Berik (Danemarca, 2010, 16'):
Povestea dramei reale a unui om desfigurat ce locuieşte în Kazakhstan. Berik, mutilat în mod de neimaginat din cauza radiaţiilor ce i-au transformat chipul într-o masă amorfă (mi-a adus aminte de The Elephant Man-ul lui Lynch). Un băieţel de 11 ani, Adil, pătrunde în casa acestui om-monstru din întâmplare şi îi fură casetofonul, pierzând în schimb mingea unui prieten. Silit de prietenul său să recupereze mingea, băieţelul construieşte treptat o legătură emoţională, ferită de ochii ce judecă ai lumii, cu acest Berik marginalizat şi ocolit, cu priviri scârbite, de ceilalţi oameni. Shortul accentuează insolitul relaţiilor interumane, spontaneitatea creării lor şi imprevizibilul care ne înconjoară şi pe care îl putem fructifica prin simplul gest de a ne opri câteva minute şi de a empatiza cu cel de lângă noi. Chiar atunci când acesta nu mai are o formă umană, un chip recognoscibil.
Copii mici, vorbe mari / Little Children, Big Words / Smā Barn, Stora Ord (Suedia, 2010, 12'):
Un short ce induce gradat ideea de a nu lua lucrurile aşa cum le vedem, de a le trece prin filtrul conştiinţei îngăduitoare, Copii mici, vorbe mari desfăşoară o scenă petrecută într-o clasă de grădiniţă în Suedia. La veşnica întrebare pusă copiilor, Ce vrei să te faci când vei fi mare?, unul dintre aceştia dă un răspuns neaşteptat, care trezeşte amintiri dureroase închise în sufletul educatoarei: îi spune că vrea să se facă violator. Shortul urmăreşte atent schimbarea de stare a femeii, nuanţând trauma profundă pe care o produce o astfel de invazie ce lasă urme de nesuportat. În încercarea de a îi explica băieţelului ce anume presupune "munca" unui astfel de om, educatoarea îşi pune sufletul la bătaie, scoţând la iveală un păienjeniş de lucruri ascunse. Copilul îi explică apoi motivul pentru care a dat acest răspuns şi recunoaşte că nici măcar nu ştia ce înseamnă termenul, însă îl auzise într-o ceartă a părinţilor. Un experiment reuşit în a grava suferinţele de neşters ce se pot imprima în urma unor traume fizice sau / şi psihologice.
Incident lângă o bancă / Incident by a bank / Händelse Vid Bank (Suedia, 2010, 12'):
O abordare semi-umoristică, semi-angrenată-în-absurd a unui eveniment real: încercarea ratată a doi bărbaţi de a jefui o bancă în Suedia. Cei doi sunt observaţi de către doi tineri care filmează întreaga acţiune. Scurtmetrajul mizează pe supremul absurd al situaţiei, tinerii care îi observă din timp nu fac nimic, ba chiar comentează lucruri complet irelevante dată fiind situaţia în cauză, oamenii stau şi privesc, fără a avea vreo reacţie coerentă, un bătrân încearcă să ia motocicleta unuia dintre făptaşi, apoi se ascunde după un stâlp, ferindu-se de gloanţele trase de acel bărbat, mai nesigur chiar decât bătrânul. Un film ce lasă să se vadă sentimentele confuze ale oamenilor care nu sunt siguri pe ceea ce trebuie să facă: nici agresorii nu sunt foarte convinşi de planul lor (unul dintre ei se învârte de vreo două ori cu motocicleta, lângă bătrânul de care spuneam, după jaf, înainte de a demara), nici martorii nu reacţionează în vreun fel, nici poliţiştii nu sunt foarte rapizi, reuşind să prindă un singur bărbat. Din fericire, sentimentul confuz e unul la nivel metatextual, căci filmul este bine realizat.
Derby (România, 2010, 15'):
Film românesc cu un scenariu pe care se pot dezvolta straturi coerente, însă care are câteva minusuri la capitolul joc actoricesc. Cu toate aceste minusuri, Derby e un film plăcut ce spune povestea tulburării unui tată la gândul că unica lui fiică de 15 ani s-ar putea afla în perioada iniţiatică a experienţelor sexuale cu prietenul ei. Astfel că acest tată grijuliu se decide să îl iniţieze la rându-i pe prietenul fetei sale în tainele masculinităţii, dându-i lecţii bine de ştiut în cadrul unei cine la ei acasă, pentru a fi sigur că fata sa va fi tratată cum trebuie. Surpriza vine în momentul în care bărbatul descoperă că prietenul timid al fiicei sale îşi foloseşte din plin dreptul la replică, de unde câteva scene pline de umor şi înţesate de semnificaţii, pe fundalul unei discuţii despre fotbal.
