februarie 2005
Asociaţia culturală "Unisono" invită publicul bucureştean duminică, 13 februarie, ora 19, la Ateneul Român la un concert extraordionar susţinut de Orchestra europeană de tineret "Unisono", dirijată de Horia Andreescu şi avându-l ca solist pe Andrei Licareţ.

În urmă cu câţiva ani, la Bucureşti lua fiinţă Asociaţia Culturală "Unisono", menită să sprijine şi să promoveze tinerii muzicieni români de real talent, iniţiatoarea acestui proiect fiind Sylvia Petre care, născută în Germania, absolventă a celebrei Juilliard School New York la clasa de harpă, avea atât pregătirea necesară în domeniu, cât şi mijloacele materiale pentru a concretiza ideile generoase ale asociaţiei. Sylvia Petre este în continuare printre puţinii oameni "cu stare" din ţară dornici să se implice efectiv în susţinerea unor artişti aflaţi la primii paşi într-o carieră notabilă. Începând din 2001, ea a organizat la reşedinţa sa de la Izvorani mini-stagiuni estivale în aer liber care au facilitat evoluţia a peste 350 de tineri în faţa unui public numeros şi avizat, în 24 concerte în aer liber, în iunie 2004 a debutat "Bucharest Wind Orchestra", alcătuită din 45 de membri dirijaţi de Aurel Manciu (Germania), pentru ca în toamna anului 2004, un alt proiect de anvergură să prindă viaţă - "Orchestra Europeană Unisono", formată din 55 de tineri selectaţi dintre cei mai buni studenţi sau absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, primul concert având loc la Ateneul Român în septembrie 2004 sub bagheta celebrului dirijor Horia Andreescu. Un alt aspect interesant din activitatea Asociaţiei culturale "Unisono" a fost organizarea unor cursuri internaţionale de măiestrie în august 2004. În proiectele derulate până în prezent s-au investit peste 90.000 Euro, la care s-au adăugat alte contribuţii importante, dorinţa declarată a Sylviei Petre şi a tuturor celor implicaţi în activitatea Asociaţiei "Unisono" fiind lansarea şi susţinerea talentelor muzicale româneşti şi, în perspectivă, diminuarea tendinţei acestor tineri muzicieni de a pleca din ţară pentru a-şi construi o carieră.

Programul de duminică de la Ateneu cuprinde Simfonia a V-a de Andreas Schencker (compozitor german născut pe teritoriul de astăzi al României, la Şura Mică, jud. Sibiu şi instruit muzical la Braşov) şi două lucrări de Beethoven - Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră şi Simfonia a II-a.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus