgaard, Jesper Christensen şi Brady Corbertt.
 
Cinematografele în care lungmetrajul va rula în prima săptămână (30 septembrie - 6 octombrie 2011) sunt Hollywood Multiplex, Studio, Cinema City, Grand Cinema Digital, Light Cinema şi Hollywood Movieplex, din Bucureşti, şi Cinema City din Cluj. În săptămânile următoare, Melancholia va ajunge în toată ţara.

Lars von Trier (n. 1956) este co-fondatorul companiei de producţie Zentropa, şi unul dintre fondatorii mişcării daneze Dogma '95, în anii '90, alături de Thomas Vinterberg, Kristian Levring şi Søren Kragh-Jacobsen.
 
Von Trier a regizat The Orchid Gardener (1977), Menthe - La Bienheureuse (1979), Nocturne (1980), The Last Detail (1981), Images of Liberation (1982), The Element of Crime (1984), Epidemic (1987), Medea (1988), Europa (1991), Lærerværelset (1994), The Kingdom (1994), Breaking the Waves (1996), The Kingdom II (1997), The Idiots (1998), Dancer in the Dark (2000), D-Day (2001), The Five Obstructions (2003), Dogville (2003), Manderlay (2005), The Boss of It All (2006), Occupations (2007) şi Antichrist (2009).

Filmele sale au primit premii internaţionale, printre care, la Cannes, Palme d'Or-ul pentru Dancer In The Dark, Marele Premiu al Juriului pentru Breaking The Waves şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă pentru interpretarea lui Charlotte Gainsbourg din Antichrist.
 
Melancholia este produs de Zentropa Entertainments (zentropa.dk) şi distribuit internaţional de danezii de la Trustnordisk (trustnordisk.com). Scenariul îi aparţine lui Lars von Trier, iar director de imagine este Manuel Alberto Claro. În România, cea mai recentă producţie a lui Lars von Trier este adusă de Independenţa Film.
 
[email protected]


contact:
anca romanescu | pr | 0751 224222 | 0727 731552 |

Regia: Lars von Trier Cu: Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg, Kiefer Sutherland, Charlotte Rampling, John Hurt, Alexander Skarsgård, Stellan Skarsgård, Brady Corbet, Udo Kier

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus