Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Filmul în Arhitext Design

Artă vs. Entertainment


Arhitext Design, februarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În Hoogste tijd/Este timp (1995), de Frans Weisz, se pune o întrebare ce poate fi extrapolată la tot cinematograful: până unde merge entertainment-ul şi unde începe arta? Acţiunea e plasată în teatru, dar raporturile sunt foarte asemănătoare în cinema, la fel cum arhitecţii, şi mai ales teoreticienii arhitecturii, sunt preocupaţi de raportul artă/tehnică în domeniu. În Este timp e vorba, pe scurt, despre un actor de varieteu, provenind dintr-o familie celebră de actori, dar care nu-şi poate depăşi condiţia de cabotin. Ceea ce e el în stare să facă nu se ridică la înălţimea a ceea ce făcuseră înaintaşii lui şi e nevoit să trăiască toată viaţa cu această frustrare (conştient fiind de propriile limite) şi umilinţă ascunsă îndărătul unui oarecare succes în lumea varieteului. I se oferă însă, la bătrâneţe, un rol straniu într-un film. E vorba despre un bătrân actor ce joacă un ultim rol în Furtuna lui Shakespeare, iar complicaţiile de sănătate din timpul repetiţiilor, când se îndrăgosteşte de Ariel, îi sunt fatale. Actorul nostru, cabotinul, se regăseşte prea mult în rol pentru a-l refuza dar, la rându-i, complicaţiile de pe parcursul repetiţiilor îi sunt fatale şi se îndrăgosteşte de actorul care-l joacă pe Ariel, în ciuda faptului că-şi refulase toată viaţa propria homosexualitate. Structura filmului e foarte complexă, de teatru în teatru în film, acesta aduce în prim plan probleme universale, valabile pretutindeni şi dintotdeauna, cel puţin de când omenirea începuse a conştientiza creaţia artistică şi a-şi pune întrebări legate de estetic.

Filmul a fost prezentat la Bucureşti în cadrul Zilelor filmului olandez, în noiembrie 2004. Ambasada Olandei în România a fost printre primele ce au organizat un ciclu de cinema în Bucureşti după 1989 - acesta fusese la începutul anilor ’90, iar de atunci a intervenit o lungă pauză. În toamna lui 2004 s-au hotărât să refacă evenimentul şi e chiar posibil ca acesta să capete caracter anual. În aceste condiţii însă, ar trebui umblat la selecţie. Asta pentru că filmele din noiembrie 2004 au fost destul de scăzute ca valoare. În afara filmului amintit mai sus, încă trei erau onorabile: foarte straniul Kleine Teun/Micul Teun (2000), de Alex van Warmerdam, film despre un trio conjugal, trăgând cu coada ochiului drept la David Lynch şi cu întreg ochiul stâng la stranietăţile asiatice de gen, în care raportul dominare-supunere/umilinţă dintr-un cuplu ia forme aberante; Verder dan de maan/Dincolo de Lună (2003), de Stijn Coninx, dramă socială, axată tot pe problema cuplului, plasată în anii ’60, atunci când omul face primii paşi pe Lună, şi foarte expresivă, cu atât mai mult cu cât problemele de familie (alcoolismul soţului, catolicismul exacerbat al mediului şi intoleranţa faţă de vecinii protestanţi) sunt văzute şi receptate cu un umor la graniţa cinismului, de o fetiţă de vreo 10 ani; şi documentarul Hollands licht/Lumina olandeză (2003), de Pieter-Rim de Kroon, despre un fenomen pe care istoricii de artă îl consideră unic, plecând de la pictura maeştrilor şcolii olandeze: lumina olandeză, cu o claritate aparte, datorată reflexiei luminii solare pe întinsele suprafeţe acoperite cu apă, din Olanda. Îşi mai găseşte locul, în ultimă instanţă, marele succes de box-office All Stars/Echipa de fotbal (1997), pentru exemplificarea unui gen de cinematograf - să vedem, de curiozitate, ce tip de film local prinde la publicul olandez. De asemenea, tot în ultimă instanţă, îşi găsea locul într-o selecţie ce s-a dorit reprezentativă pentru tendinţele cinematografului olandez din ultimul deceniu, un film nominalizat la Oscar: De Tweeling/Gemenele (2002), de Ben Sombogaart, epopee întinsă pe mai multe decenii, având în centru două surori gemene despărţite de soartă, şi făcând cronica societăţii olandeze din anii ’20 până după al II-lea Război Mondial. Nu era de aruncat nici De Poolse bruid/Mireasa din Polonia (1998), de Karim Traïdia, dar nici neapărat necesar. Îşi găsea locul chiar şi fantezia Minoes (2001), de Vincent Bal, despre o pisică reîncarnată în femeie, femeie care nu poate fi nici femeie/om în totalitate, şi care nici pisică nu e - film mai mult pentru copii, dar cu destulă fantezie pentru a-i intriga pe mulţi adulţi şi a-i face să-l urmărească până la capăt.

Dar nu-şi găsea în nici un caz locul un film plicticos ca Gordel van smaragd/Centura de smarald (1998), de Orlow Seunke, mai ales că fusese prezentat şi la Festivalul Filmului European. Sau un film poliţist la fel de oarecare ca Leak/Trunătorul (2000), de Jean van de Velde. Ori filmul epic Nynke (2002), de Pieter Verhoeff, la fel de oarecare, chiar dacă interesant dpdv documentar - aflăm câte ceva despre o mare scriitoare de literatură pentru copii.

Una peste alta, fie numai şi pentru diversitate şi pentru familiarizarea publicului român cu o cinematografie total necunoascută aici, iar Zilele filmului olandez merită să existe. Mai mult, ele se pot transforma dintr-o curiozitate într-un deliciu cinefilic.



 Toate articolele despre Filmul în Arhitext Design


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Regizorii despre..., Laurenţiu Brătan
 Lumini şi umbre în filmul românesc contemporan, Laurenţiu Brătan
 Mall-urile şi cinematograful, Laurenţiu Brătan
 Imitaţie / inspiraţie în cinema, Laurenţiu Brătan
 Filme de filme - noţiune care ar putea exista?, Laurenţiu Brătan
 Toate articolele despre Filmul în Arhitext Design


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer