Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Din dragoste cu cele mai bune intenţii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dramele noastre - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii


noiembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aşteptam un film românesc, cu o recuzită realistă şi simplă care să mă ţină lipită de ecran chiar şi aşa, fără mari prefaceri în scenariu şi fără replici memorabile. Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, filmul lui Adrian Sitaru reuşeşte performanţa de a aşeza individul dincolo de întîmplările zilei - ele nu sunt absorbite de personaj, nu se pierde în ele, nici nu le stăpîneşte - e drama unui om care se luptă cu el însuşi atunci cînd e nevoit să traverseze unul din necazurile vieţii. Alex (Bogdan Dumitrache) primeşte un telefon de la tatăl său care îl anunţă că mama lui a făcut un accident cerebral. Alex fuge la spitalul de provincie în care e internată mama lui (Nataşa Raab) şi de aici încep frămîntările şi fuga nevrotică între patul de acasă şi patul de spital.

Deşi în cea mai mare parte a timpului ni se arată o cameră de spital, nu sînt indicii la nivel de scenariu care urmăresc să şocheze vizual spectatorul - o pacientă din salon poartă o mască de iepure şi groaza se disipează în bobîrnace satirice înşelătoare căci pînă la sfîrşitul filmului regizorul nu ne iartă, dar tot protector ne arată, din spate, "o tragedie" care hohoteşte încetişor; o altă pacientă care e operată pe creier e vioaie şi dispusă la glume, ba chiar o ajută pe vecina ei de pat în treburi de rutină. Gingăşia cu care regizorul manevrează personajele trece dincolo de întrebarea legitimă dacă salonul bolnavelor e cît de cît civilizat, dacă au tot ce le trebuie, dacă doctorii şi asistentele îşi fac datoria fără probleme (de exemplu, mitica şpagă e expediată de regizor prin faptul că bolnava, fostă profesoară, e îngrijită de foste eleve, acum asistente şi că doctorul e recunoscător pentru chestiuni mai vechi). Oricum Alex are o situaţie care pare destul de bună şi asta ne dă ocazia de a vedea zbaterea lui interioară doar într-un singur sens.

Atmosfera de spital nu e una sumbră şi personajul principal nu e o victimă a sistemului ca în Moartea domnului Lăzărescu. Sumbru şi victimă a propriului sistem interior, Alex îşi desfăşoară obsesia programatic, în porţii echilibrate: la masă, pe patul de spital, în patul personal, la o întîlnire cu prietenii, pe stradă. Gîndul că îşi poate pierde mama ia proporţii cosmice şi detaliile practice, atît de importante în viaţa reală (şi nu cea imaginară, care-l terorizează) trec neobservate: banalul iaurt şi brînza dulce pe care le cumpără pentru mama care ţine regim, au un coeficient nepermis de grăsime şi devin astfel pretexte şi mici instrumente de tortură pentru o nouă criză a eroului care face eforturi vizibile să rămînă civilizat în relaţiile cu ceilalţi.

Pastiluţa roz face şi ea parte din arsenalul chinuitor, atunci cînd face gafa de a-şi trata mama în absenţa doctorului. Toate bune şi închegate aici pentru un scenariu "curat", care vrea să scoată în faţă un om posedat de grijă ca posedat de diavolul din cărţile vechi. Dar te întrebi (iată şi gafa regizorului) - şi pe bună dreptate - cum se poate ca o doctoriţă să ia cîte o "pastiluţă roz" pe zi, aşa cum ţine ea să-l asigure pe Alex? Din moment ce el îi cere o pastilă pentru "liniştirea" mamei care plînge şi e agitată, şi ea îl sfătuieşte să îi dea doar jumătate (deşi ea lua una întreagă în fiecare zi), atunci înseamnă că doctoriţa noastră e scăpată de la un spital unde avea alt statut.

Uneori, personajele se uită prin cameră la noi, spectatorii, şi vorbesc ca şi cum noi am face parte dintre prieteni sau din familie - un procedeu grozav pentru că Adrian Sitaru a abordat acest subiect sensibil prin care am trecut toţi, într-un fel sau altul, cu mai mult sau mai puţin noroc. Reuşita filmului e exemplară poate şi pentru faptul că Bogdan Dumitrache a făcut un rol excelent şi Nataşa Raab a întrupat toate mamele: uneori optimistă, alteori dificilă, desele schimbări de dispoziţie ne-au permis să ne încadrăm cumva propriile scheme de viaţă. Autorul scurtmetrajului Valuri a dezvoltat nesiguranţa, angoasa, drama, care "pluteau" cumva în creaţia lui, neduse pînă la capăt, în această declaraţie de dragoste foarte reuşită.




 Toate articolele despre Din dragoste cu cele mai bune intenţii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Violeta Ion


Alte articole

 Din teamă, cu cele mai bune intentii - Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Mihai Brezeanu
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 11 - Anul 2011, Iulia Blaga
 Un mozaic de unghiuri subiective - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Andrei Luca
 Apreciabil - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Sebastian M. Ceolca
 Un film care încetineşte - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Lucian Maier
 Toate articolele despre Din dragoste cu cele mai bune intenţii


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer