Port.ro / februarie 2012
Artist, The
Foarte ciudat ce se întâmplă acum în lumea filmului. Trăim o intensă întoarcere spre trecut, pe măsură ce tehnica avansează şi totul se înnoieşte. Sunt ţări care au pus pe net, spre vizionare gratuită, filme vechi, mute, aşa-numitele "bijuterii de cinematecă", ca să nu se piardă, pentru ca aceste poveşti să continuă să existe, să fie văzute şi iubite. Maeştrii Spielberg, George Lucas, Martin Scorsese - generaţia Noului Hollywood din revoluţionarul deceniu 7 - încearcă lucruri noi, dar, obligatoriu şi minunat omagiu, trec prin repere ale istoriei filmului. Cel puţin (veţi vedea curând) Scorsese, binecunoscut în toată lumea pentru voracitatea cu care a mâncat istorie de film universal, se întoarce în al său premiat Hugo chiar la părintele cinema-ului fantastic, Méliès, şi la imaginile sale din 1895-1902.

Şi iată acum o peliculă franceză, revelaţia anului, care, nu numai că inovează, dar place tuturor, farmecă, convinge. Cine să bănuiască că necunoscutul Michel Hazanavicius, cel care în 2006 ne oferea un delicios film parodic cu spioni cu al său OSS 117: Le Caire nid d'espions (cu fix exact acelaşi tandem plăcut ca aici - Jean Dujardin - Bérénice Bejo şi acelaşi operator) va fi capabil de o reverenţă slavă, din aceea cu capul plecat cu dragoste până la pământ?

Căci el are curajul - acum, în nebunia producţiilor de mall, a 3D-ului şi a iureşului pofticios de a masteriza pelicule vechi în această metodă - să ne ofere o povestioară veselă, dar cu miez amar, MUTĂ. Un film fără replici, doar cu coduri gestuale, cu mimică şi muzică care urcă alarmant, o dată cu suspansul. Primul film serios mut-mut, cu cartoane cu inserturi, după 80 de ani de uitare a acestui gen de început. Un film alb-negru (Silent Movie al lui Mel Brooks era color şi o parodie), cu iluminarea aceeea din primele platouri, de sus, lăptoasă, care mângâie chipurile şi le decupează mai bine, aşa cum s-a întâmplat până la realismul francez.

Filmul începe în 1927 şi ajunge până în 1932, trecând peste cruntul '29, an negru de criză. Însă nu aceasta şi dramele atâtor oameni contează aici, ci fractura apărută în cinematografia care păşea în alt capitol. Filmul mut începea să dispară şi să facă loc celui sonor. Filmul este drama unei vedete masculine foarte iubite, cu carisma unor vechi Douglas Fairbanks, Rudolf Valentino, John Gilbert (mai ales că acesta chiar nu a putut în realitate să treacă proba sonorului) care pierde din popularitate, pe măsură ce tehnica se dezvoltă şi o vedetă feminină se înalţă. Aproape pe modelul din A Star is Born, căci şi aici protagonistul are probleme cu băutura.

Francezul uimeşte, în primul rând, pentru că e în stare să ofere cel mai frumos film american, cu o poveste pur americană, cu redare de epocă (foarte plăcut de privit costume) exemplară a anilor nebuni. Când filmele se turnau repede, pe bandă, practic într-o zi, când totul depindea de frumuseţea vedetei, începe această redare a unei poveşti de dragoste din culisele filmului, ca la Singin' in the Rain. A filmului în film, cu multe scene sentimentale, pline de umor tandru, aproape ca la Chaplin (mai ales că şantajul afectiv e maxim, eroul având un căţel de mai mare dragul).

Regia: Michel Hazanavicius Cu: Jean Dujardin, Bérénice Bejo, John Goodman, James Cromwell, Penelope Ann Miller

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus