Sutherland a făcut în Melancholia ceva mai mult decât catering. Actorul canadian interpretează rolul lui John, soţul ultra-raţional al lui Claire şi cumnatul lui Justine, protagonista filmului despre "cea mai frumoasă" catastrofă planetară din ultimii ani ai cinematografiei internaţionale. E greu de spus dacă personajul interpretat de Kiefer în film este negativ sau pozitiv. În orice caz, e pe rând detestabil - pare genul care îşi numără zerourile din cifra averii sale în fiecare seară înainte de culcare - fermecător, atunci când, în ciuda aparenţelor, dovedeşte că cea mai mare grijă pe care o are este ca Justine, cumnata sa, să fie fericită în ziua nunţii ei, pentru ca în final să apară oarecum demn de milă atunci când renunţă la orice urmă de curaj în faţa dezastrului iminent. Despre cum a ajuns Kiefer Sutherland la acest amestec actoricesc cât se poate de inspirat... nici el nu ştie prea bine.
"În niciun moment al filmării nu ştiam exact ce se întâmplă", spune extrem de încântat actorul canadian într-un interviu, amintindu-şi despre modul neconvenţional în care Lars von Trier lucra cu actorii, fără a le da şansa să repete o secvenţă înainte de a o filma sau omiţând să îi pună la curent cu intenţiile sale. În sensul acesta, Sutherland îşi aminteşte cu plăcere prima secvenţă pe care a filmat-o la Melancholia. Înainte de a porni camera, Trier i-a aşezat pe el şi pe Charlotte Gainsbourg (Claire) în faţa unei uşi şi le-a spus: "Vreau să intraţi pur şi simplu în camera asta şi să construiţi scena acolo." "Am apucat doar să îi spun lui Charlotte să intre pe partea stângă, pentru că eu voi intra pe partea dreaptă", povesteşte Sutherland. "Urma să ne întâlnim în mijloc şi să ne jucăm scena acolo. Era singurul lucru pe care îl ştiam cu siguranţă."
În aceeaşi secvenţă a nunţii, Kiefer îşi aduce aminte cum, pentru a filma unul dintre cadre, trebuia doar să treacă pe lângă actorul John Hurt care apărea dansând împreună cu două fete. La fel de "nedumerit" în legătură cu felul în care cadrul urma să fie fimat, Hurt îi spune lui Sutherland în timp ce acesta trece pe lângă el: "Nu am nici cea mai vagă idee ce fac". La care Kiefer îi răspunde amuzat: "Nici eu". În final, dubla a rămas în film, povesteşte Sutherland. "Eram atât de preocupaţi de felul în care rezolvam secvenţa împreună ceilalţi actori, încât uitam complet de cameră."
Iar acest lucru era ceva extrem de nou pentru Kiefer Sutherland. Actorul mărturiseşte că cel mai interesant lucru în ceea ce priveşte colaborarea cu Trier a fost deconstruirea tuturor regulilor pe care le învăţase de-a lungul carierei sale. După aproape 90 de filme şi 198 episoade jucate în serialul 24, odată ce păşeşti pe platoul de filmare al lui Trier, toate regulile cad, spune el. Imprevizibilitatea, faptul că regizorul danez era extrem de atent la detalii într-o scenă, pe când în alta oferea actorului o libertate maximă în alegeri şi exprimare, a fost una dintre provocările cele mai mari.
"Deconstruind regulile de actorie pe care le ştii, Lars te face să te simţi ca şi cum faci lucrurile pentru prima dată şi e ceva foarte frumos în asta", vorbeşte Sutherland despre felul absolut inedit în care a fost nevoit să îşi construiască rolul în Melancholia.
De fapt, chiar acesta fusese unul dintre aspectele care îl intrigaseră cel mai mult în legătură cu non-conformistul regizor danez - faptul că urmărise prestaţiile actorilor care jucaseră în filmele lui şi observase că atunci când erau conduşi de Trier, păreau să interpreteze într-o manieră complet diferită faţă de orice făcuseră până atunci.