Jessi (Germania, 2010, 31'):
Acest film mi-a plăcut în mod deosebit, fiind o parabolă a copilului-adult, forţat de împrejurări să se maturizeze înainte de vreme şi să ia în mâinile sale mici greutăţile familiei. Jessi este o copilă a cărei mamă se află la închisoare, o mamă de care trebuie să aibă grijă, însă pe care nu o poate vizita decât o dată la patru săptămâni. Relaţiile ei cu celelalte membre ale familiei, mai ales cu sora ei mai mare, sunt apropiate, însă această situaţie problematică, acest conflict latent, toată singurătatea acestei copile nevoite să se plimbe de la o rudă la alta şi maturizarea ei forţată, toate explodează tăcut, într-un gest făcut la finalul filmului, care demonstrează nefericirea surdă şi, cu toate acestea, afirmarea speranţei datorate copilăriei. Este vorba de tăierea părului scurt, un gest copiat de la o femeie ce a lăsat-o să îi atingă părul, spunându-i că e mult mai moale şi mai plăcut la atingere când e scurt şi că o ajută să îşi plimbe mâna prin el atunci când se gândeşte la ceva important. Unul dintre filmele mele preferate din acest calup, poate datorită jocului actoricesc al fetiţei, care cuprindea în ochii mari şi în privirea profundă întreaga dramă a copilului a cărui copilărie îi este furată.
Lupii / The Wolves / I Lupi (Italia/ Olanda, 2011, 17'):
Un alt scurtmetraj aflat în topul preferinţelor din aceste două calupuri, filmat într-o obscuritate semitotală în toate cele 17 minute, Lupii vorbeşte despre un clan de hoţi din Italia, ce acţionează numai noaptea şi numai atunci când este ceaţă, furând obiecte de preţ şi bani şi apoi dispărând fără urmă. Acest clan este de tip mafioso, membrii transmiţând "tradiţia" de la generaţie la generaţie, timp de secole. Ni se spune că nu ştiu ceea ce înseamnă lucrul cinstit, muncit, pentru că pur şi simplu educaţia lor a constat în furt şi pentru ei, supravieţuirea prin furt a devenit unică filosofie a vieţii. Extrem de bine pregătiţi şi extrem de periculoşi, aproape lipsiţi de sentimente, calculând totul la milimetru, Lupii îşi fac treaba în mod riguros (actorii de la Hollywood în blockbustere minuţios gândite ar avea de învăţat lucruri preţioase). Un short foarte bine realizat, capabil să îţi incite şi să îţi susţină interesul.
Nemorţii/ The Unliving/ Återfödelsen (Suedia, 2010, 28'):
O viziune distopică a unui viitor ce are nevoie de "nemorţi" pentru a îşi susţine industria şi agricultura. Nemorţii sunt "foşti" oameni afectaţi de o epidemie ce i-a transformat într-un soi de zombi capabil să îi infesteze pe ceilalţi de această boală a semimorţii, cu toate acestea ei sunt folosiţi în cadrul societăţii pentru a face diverse munci, cu scopul de a creşte exponenţial productivitatea. Acest film suprarealist (foarte grafic) prezintă în backstory relaţia unei "distrugătoare" de nemorţi (job cât se poate de serios în anul 2027), al cărei iubit îi dezvăluie un secret groaznic de suportat: mama lui a fost afectată la rândul ei şi nu o poate abandona sau ucide. Pe de altă parte, deşi oamenii pot fi infestaţi la rândul lor de către aceşti nemorţi, politicienii (întruchipaţi ironic de o doamnă ce susţine că fiecare societate are problemele ei şi că anihilarea totală a nemorţilor ar însemna o prăbuşire a economiei) preferă să îi folosească în continuare. Un film-metaforă a capitalismului, ce trece peste cadavre pentru a obţine productivitate, unde umanitatea îşi reduce gradul uman şi unde sunt folosite orice fel de resurse, fără a mai aduce în discuţie probleme de conştiinţă, concept învechit în vremuri atât de inovatoare.
