În aceeaşi zi, la Cafe Verona Cărtureşti vor începe seminariile de sound design şi regie de film. Michel Klochendler, câştigător al premiului César pentru Cel mai bun sunet pentru filmul On connaît la chanson (r. Alain Resnais) va susţine, de la ora 10.00 seminarul de sound design. Michel Klochendler a lucrat cu François Truffaut ca monteur (L'Homme qui aimait les femmes, La Chambre verte), iar apoi s-a axat pe sunet şi a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori francezi. La NexT, Michel Klochendler va împărtăşi publicului viziunea sa despre evoluţia artistică în sound design, ilustrându-şi discursul cu secvenţe din filme.
Despre trecerea de la scurt la lungmetraj va vorbi Mike Ott în cadrul seminarului de regie. Acesta va discuta despre ce înseamnă să produci un film independent şi despre abordarea personală pe care o preferă când vine vorba de scrierea unui scenariu. Lungmetrajul său, Littlerock, face parte din programul Şi ei au fost NexT Generation II şi va fi proiectat în reluare sâmbătă, 31 martie 2012, de la ora 20.00 la Cinema Studio. Seminariile NexT, prezentate de JTI, vor avea loc până pe 31 martie 2012, iar intrarea este liberă.
La Cinema Scala programul de vineri, 30 martie 2012, continuă de la ora 17.30 cu ultimul calup al competiţiei din 2012, pentru ca de la ora 20.30 să aibă loc proiecţia eveniment Oscars Night, în cadrul căreia vor fi prezentate scurtmetrajele câştigătoare la Oscar în 2011 şi 2012, respectiv nominalizările din acest an. Proiecţia va fi deschisă de God of Love în regia lui Luke Matheny, câştigătorul de anul trecut al celei mai râvnite statuete, la categoria scurtmetraj de ficţiune. Din echipa filmului face parte, în calitate de monteur, Levi Abrino, un vechi prieten al Festivalului NexT, participant la cea de-a doua ediţie cu scurtmetrajul The Lonely Bliss of the Cannonball Luke.
Spectatorii vor păşi pe covorul roşu sub luminile reflectoarelor alături de invitaţii festivalului, iar după proiecţie sunt aşteptaţi la Soundtrack Party în Coyote Cafe, clubul festivalului, unde vor răsuna cele mai cunoscute coloane sonore. Biletul Oscars Night costă 15 lei în avans sau 20 lei în ziua proiecţiei şi include şi accesul la petrecerea din aceeaşi seară.
În cel de-al patrulea program de competiţie, România este reprezentată prin mediumetrajul De azi înainte, în regia actorului Dorian Boguţă. Despre acest film, directorul artistic al festivalului, Andrei Gorzo declară: "Situaţia filmului e tare: suspectând că fiul său adolescent ar fi gay, un bărbat convenţional încearcă, după cum ar spune el, să-l «vindece»". Din ultimul program de competiţie mai fac parte şi scurtmetrajele deja selecţionate în festivaluri de renume, precum In Memoriam (r. Jacky Goldberg, Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand) şi Os Milionários (r. Maria Gajo de Carvalho, Clermont-Ferrand IFF, Lille International Short Film Festival; Lisbon International Horror Film Festival, IndieLisboa, Shnit International Short Film Festival, Elveţia, Festival Internacional de Cine de Guadalajara).
La Cinema Studio vor fi proiectate în reluare programele II şi III de competiţie, iar de la ora 16.00 vor putea fi vizionate scurtmetrajele nominalizate la Oscarurile Europene. În cadrul programelor Short Matters! vor fi prezentate cele 15 titluri nominalizate la Premiul EFA în 2011, printre care şi câştigătorul Premiului pentru cel mai bun film de scurtmetraj: The Wholly Family, în regia cunoscutului Terry Gilliam, realizator al The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009), Fear and Loathing in Las Vegas (1998), Twelve Monkeys (1995), The Brothers Grimm (2005), Brazil şi nu numai. Cele trei programe Short Matters! vor fi proiectate de la orele 16.00, 18.15 şi 20.30.
Pe toată perioada festivalului, Cinema Studio va găzdui şi un târg de cărţi şi DVD-uri. Librăria Cărtureşti, Librăria Engleză Anthony Frost, Gazeta Sporturilor şi Pro Video au venit la NexT cu cea mai bună selecţie de filme şi cărţi axate pe cinematografie sau romane ce au fost transformate în filme.
În ziua de vineri, 30 martie 2012, secţiunea Cristi & Otto va avea loc în Bucureşti la Turbohalle, o nouă uzină deschisă în plină criză pe Platforma Industrială Militari - uzina de frumos. Scurtmetrajele realizate de Cristian Nemescu şi Andrei Toncu vor putea fi vizionate la Turbohalle de la ora 20.00, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Pentru prima dată în 2012, Festivalul NexT ajunge şi la Târgu Mureş. Programul Cristi & Otto va avea loc vineri, 30 martie 2012, de la ora 19.00 în cafeneaua J'ai Bistrot. Accesul este liber.
Abonamentele şi biletele pentru Festivalul NexT 2012 s-au pus în vânzare în reţeaua TicketFan (în magazinele Flanco şi la Librăria Engleză Anthony Frost), pe www.ticketfan.ro şi la casele de bilete de la Cinema Scala şi Cinema Studio. Spectatorii pot opta între diferite tipuri de abonamente şi bilete iar studenţii beneficiază de preţ redus. Festival Pass-ul costă 100 de lei (80 de lei pentru studenţi) şi este valabil pentru toate proiecţiile din timpul Festivalului NexT, cu excepţia programului Oscars Night. Cei care cumpără acest tip de abonament vor primi şi catalogul festivalului şi geanta oficială, la prima prezentare a abonamentului la intrarea în cinematograf. Abonamentul de 10 proiecţii costă 80 de lei (60 de lei pentru studenţi) iar cel de 5 proiecţii, 40 de lei (25 lei pentru studenţi). Biletul de 1 proiecţie este 10 de lei (7 lei pentru studenţi). O proiecţie cuprinde un calup de scurtmetraje, cu o durată totală de aproximativ 120 de minute. Biletul pentru programul special Oscars Night costă 15 lei în avans, respectiv 20 de lei în ziua proiecţiei, şi include şi accesul la petrecerea din Coyote Café. Biletul pentru NexT Kids costă 5 lei iar însoţitorii de grup (grupuri peste 5 copii) au accesul liber.
Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară şi în 2012 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în "Viziunea pe 30 de ani pentru România" a Casei Regale.