Apreciabil - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii

Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, este o descriere detaliată a unei crize personale de cinci zile prin care trece Alex (Bogdan Dumitrache), din cauza unui accident cerebral avut de mama sa (Nataşa Raab). Neliniştea, suspiciunea că doctorul nu se ocupă de ea (o adevărată metamorfozare a lui Adrian Titieni în personajul interpretat), nehotărârea şi incertitudinile ce-l bântuie în timp ce, paradoxal şi ironic, starea de sănătate a mamei se îmbunătăţeşte de la o zi la alta, polemicile avute (cu tatăl, prietena şi doctorul - implicit, agitaţia pe care o creează în jurul său), propriile-i tensiuni acumulate într-un "tur de forţă emoţional" - în fine, acest "zgomot pentru nimic", reuşeşte succesiv să îmbine intenţia (titlul, în acest caz) cu rezultatul (povestea spusă prin prisma acestuia).

Spre deosebire de Pescuit sportiv, Din dragoste... reprezintă un progres considerabil pentru cineast: atât pe plan narativ cât şi dialogal. Ba chiar adaugă valoare analizelor cinematografice ale cutelor mamă-fiu. Povestea are nerv, densitate dramaturgică şi este identificabilă (într-un definitoriu du-te-vino, repetitivitatea nu-i poate fi reproşată), dialogurile au continuitate şi reflectă cu exactitate stările de spirit prin care trec personajele-cheie, chiar dacă, prin rigurozitate scenaristică, reacţiile şi interpretarea lui Dumitrache pot fi privite ca fiind uşor exagerate. Falsa stăpânire de sine a lui Alex, în realitate anxietatea-i epuizată, în cele din urmă, de... bune intenţii, îi hrăneşte obsesia de a controla chiar şi lucruri incontrolabile. Raportul dintre mamă şi fiu nu este coordonat de raţiune şi adevăr. Alex controlează aproape totul prin ceea ce crede că poate anticipa.

Filmul pierde însă prin modalitatea lui Sitaru de a filma. Excesiva folosire a camerei subiective, din cauza multitudinii personajelor din scenă, poate distrage lesne atenţia de la naraţiune. Cu excepţia a trei scene (în care aparatul de filmat se mişca lin prin faţa lui Alex, se apropie şi se depărtează uşor, din stânga spre dreapta şi invers), filmul este văzut exclusiv prin prisma personajelor din scenă, iar din cauza numărului lor mare, Din dragoste... se configurează la nivel vizual ca un obositor joc "de-a ghici-din-perspectiva-cui-vedem-acum". Regia îi atribuie realităţii observate artificii personalizate.