Povestea debutează cu momentul în care conclavul cardinalilor din toate colţurile Terrei se adună în sălile încărcate de vreme ale Vaticanului, pentru a alege un nou Suveran Pontif în locul celui defunct, conform procedurii tradiţionale.
Ceea ce este inedit în filmul lui Nanni Moretti apare în momentul în care majoritatea înaltelor feţe bisericeşti ne sunt arătate rugându-se în şoaptă pentru ca să nu fie aleşi şi să fie ocoliţi de prea greaua sarcină. Printr-un concurs de împrejurări, sorţii cad asupra cardinalului francez Melville (Michel Piccoli), om apăsat de vârsta înaintată şi de un caracter prea puţin viril, care se trezeşte astfel încărcat cu o povară prea grea pentru firavii săi umeri.
Prea mic pentru un război atât de mare, Melville suferă de un atac de panică similar cu ceea ce actorii numesc trac. El se roagă de colegii săi să nu fie ales şi obţine câteva zile de păsuire. Este punctul de plecare al acestui nou film al acidului şi sarcasticului cineast italian Nanni Moretti.
Divertisment cu cardinali
Melville se va supune mai întâi metodelor unui psihanalist chemat repede în ajutor (personaj interpretat de Nanni Moretti), apoi va găsi un prilej s-o zbughească de sub supravegherea cerberilor săi şi să se bucure de câteva zile în libertate. În această aventură a vieţii lui, cardinalul va ajunge să se cunoască mai bine şi să reuşească un oarecare echilibru şi pact cu sine însuşi. Între timp, cardinalii rămaşi între zidurile Vaticanului - împreună cu psihanalistul Brezzi, la rândul său sechestrat în incinta Cetăţii Sfinte, până la lămurirea situaţiei - trec, la rândul lor, prin fel de fel de situaţii comice.
Dacă filmul nu ar fi fost semnat de Nanni Moretti şi nu l-ar fi avut în rolul fragilui cardinal octogenar pe marele actor francez Michel Piccoli (86 de ani, peste 200 de roluri în cinema), într-un excepţional rol de amurg de carieră, ar fi putut trece neobservat. Scenariul nu este propriu-zis blasfemiator, nici nu pune în discuţie chestiuni complicate de teologie şi dogmatică ale catolicismului. Se lansează doar o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă, vreodată, unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă n-ar fi chiar aşa de puternic şi s-ar dovedi doar un om obişnuit, incapabil să preia asupra lui sarcina ghidării destinului a milioane de oameni?! Satira conţinută la adresa Bisericii Catolice - unul din caii preferaţi de bătaie ai cineaştilor italieni, prin extensie occidentali - este în doze mici, nici prea-prea, nici foarte-foarte, făcând filmul perfect inutil. Rămânem cu interpretarea impresionantă a lui Michel Piccoli şi cu aproape două ore de agreabil "divertisment cu cardinali".
Un Woody Allen italian
Dar cine este Nanni Moretti şi de ce este el atât de important? Regizor şi actor în egală măsură, Moretti a realizat numeroase filme, încă din anii '70, problematica lor făcându-l să fie catalogat ca "un Woody Allen italian". Pe parcursul anilor '90, cineastul scoate la lumină două capodopere, Caro Diario / Dragă jurnalule (1993) şi Aprile / Aprilie (1998), piese-cheie ale postmodernismului cinematografic, două pelicule care vor rămâne pentru totdeauna în istoria cinematografului.
Este clar că Moretti nu îşi va mai depăşi aceste două filme, cu tot Palme d'Or-ul câştigat în 2001 pentru drama La stanza del figlio / Camera fiului. A urmat, în 2006, Il caimano / Caimanul, satiră disperată la adresa fascismului berlusconian. În acest Habemus Papam, mâna cineastului se vede din nou, mecanismul comic funcţionează, dar, cum spuneam, este doar o maşinărie care macină în gol.
Habemus Papam (Italia-Franţa, 2011)
Regia: Nanni Moretti
Cu: Michel Piccoli, Nanni Moretti, Margherita Buy, Jerzy Stuhr