Acţiunea din The Descendants se petrece în însoritul Hawaii, într-un mediu de afaceri babane unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Se face, însă, că Matt King (George Clooney) nu-l cunoaşte tocmai pe Brian Speer (Matthew Lillard), care nu numai că ocupă un rol important într-una dintre afacerile sale, dar este şi bărbatul pentru care nevasta sa, Elizabeth (Patricia Hastie) - înainte să se lovească la cap şi să intre în comă din cauza unui accident cu o barca motorizată -, era gata să-l părăsească. Şi, odată ce află asta, Matt devine nerăbdător să-l cunoască, ceea ce-l împinge într-o excursie alături de cele două fiice ale sale - Alex (Shailene Woodley) de 17 ani şi Scottie (Amara Miller) de 10 ani - şi Sid (Nick Krause), iubitul celei mai mari dintre ele.
Pus în situaţia de a interacţiona cu fetele sale mult mai mult decât e obişnuit, Matt îşi dă seama că habar nu are despre vieţile lor. Află cu stupoare că Alex, deşi elevă eminentă, este încercată de puternice accese de răzvrătire anti-socială încununate cu un vocabular pestriţ, în timp ce zbuciumata Scottie este maliţioasă cu colegele ei de la şcoală şi obişnuieşte să arunce în jur vorbe la fel de drăguţe ca cele ale surorii sale. Modul fâstâcit în care Matt, la un moment dat, disperat pentru că autoritatea de părinte îi este călcată cu neobrăzare în picioare de către fiicele sale, le admonestează, sau stângăcia cu care o plesneşte peste fund pe Alex atunci când aceasta "sare calul", îl recomandă ca pe un novice în ale rolului de tată. Totuşi, mai degrabă dintr-o compasiune prietenească pentru situaţia lui decât din respect pentru statutul său parental, fiicele sale aleg să-i fie aproape. Este interesant că transformarea personajelor în acest film se petrece graţie unor alegeri personale care pot fi deduse de către privitor, Payne alegând să nu dea explicaţii foarte concludente în privinţa diminuării rebeliunii fetelor, nici a lui Sid. De asemenea, relaţia dintre Matt şi Elizabeth nu este prea explicit prezentată (alţi regizori hollywoodieni, foarte probabil, ar fi recurs la flashback-uri pentru a clarifica treburile), aprecierea asupra ei fiind lăsată la latitudinea spectatorului, în funcţie de receptarea părerilor personajelor care se pronunţă în această privinţă. Opţiunea lui Payne de a lăsa anumite aspecte în seama capacităţii de percepţie a spectatorului potenţează relativitatea poveştii şi apropie filmul de cinemaul realist, în care, de obicei, nu sunt prezentate clar toate informaţiile întâmplărilor.
În afară de câteva momente stridente în care obrăznicia nonşalantă a lui Sid este accentuată puternic, în tradiţia gag-urilor, pentru a obţine un contrast între situaţii şi atitudinea lui - de exemplu atunci când i se spune despre starea gravă a fiicei sale, mama senilă a lui Elizabeth crede că este vorba despre Regina Elisabeta, ceea ce-l face pe Sid să se amuze copios - Payne reuşeşte să ducă acţiunea filmului la sfârşit cu multă eleganţă. Atitudinea sa este lăudabil de imparţială, reuşind să ne facă să-l înţelegem atât pe "încornoratul" Matt în gelozia sa copilărească, dar îndreptăţită, cât şi pe amantul Brian în insensibilitatea lui crudă dar nu lipsită de nobleţe. Astfel, graţie unui sarcasm mai degrabă duios decât tăios, The Descendants este cel mai puţin moralist film al lui Payne.