Într-adevăr, Melancholia este un proiect care nu seamănă cu niciunul la care să fi luat parte Kiefer Sutherland până acum. Actorul debuta la numai 17 ani în filmul Max Dugan Returns (1983, regia Herbert Ross), alături de tatăl său, Donald Sutherland, cunoscut publicului românesc şi pentru lungmetrajul de ficţiune An American Haunting (2005, regia Courtney Solomon), filmat în România în Studiourile MediaPro. Însă filmele care i-au adus lui Kiefer Sutherland un succes incontestabil au fost Stand By Me (1986, regia Ace Merill), o dramă emoţionantă despre pierderea inocenţei şi, în 1990, Flatliners (regia Joel Schumacher) - un thriller memorabil în care trei studenţi la medicină făceau un experiment teribil în urma căruia îşi provocau moartea clinică înainte de a fi resuscitaţi de către colegii lor, pentru a atinge pragul dintre viaţă şi moarte. Young Guns (1990, regia Geoff Murphy), A Few Good Men (1992, regia Rob Reiner), The Three Musketeers (1993, regia Stephen Herek), Picking Up the Pieces (2000, regia Alfonso Arau), sau efervescentul Phone Booth (2002, regia Joel Schumacher) au fost succese la fel de mari, care au confirmat, de fiecare dată, succesul lui Kiefer Sutherland, aducându-i un public pe cât de larg, pe atât de diferit. Într-adevăr, mai mult decît orice, actorul canadian excelează la capitolul versatilitate. Deşi rolurile sale tind să se înscrie în categoria personajului negativ, Kiefer a abordat cu succes o serie de tipologii, într-o colecţie impresionantă de proiecte dintre cele mai diverse. În acest sens, Melancholia lui Lars von Trier reprezintă o reafirmare puternică a acestui lucru.
"Deşi am lucrat întotdeauna foarte mult, niciodată nu am simţit că actoria a fost o muncă extenuantă, pentru că am lucrat tot timpul cu plăcere. Mă simt mai bine în perioadele în care lucrez decât în cele în care nu lucrez. Întrebaţi-o pe mama", afirmă cu umor Sutherland.
Rezumând experienţa extraordinară pe care a avut-o odată cu Melancholia, Kiefer Sutherland spune: "Pentru mine, munca la acest film a fost ca o educaţie". La 45 de ani, cu aproape 90 de filme de ficţiune în palmares şi 198 de episoade într-un serial TV cu un succes enorm, să afirmi acest lucru înseamnă că eşti la fel de tânăr, dar poate mult mai înţelept decât la început.
___________________________
Cel mai recent film al lui Lars von Trier, drama SF-apocaliptică Melancholia rulează deja în România la Hollywood Multiplex, Cinema Studio, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digital, Light Cinema, din Bucureşti, şi Cinema City din Cluj. În săptămânile următoare, Melancholia va ajunge în toată ţara. În rolurile principale: Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg şi Kiefer Sutherland.
Lars von Trier este deopotrivă cunoscut ca fiind unul dintre întemeietorii curentului avangardist "Dogma '95", cât şi ca unul dintre cei mai originali şi controversaţi realizatori europeni de filme art house, printre care The Orchid Gardener (scurtmetraj, 1977), Befrielsesbilleder / Images of Liberation (film de licenţă, 1982), Idioterne / The Idiots (1998), Dancer in the Dark (2000), D-Day (2001), The Five Obstructions (2003), Dogville (2003), Manderlay (2005) şi Antichrist (2009). Este deţinătorul câtorva premii internaţionale de prestigiu, printre care Palme d'Or pentru Dancer in the Dark (2000), Marele Premiu al Juriului pentru Breaking the Waves (1996) şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă pentru interpretarea lui Charlotte Gainsbourg din Antichrist, toate acordate de Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.
Melancholia este produs de Zentropa Entertainments, al cărei co-fondator e von Trier (zentropa.dk) şi distribuit internaţional de danezii de la Trustnordisk (trustnordisk.com). Scenariul îi aparţine lui Lars von Trier, iar director de imagine este Manuel Alberto Claro. În România, cea mai recentă producţie a lui Lars von Trier este adusă de Independenţa Film.
facebook.com/Melancholia - in Romania
contact:
anca romanescu | punk pr | 0727 731 552 | 0751 224 222 | [email protected]