Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Îngeri în America

Îngeri sau demoni pentru homosexuali - Îngeri în America


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru prima dată reprezentat integral în România, textul Îngeri în America al luiTony Kushner a fost pus în scenă de Victor Ioan Frunză, la Teatrul Metropolis.

Timp de două seri diferite, două spectacole de sine stătătoare, cele două părţi ale dipticului Îngeri în America - Sfârşitul lumii e aproape şi Perestroika - construiesc pe scena de la Metropolis lumea tulbure a finalului de mileniu trecut.

Acea lume tulbure a anilor 1985-1986, când SIDA şi homosexualitatea au transformat America din "ţara tuturor posibilităţilor" într-un tărâm al neputinţei, ale cărui coordonate clare erau moartea, infecţia, drogurile, boala, sexualitatea cu diversele ei forme deviante... precum şi un amestec de religii şi aburi de iubire întunecată. O lume cu fiinţe chinuite, tulburi, căutând drumul, oscilând între ceea ce trebuie şi ceea ce simt / doresc. O lume în aşteptare.

O sală de aşteptare uriaşă este şi spaţiul pe care Adriana Grand îl construieşte ca decor pentru povestea "Îngerilor" şi care, în cea de-a doua parte, se va transforma într-un interior de templu mormon. O sală de aşteptare de metrou, de spital, de orice, cu scaune roşii reci, metalice, şi care se transformă pe rând în dormitor, cameră de gardă, cimitir. Deasupra, o tabelă electronică pe care curg în permanenţă informaţii despre contextul internaţional al acelei perioade - ca o frescă de secol 21 -, precum şi cuvinte care dau indicii despre coordonatele spaţio-temporale ale poveştii.

Amestecul acesta permanent de text şi meta-text, cu efect de distanţare, care obligă spectatorul la un fel de trăire brechtiană construită în cheie contemporană, este una dintre soluţiile "magice" ale spectacolului.

Destin şi creator

Deşi subiectul dipticului considerat unul dintre cele mai importante texte ale secolului trecut ar putea rămâne străin publicului din România acestui moment, Victor Ioan Frunză accentuează, mai ales în ultima parte din Perestroika, o latură care trece dincolo de graniţele şi limitele de diverse tipuri ale poveştii. Dincolo de problema homosexualităţii, care este motorul ce declanşează acţiunile în lanţ, regia conduce montarea, în aşa fel încât la suprafaţă ies pe rând celelalte laturi, ce conduc la sondări profunde ale psihicului uman, iubire, prietenie, trădare, nevoie, nevoie de iraţional, legăturile cu spiritualul, cu planul divin.

Complicat ca o pânză densă de relaţii construite şi pe orizontală, şi pe verticală, desenul pe care-l propun Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand, împreună cu cei opt actori din distribuţie, care interpretează toate rolurile - conform indicaţiilor dramaturgului -, nu urmăreşte să cearnă planurile, ci, dimpotrivă, să le multiplice la infinit, urmărindu-le, însă, cu minuţiozitate pe fiecare în parte. Tocmai pe acest principiu se bazează montarea în două episoade, pe evoluţii urmărite de la prima şi până la ultima scenă, pe acumulări vizibile de la o scenă la alta, pe legături fine ţesute atât în structura interioară a personajelor, cât şi în planul exterior şi pe o punere în acord a acestora.

Spectacolul Sfârşitul lumii e aproape se deschide cu o imagine cinematografică, o fată cu un casetofon în mână, stând ghemuită într-o sală de aşteptare. În timp ce textul de pe tabela electronică îi va urmări / dicta destinul - un joc inteligent şi subtil al regiei - fata îşi va juca rolul rămânând permanent în scenă şi colorând pereţii, ca-ntr-un happening plastic. Încet, până la finalul primei părţi, desene stranii, psihanalizabile, umplu pereţii dormitorului ei, lăsând la vedere datele unei personalităţi chinuite, o fiinţă ale cărei puncte cardinale sunt pastilele de valium, soţul homosexual, copilul pe care nu-l poate avea şi frica de lume.

Între aceste patru elemente, Cristiana Răduţă-Bobic dezvoltă un personaj extrem de bine conturat şi deloc linear, în ciuda datelor care ar putea-o împinge spre linearitate.
Dacă prima parte, "Sfârşitul lumii e aproape", este creată ca o acumulare de situaţii, trăiri şi disperări ce-şi caută rezolvarea, conturând mai multe universuri care se ciocnesc fără să trăiască deocamdată întâlnirile majore, în Perestroika totul explodează. În prima parte, oamenii descoperă, în cea de-a doua înţeleg.

Şi tocmai pe această structură a creat Victor Ioan Frunză cele două spectacole. În prima parte, un tânăr află despre partenerul lui că are SIDA şi îl părăseşte, o femeie află despre soţul ei că este homosexual şi despre ea însăşi că poate atinge "pragul revelaţiei", un bărbat descoperă că nu-şi iubeşte soţia şi că s-a îndrăgostit în toaleta pentru bărbaţi când a văzut un coleg plângând pentru prietenul lui.

Un avocat celebru află că are SIDA şi începe să înveţe că un telefon la cabinetul preşedintelui nu rezolvă problema cu moartea. O mamă află că fiul ei e homosexual. Un bărbat află că e laş şi nu poate accepta boala iubitului. Un homosexual află că îngerii există...

Pledoarie pentru viaţă

George Costin, Alexandru Ion, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu şi Cristiana Răduţă-Bobic, alături de George Ivaşcu şi Virginia Mirea, în partituri actoriceşti excepţionale, construiesc situaţii cu detalii de gest lucrate cu o precizie şi o limpezime pe care nu le întâlneşti prea des în teatrul românesc autohton. Felul în care fiecare dintre ei jonglează cu situaţii psihice prea puţin comode, felul în care construiesc relaţii în scenă - acesta fiind probabil unul dintre marile merite ale spectacolului -, toate fac ca Îngeri în America să reprezinte un moment de teatru adevărat. Rezolvările scenografice sunt uneori surprinzătoare şi cu atât mai interesante cu cât pentru "întruparea" fiinţei din altă lume regia alege să nu recurgă la soluţii artificiale.

În fapt, o pledoarie pentru viaţă, spectacolul poate scandaliza prin ideile pe care le propovăduieşte. Îngerii nu li se arată celor care respectă canoanele, ci, dimpotrivă, păcătoşilor. Cel "ales" este tânărul homosexual bolnav de SIDA, care-şi trăieşte revelaţiile între două crize cumplite. Iar George Costin punctează întregul dramatism al personajului, dar cu o formă de umor plin de (auto)ironie care duce personajul într-o zonă absolut surprinzătoare.

Surprinzătoare este şi interpretarea lui George Ivaşcu, în rolul avocatului, de o limpezime şi o lipsă de manierism ce nu pot fi trecute cu vederea. La fel, firescul atât de greu de condus în cazul lui Alexandru Ion şi al lui Sorin Miron - o excelentă compoziţie în rolul travestitului. De reproşat? Poate câteva replici în minus din alambicatul discurs al îngerului şi poate câteva scene mai puţin (nu neapărat redundante, dar care transmit pe alocuri acelaşi mesaj) ar creşte ritmul montării în prima parte din Perestroika.

O imagine extrasă ca o bilă dintr-un săculeţ plin cu bile colorate? Cea în care o femeie şi un bărbat se întâlnesc fiecare în "revelaţia" celuilalt, faţă în faţă la o măsuţă de machiaj. Sau cea în care doi bărbaţi se sărută cu tandreţe?!

 Info
Îngeri în America de Tony Kushner
Teatrul Metropolis
Regie: Victor Ioan Frunză
Scenografie: Adriana Grand
Cu: Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Sorin Miron, Cristiana Răduţă-Bobic, Nicoleta Hâncu

"Câteva dintre cele mai bune scrieri ale mele sunt despre oameni adevăraţi  - nefericiţi, distruşi, îngroziţi. N-am inventat. Şi eu sunt tot aşa. Sunt o fiinţă complicată, ca fiecare dintre noi, cu o mulţime de contradicţii."

Tony Kushner, dramaturg

"Este o piesă religioasă, despre un Dumnezeu care e dorit, dar care a întors spatele omenirii."





 Toate articolele despre Îngeri în America


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Monica Andronescu


Alte articole

 Actori în România - Îngeri în America, Mihai Brezeanu
 Acasă - Îngeri în America, Beatrice Lăpădat
 Îngerologie pe limba neînaripatelor - Îngeri în America, Andrei Vornicu
 Surprize, surprize - Îngeri în America la Festivalul Naţional de Teatru, 2012, Florian-Rareş Tileagă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer