Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Melancholia

Zîmbiţi, zîmbiţi şi iar zîmbiţi! - Melancholia


Gazeta Sporturilor, octombrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Poate vi s-a făcut dor de un film "foarte film". Sau poate sînteţi curioşi cum mai arată o Apocalipsă altfel decît în varianta Hollywood (breaking news, umanism dulceag, efecte de crapă simţurile jucîndu-se cu ele şi, discret, subliminal, mesaje pro-establishment). Sau altfel decît în filmele româneşti (amplasată, de predilecţie, pe traseul bucătărie - dormitor). Melancholia lui Lars von Trier pune în scenă sfîrşitul lumii în varianta Europei profunde. E un experiment stilistic şi, totodată, un răsfăţ vizual cum rar se desfăşoară pe marile ecrane.

Începe cu sfîrşitul, dar cu un sfîrşit de o frumuseţe suprareală, de videoclip post-istoric şi post-cinematografic pe acorduri de Wagner. Continuă cu o limuzină absurd împotmolită în mijlocul pădurii, ca un elefant alb dintr-o specie pe cale de dispariţie. Apoi apar un castel, o nuntă, o stea nefiresc de strălucitoare, o mireasă deprimată, urmărită de un nou angajat care trebuie "să scoată sloganul de la ea".

Von Trier testează potenţialul înfiorător al artei "drăguţe", "pretty", "nice", al ideologiilor şi convenţiilor "drăguţe", care subîntind şi cultul nibelungilor, şi pop-culture. Păstrează mania împărţirii scrupuloase în capitole. De data asta, sînt două, după numele celor două surori, Justine (excelentă în rol Kirsten Dunst) şi Claire (Charlotte Gainsbourg). Două, după dimensiunile universului "melancholic". Von Trier a urmărit pe de o parte tema bolii, a propriei sale boli, pe care şi-o imaginează din afară, cu viziuni intermitente ale abisului dinăuntru. E o poveste imposibil de spus altfel decît în negativ, altfel decît sfîşiind-o.

Stele măsurate cu sîrma

În paralel, Von Trier studiază reacţiile oamenilor în faţa cataclismului. Melancholia e distribuită în dublu rol: stare de spirit şi planetă care ameninţă Pămîntul. Unii poartă sfîrşitul lumii în ei, au o relaţie incomunicabil de intimă cu "Grand Mal". Din contactul cu realitatea, nu păstrează decît iluzia lipsei de iluzii şi vocaţia de a construi "peşteri magice", de dragul copiilor. Pentru alţii, sfîrşitul lumii se petrece în afară, e un coşmar tăinuit şi perpetuu, proiectat pe ecranul rece al cerului şi măsurat cu o jucărie de sîrmă.

Cu voluptate inegală, cu umor negru (ce bine că l-a păstrat, după ce-l descoperise în "Şeful şefilor"), Von Trier survolează din toate unghiurile agitaţia complicatei gîze omeneşti pe buza paharului. Îi va oferi un pai estetic la final? Asta, rămîne de aflat. Iar dacă doriţi un slogan pentru sfîrşitul lumii, trebuie să-l produceţi singuri. Justine / Von Trier nu poate scoate decît "Nimic".

Citate într-o veselie

În cazul unui creator în serie ca Von Trier, filmele se cer judecate ca parte dintr-un întreg organic, te duci la cinema pentru a afla cam pe unde a ajuns cu "nebunia". Cu alte cuvinte, cam în ce etapă a Operei sale se află. Melancholia oferă o vedere destul de generoasă (poate prea generoasă!) în "peştera monstrului magic", în laboratorul artistului, ajuns la stadiul furios post-postmodern. Citează la greu, de unde şi impresia de colaj, de scene disparate şi lipite pe un vid cizelat maniacal.

Se citează inclusiv pe sine, cu nepăsare, cu ironie eliberatoare faţă de Dogma tinereţii. Nunta de la început am mai văzut-o în Breaking the Waves, doar că acum nuntaşii fac cu ochiul. Iar decorul e mai prosper, de un kitsch solemn şi nemilos pus în valoare. Bătrînii, biserica şi damnarea eternă au fost înlocuite cu obligaţia de a fi fericit. Iată noul contract social. "Zîmbesc, zîmbesc şi iar zîmbesc!", spune Justine. "Ba nu, ne minţi pe toţi!', îi răspunde Charlotte. Chiar şi în situaţia de excepţie a Apocalipsei, trebuie să fii fericit. Să ciocneşti un pahar de vin pe terasă şi să aplauzi spectacolul final.

Tarkovski, "sacrificat"

Spre indignarea ultraortodocşilor cinematografului poetic, Antichrist i-a fost dedicat lui Tarkovski. E unul dintre maeştrii de care nu s-a desprins. Sau de care se simte încă, după propriile declaraţii, "telepatic legat" şi artistic provocat. Melancholia poate fi o variaţie a stării insolubile din Nostalghia. Sau un remake al Offret / Sacrificiului, în condiţii ultraperformante, polemizînd ("Viaţa umană e malefică"), de-construind transcendenţa ("Sîntem absolut singuri") şi înlocuind-o cu revelaţia oboselii, duse pe picioare de un personaj alter-ego. Sau poate că ideea de bază a regizorului a fost să joace într-un film de Tarkovski, să-l recompună, să-l înţeleagă, să-l asimileze. Şi, ca improvizaţie existenţială, să încerce să trăiască în el, într-o "Odisee spaţio-temporală", printre copiii lui muţi, femeile lui Bergman şi bărbaţii lui Almodovar.

Între joaca de-a citatele, ceea ce se vede în Melancholia şi îi aparţine lui Lars von Trier şi numai lui e plăcerea expertă de a deturna basme (gen Apocalipsa hollywoodiană), de a le dezbrăca pînă la esenţa mincinoasă, de a le demasca (prin supradoză de ecleraj gotic şi romantism german în coloana sonoră) şi, aici doar parţial, de a le transforma în fabule despre putere, cu morală invariabil sadică. Un castel, o nuntă la care dansează planetele, o mireasă care îşi tîrăşte picioarele prin ţesutul dens. Nu se sacrifică nimeni, nu se salvează nimeni, mlădiţa adamică din filmul lui Tarkovski devine material de construcţie pentru un adăpost fragil precum visul ori precum sensul vieţii.




 Toate articolele despre Melancholia


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Maria Andrieş


Alte articole

 Lars von Trier. Imaginea femeii în Trilogia Depresiei, Mădălina Pojoga
 Topuri 2011 (I), Andrei Gorzo
 Dramă incertă - Melancholia, Dan Angelescu
 Melancholia şi povestea personală, Gabriel Avăcăriţei
 Iadul interior banalizează iadul de afară - Melancholia, Cezar Paul-Bădescu
 Toate articolele despre Melancholia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer