Aglaée (Franţa, 2010, 19'):
Un jucăuş experiment ce pătrunde în mintea greu de pus în sertăraşe definite ale unor adolescenţi. O poveste spusă cu tuşe frumos delimitate, a unei provocări ce se transformă într-o situaţie ce scapă de sub control: un băiat este nevoit, în urma unui joc, să îi scrie un bilet unei colege ce suferea de un handicap fizic, în care să o invite în oraş. Toate bune şi ludice, până când refuzul fetei la ce părea doar o joacă nedemnă a fi luată în serios, se transformă într-un altfel de joc, al şoarecelui cu pisica. Datorită calităţilor psihice şi inteligenţei emoţionale a fetei, Aglaée, toată această urmărire ce pornea din start cu un "handicap", pentru că băiatul nu s-ar fi gândit în zece vieţi să o invite în oraş pe o fată al cărei mers l-ar fi făcut de râs în faţa tuturor prietenilor, tot acest joc aşadar capătă o nouă turnură. Iar filmul ne călăuzeşte treptat, cu paşi atent aleşi, prin universurile confuze ale adolescenţei, marcând lucruri ce ar fi putut trece uşor cu vederea, mai ales de către tineri pentru care imaginea înseamnă 99% din ceea ce este important.
Călugăriţele iadului/ Infernal Nuns (Germania, 2011, 3'):
http://vimeo.com/33034097
Ei, aici nu am mai fost atât de încântată de succesiunea de imagini. Pot înţelege scopul ultrashortului parodic Infernal Nuns, prezentat ca un trailer la un film comedy horror despre răzbunarea unor călugăriţe, conduse de o "inocentă" Marie Claire, care îşi sacrificase vocaţia monastică pentru salvarea papei Innocentius VIII şi care se alesese cu un viol şi cu un abandon în iarbă, pradă morţii umilitoare. Toate bune şi frumoase, referinţele amuzante la locul lor (kung fu nuns pregătindu-se de luptă în stil Jackie Chan, în robele negre de rigoare, strigătele de luptă adresate unor mulţimi care aduceau cu armatele infinite din LotR, black nuns replicând "Who's your mamma?" etc.), dar pe mine nu m-a prins această "3-minutistică" încercare de trailer amuzant, ce face, voit, apel la clişee. Chestiune de gust.
Proba / Audition (Israel, 2010, 15'):
În schimb, Audiţia Etiei Tsicko mi-a plăcut, deşi începutul m-a făcut să mă gândesc la o interpretare oarecum forţată, la un joc actoricesc puţin cam slab. Mi-a plăcut pentru că a redeschis în mintea mea un portal de imagini pe care îl considerasem închis, la care nu mă mai gândisem de ceva vreme. Acela al şanselor pierdute, al trenurilor ratate. Din ce motive? Din motivele pe care le enunţă protagonistul shortului: din niciun motiv, dintr-un motiv pe care nu îl cunosc. De ce lăsăm să treacă pe lângă noi şanse pe care le considerăm a fi plăcut de dezvoltat în viaţa noastră (de pildă, întâlnirea bărbatului din film cu o străină în metrou, care nu numai că îi acceptă privirile şi i le întoarce, dar îi oferă posibilitatea de a o aborda în chipul cel mai firesc cu putinţă, aşezându-se fix în faţa lui şi privindu-l). Iar el nu o face. De ce? Dintr-o lipsă a puterii, dintr-o lipsă a spontaneităţii, din sentimentul că lucrurile nu ţi se oferă, trebuie să lupţi pentru ele, că lucrurile obţinute uşor nu au valoare? Dintr-o nehotărâre, dintr-un sentiment al neputinţei? Filmul urmăreşte treptat o schimbare de spirit al acestui bărbat ce se prezintă la audiţia filmului regizoarei / actriţă. M-am simţit personal ataşată de această poveste pentru că atinge un subiect universal, despre care se vorbeşte puţin: de ce nu facem lucrurile pe care ni le dorim? De ce ratăm trenuri la gândul cărora inima noastră vibrează? Un short pe care vi-l recomand din suflet, datorită acestui sentiment pe care îl potenţează: cine mai exact face alegerile şi de ce luptăm uneori contra a ceea ce ne dorim, stăruind într-o indolenţă inexplicabilă?
Secvenţe / Slides (Spania, 2011, 17'):
Cel de-al patrulea short din prima parte a competiţiei internaţionale, Slides, este în fapt un colaj de opt shorturi scurte de tot, cam două minute fiecare, capturând o situaţie din vieţile unor oameni pe care îi putem vedea oriunde: un scurt moment de efuziune poetică din partea unui băiat recitat unei fete care îl întreabă la fel de poetic apoi "Ne-o tragem sau ce?", jocul unui băieţel pe marginea unei piscine surprins de cearta tulburătoare a părinţilor săi, încercarea unei fiice de a îşi hrăni mama inexpresivă şi bolnavă, gândurile metafizice ale unui tânăr legate de efemeritatea existenţei în general şi a lui în particular, ceremonialul de aranjare a unei tinere musulmane în faţa oglinzii, cu câteva secunde înainte de a fi omorâtă de o bombă, momentul intim al unui cuplu oprit de descoperirea bărbatului a faptului că iubita sa lua lecţii de chineză în timp ce el era angrenat în a îi face plăcere etc. Aceste miniaturistice "secvenţe" poartă pecetea cotidianului, dar a unui cotidian puţin ieşit din previzibil, lăsând o amprentă apăsat umană asupra privitorului, într-o succesiune dulce-amăruie, ce alegorizează viaţa în secvenţele ei succesive, la fel de bittersweet.
O mie de lucruri în comun (România, 2011, 18'):
Participare românească de bun augur la NexT, O mie de lucruri în comun m-a ţinut cu sufletul la gură până spre final, unde a reuşit să mă dezamăgească brusc, schimbând firul narativ pe neaşteptate. Am simţit că pic într-o prăpastie, de la entuziasmul iniţial am căzut într-o stare de "ce s-a întâmplat mai exact acolo?". Nu e greu de înţeles ce s-a întâmplat, dar parcă finalul ar fi putut fi puţin mai lucrat, senzaţia de prăvălire bruscă îi răpeşte mult din farmecul obţinut pe parcurs. Dar să o luăm pe rând. Filmul explorează într-un mod nu lipsit de coerenţă şi de ingeniozitate relaţia întrepătrunsă a două cupluri ce pleacă în vacanţă într-un loc izolat de munte. O lumină specială este acordată uneia dintre fete, Ada, o prezenţă mai degrabă subtilă, retrasă şi tăcută, care iese în evidenţă tocmai prin această atitudine rezervată şi misterioasă. Şi tocmai acest fapt îl determină pe prietenul iubitului ei să îi acorde un interes special, care în mod evident, nu este văzut cu ochi buni de către iubitul acesteia, situaţia conflictuală crescând treptat până la un punct paroxistic, într-o pădure pe timp de noapte (Blair Witch Project, după cum râd chiar ei), când acest prieten neinspirat se decide să îi joace o farsă Adei, ascunzându-se împreună cu ceilalţi doi şi abandonându-o preţ de câteva minute în întuneric, in the middle of nowhere. Conflictul explodează în acel moment între cei doi băieţi, întreaga stare de tensiune fiind transmisă publicului, în chip, din nou, coerent. Problema mea e legată de această trecere subită de la ascunzişuri psihologice şi pătrunderea în situaţie în fapt, la ceea ce vedem apoi, cadrele din pădure şi finalul care te nedumereşte. Am rămas puţin dezorientată la sfârşit, însă povestea, per total, a reuşit să îmi stârnească gânduri empatice şi de interes.
Zi înstelată/ Starry Day/ Dia Estrelado (Brazilia, 2011, 17'):
Singura animaţie din programul Competiţie I, un proiect brazilian excelent realizat, ce surprinde povestea unei familii sărace din deşert care încearcă să supravieţuiască făcând uz de câteva picături de apă pe care tatăl le aduce în fiecare zi. Metafora deşertului şi a nevoii de apă, ce se preface de câteva ori în pietricele, este reprezentată aici într-un mod ce dă mult de gândit, problema resurselor ce se împuţinează din ce în ce ivindu-se încet în mintea spectatorului. Apare un element în film care duce acţiunea pe un alt făgaş însă, o floare ce are nevoie de apă pentru a supravieţui, o floare ce reprezintă în fapt germenul speranţei, într-un loc în care viaţa nu îşi mai poate susţine sensul. Iar bărbatul alege să folosească cele câteva picături de apă pentru a hrăni această floare a speranţei, în detrimentul familiei ce aşteaptă în şir indian, cu supunerea tipică a oamenilor fără opţiuni. Atunci când nu mai au nici măcar apă, omul îşi foloseşte lacrimile pentru a hrăni floarea, iar apoi le foloseşte pe cele ale familiei sale. O alegorie a demonului sărăciei ce nu poate scoate din cutia Pandorei speranţa, cu un final care te lasă puţin în cumpănă.
Power! (Germania, 2010, 28'):
http://vimeo.com/32137850
Şi pentru a încheia într-o notă detensionată, organizatorii au ales în chip fericit Power!, un film amuzant despre încercările sinuoase ale unui grup de oameni de a prezenta un produs revoluţionar, în cadrul unor workshopuri plătite. De aici, până la probleme de integrare în grup, de discriminare pe baza înfăţişării şi a dificultăţilor de a prezenta clar, de conflicte între participanţi şi tot arsenalul, nu era decât un pas. Power! acoperă şi gama de tertipuri folosite pentru a face prezentările perfecte, mizând pe precizia şi pe eficienţa germană în persuasiune şi în aplicare a noţiunilor dobândite. Avem diverse jocuri, activităţi fizice şi modalităţi psihologice de a transforma un pitch ce trebuie nu numai să îl convingă pe investitor de viabilitatea produsului, ci să îl facă să se îndrăgostească de el. Faptul că persoanele care prezintă sunt, în fapt şi în drept, oameni, supuşi greşelii (deşi sunt germani), este trecut de către antrenor pe planul secund, în diverse ipostaze comic-ironice. De văzut acest film ce urmăreşte riguros transformările ce se produc în minţile şi în sufletele unor oameni ce trebuie să facă o muncă depersonalizată şi depersonalizantă, în simplul scop de obţinere al unui profit material.
Un început fast de festival, NexT-ul promite evenimente extrem de atrăgătoare, guess we'll just sit back, enjoy, and see what's next.