Vreţi să ştiţi ce gust are Capriciul nr. 24 de Paganini? Pentru asta vă trebuie următoarele: brânză feta, telemea de capră, ardei copţi, puţin chili, ulei de măsline, usturoi şi busuioc. Le amestecaţi pe toate într-un blender, până când totul se face ca o pastă omogenă şi - voilà! Aceasta este reţeta pe care Alexandru Tomescu a preparat-o sâmbătă, 30 octombrie 2011, la Violeta's Vintage Kitchen, şi vă spun sincer că după această probă de virtuozitate culinară, ne-am lins cu toţii pe degete. Alături de el s-a aflat chiar Violeta, deţinătoarea localului cu preparate fine, făcute după reţete vintage, toate foarte consistente, toate cu ingrediente naturale. Deşi a fost un debut pentru Alexandru, căci ne-a mărturisit că nu "s-a mai jucat de-a Jamie Oliver" în faţa unui public atât de numeros, rezultatul a fost delicios, la fel de bun ca pasta de măsline cu migdale, salvie şi coriandru preparată de Violeta în acelaşi timp în care Alexandru măsura proporţiile ideale pentru ca aperitivul să fie pe placul tuturor.
Ca să vă faceţi o mai bună idee despre ce înseamnă la nivel gustativ Capriciul nr. 24 de Paganini, imaginaţi-vă că totul începe cu un gust acrişor care se insinuează în piano la început, pentru ca pe urmă, graţie unui crescendo voluminos, să îţi acapareze toate papilele gustative. Apoi o nuanţă suave de chili, care duce printr-o răsturnare armonică la savoarea busuiocului cules chiar din ghiveciul pe care Alexandru îl ţine pe balcon. O terţă ascendentă ne duce de la forte la fortissiomo în timp ce toate aceste arome îţi explodează în gură, lăsându-te cu o singură dorinţă - aceea de a-ţi pregăti o nouă bruschetă...
Dacă nu aţi fost alături de Alexandru la Violeta's Vintage Kitchen, puteţi recrea atmosfera pregătindu-vă această reţetă chiar la dumneavoastră acasă... sigur, ascultând Capriciile de Paganini, în interpretarea lui Alexandru Tomescu.