Apele tac / Silent River (Germania/ România, 2011, 30'):
Alt film românesc din program (sunt mereu cu inima fremătândă când văd credite româneşti), un proiect ce spune o poveste desfăşurată în cadru comunist, al unor prieteni ce încearcă să fugă în Germania, trecând Dunărea înot spre Serbia. Se face o trecere gradată de poziţii de putere, de la un prieten la celălalt, în acelaşi timp fiind nuanţat sentimentul de groază la gândul de a fi prinşi de către autorităţile comuniste. Sunt prezente de asemenea câteva elemente ce întregesc un tablou mai complex, cu câteva doze de umor subtil, românesc, de pildă atunci când unul dintre prieteni află că celălalt (interpretat de Andi Vasluianu) îşi luase şi soţia cu ei în maşină, ceea ce complica lucrurile şi aşa complicate. Iar apoi, acesta realizează că soţia lui era şi însărcinată, un alt strat depus pe fundalul şi aşa greu de controlat al situaţiei. Un film ce prezintă în tuşe realiste dramele personale şi interacţiunea dificilă dintre cele trei personaje, cu un final greu, dar uman.
Paparazzi (Polonia, 2011, 33'):
Contribuţia poloneză la acest al doilea calup a fost reprezentată de un scurtmetraj ce abordează problematica supravieţuire vs. conştiinţă, trecându-o prin ochii şi prin obiectivul unui paparazzo. Conceput sub forma unui documentar, Paparazzi ne lasă cu întrebarea "Unde se face delimitarea, când anume e prea mult, când trebuie să ne oprim?". Paparazzo-ul polonez îşi spune povestea, admite că meseria lui e privită ca una de ticăloşi, că el însuşi se subscrie categoriei. Urmăreşte şi fotografiază vedete de tinichea, chestiune care nu îi solicită facultaţile emoţionale în mod vizibil, însă în momentul în care trebuie să îşi facă treaba în alt context, fotografiind victime ale unor accidente sau cerând familiilor acestora fotografii din albume pentru a le publica, situaţia se schimbă. Iar în momentul cumplitului accident de avion al preşedintelui şi al elitei intelectuale poloneze, acest paparazzo este pus în situaţia dilematică de a trebui să aleagă: voi fotografia oamenii ce plâng, se roagă şi aprind lumânări în spaţiile publice, scoţând profit din suferinţă sau e prea mult? Un film-documentar despre ce e prea mult, când e prea mult şi despre lupta interioară a noastră cu noi înşine.
Marea cursă / The Great Race / La Gran Carrera (Spania, 2010, 7'):
Un mic experiment filmat în imagini de epocă, a unei curse de cai ce trezeşte reacţii hiperbolizate din partea spectatorilor. Iniţial am crezut că este un colaj din filme spaniole vechi, însă văzând creditele mi-am dat seama că a fost filmat special, secvenţele scurte, comic ilustrate, ale oamenilor ce exprimă game largi de emoţii, de la uluire, dorinţă, teamă, toate exacerbate, au creat un dinamism crescând al cursei ce se finalizează într-un blast de final. Filmuleţ amuzant, deşi având încorporate nişte idei stranii (oameni spânzuraţi & co.), cu un ritm precipitat, bun de văzut atunci când avem nevoie de un film rapid şi energizant.
Duminicile / Sundays / Dimanches (Belgia, 2011, 16'):
Ultimul short din cel de-al doilea calup Short Matters!, excelent ales pentru final şi preferatul meu din această a doua selecţie. O serie de poveşti întretăiate, istoriile selective ale activităţilor oamenilor în zi de duminică, atât amuzante, cât şi dramatice, dând expresie varietăţii vieţii şi a personalităţilor. Avem bărbaţi la cârciumă, oameni cu dificultăţi în a se trezi, femei care joacă tenis singure (cu acea coardă elastică), altele care merg la slujba de dimineaţă, un om ce trasează o linie continuă prin (ceea ce pare a fi) întreg oraşul cu vopsea albă, o bătrână ce îi vorbeşte câinelui, apoi se prăbuşeşte pe podea, unde stă singură, cu doar acel câine spre mângâiere, o mamă ce face suc de portocale şi care dă drumul blenderului pentru a nu îşi mai auzi copilul plângând şamd. Poveşti ale tuturor, universale, întâlnite în toate colţurile lumii. Poveşti ale noastre ca individualităţi, ale opţiunilor care ne transformă în ceea ce suntem, transpuse simpatetic cu delicateţe. Un excelent mod de a încheia (pentru mine), această serie de shorturi europene.
Am plecat acasă cu sufletul plin de poveşti, cu dorinţa de mai mult, dorinţă ce îmi va fi îndeplinită în cea de-a patra zi de festival NexT, noi istorisiri iscusite fiind pregătire, sunt sigură, de organizatori.