Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Din dragoste cu cele mai bune intenţii

Un mozaic de unghiuri subiective - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii


Film Menu, decembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cel mai recent film al lui Adrian Sitaru, Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, urmăreşte evoluţia discursului paranoid al personajului principal, Alex (Bogdan Dumitrache), revenit în oraşul său natal odată cu aflarea veştii că mama sa (Nataşa Raab) a fost internată în spital în urma unui atac cerebral. Pus în situaţia de a alege, tânărul nu poate decide cum este mai bine pentru bolnavă - să fie mutată la un spital dintr-un oraş mai mare, unde competenţa doctorilor l-ar asigura de un diagnostic corect şi de un tratament medical corespunzător sau să rămână în spitalul din oraş, unde mama lui este înconjurată de prieteni, iar medicii sunt cunoştinţe de familie? Fiecare soluţie prezintă avantaje şi dezavantaje, iar balanţa nu înclină niciodată decisiv în favoarea unei variante. Situaţia lui Alex - victimă a propriei tergiversări, dar şi a valului de sugestii cu semn contrar - devine în final (momentul conştientizării dispariţiei părinţilor, mai devreme sau mai târziu) o bombă cu ceas al cărei cronometru se poate opri în orice moment, declanşând explozia. 
 
Dublat în permanenţă de conflicte secundare (certurile amoroase dintre Alex şi prietena lui - Alina Grigore), dar şi de comic, scenariul îşi poartă abil personajul de la o stare cu semn negativ la o stare cu semn pozitiv. Însă în spatele fiecărei glume se află un resort care livrează, odată cu hohotul de râs, şi o mică tragedie, o doză de tristeţe care se aşează ca un mic bemol şi deformează uşor nota, dar care, în definitiv, umanizează şi normalizează situaţia. În acest sens, este relevant exemplul femeii cu mască de iepure care apare pe afişul de promovare al filmului. Aici, Adrian Sitaru nu a lăsat nimic la întâmplare, întrucât ea nu este doar un pilon vizual puternic şi o sursă de amuzament, ci şi purtătoarea unei poveşti (a ajuns în acelaşi salon cu mama protagonistului, în urma unui accident de maşină care a desfigurat-o) şi cea care, în ciuda dramei personale, îl linişteşte pe Alex cu un "mergeţi acasă, că am eu grijă de ea", spus pe un ton aproape matern, când acesta din urmă revine la spital în toiul nopţii pentru a verifica dacă starea de sănătate a mamei sale este stabilă.

Experimentele cu camera subiectivă din Pescuit sportiv îşi găsesc o continuitate în actuala miză regizorală. Întregul film este o baleiere de la un unghi subiectiv la altul, o baleiere care însă nu ajunge niciodată în dreptul protagonistului, el fiind tot timpul cel ţinut sub lupă.
 
Exploatarea potenţialului participativ al unghiului subiectiv depăşeşte clasica discuţie despre identificarea a două viziuni, cea a personajului şi cea a spectatorului. În timpul vizionării, neavând încă tabloul complet, prima privire a protagonistului în cameră aproape că te intrigă, creează o tensiune extradiegetică suplimentară care se epuizează complet abia după câteva secvenţe bune. Acest mic inconfort care, în final, se transformă în bucuria descoperirii unei mize regizorale îndrăzneţe are rolul de a te mai lega cu încă o centură de scaunul sălii de cinematograf, întrucât firul narativ este concurat de evoluţia decupajului, a cărei semnificaţie ţi se descoperă treptat. La acest fapt, se adaugă curiozitatea care apare vizavi de identitatea privitorului şi bucuria de a ţi se confirma că priveşti prin ochii personajului pe care îl aveai şi tu în cap. Uneori, însă, aşteptările îţi sunt înşelate, un exemplu în acest sens fiind scena în care Alex intră pentru prima oară în salon. Îngâmfarea că, în sfârşit, ai prins mecanismul jocului se spulberă când observi că unghiul subiectiv din care este văzută intrarea lui Alex nu este al mamei, ci al pacientei din patul de lângă. 
 
Deşi filmul este un mozaic de unghiuri subiective, Alex văzut de ceilalţi rămâne acelaşi, iar impresia pe care ţi-o faci despre el din toată această reflectare poliedrică este unitară: prin ochii oricărui personaj te-ai uita, tendinţa de a exagera a protagonistului (uneori tolerată şi scuzată de originea nobilă, alteori sancţionată de celelalte personaje) este prezentă. Poate de aici, dar şi din substratul autobiografic al regizorului-scenarist vine nevoia imperioasă din final (revenirea lui Alex la Bucureşti şi teama de a răspunde la telefon) de a scuza deranjant de direct reacţiile exagerate ale protagonistului şi de a explica încă o dată că manifestările sale considerate a fi deplasate sunt făcute din dragoste şi cu cele mai bune intenţii. 




 Toate articolele despre Din dragoste cu cele mai bune intenţii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Luca


Alte articole

 Din teamă, cu cele mai bune intentii - Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Mihai Brezeanu
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 11 - Anul 2011, Iulia Blaga
 Apreciabil - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Sebastian M. Ceolca
 Un film care încetineşte - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Lucian Maier
 Dramele noastre - Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Violeta Ion
 Toate articolele despre Din dragoste cu cele mai bune intenţii


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer