Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Competiţia inter/naţională (II) - Timishort 2012


mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În a doua zi de festival, vineri, 4 mai 2012, pulsul Timishort-ului a crescut. Trei proiecţii pentru mine, una din competiţia filmelor româneşti, două din latura internaţională a festivalului. Lume multă doar la proiecţia de seară, a doua cu istorii internaţionale.
 
Primul film românesc proiectat a fost Chefu' lui Adrian Sitaru. O istorisire indirectă a petrecerii pe care o dă un băiat, Dan, atunci cînd mama sa, Neli, e plecată din localitate - probabil în Cluj-Napoca, soţul său fiind internat în spital acolo. Revenită acasă, Neli află de isprăvile băiatului de la prietenele sale, vecine de bloc. Filmul pune sub semnul întrebării ideea de adevăr, în genul lui Rashomon. Cîte conştiinţe, atîtea adevăruri, în fapt atîtea dorinţe de a ascunde nuanţe care nu ar fi în favoarea celor care prezintă faţa unor întâmplări. Chefu' nu are valoarea Coliviei; şi faptul că joacă pe un teritoriu în care e dificil de atins superlativul (stabilit de Kurosawa), şi modul chinuit în care actorii se plasează, prin grai, în nordul Transilvaniei, fiind limite semnificative pentru proiectul lui Sitaru.

Ilija Piperkovski are un master în regie de film la UNATC. Mătăsari e filmul său de absolvire. E prima dată cînd văd un film autohton care să alunece graţios pe pîrtia horror, în genul prostioarelor not another teen movie care sfîrşesc cu o baie de sînge filmată la relanti. Alcool, droguri, gelozie şi... fiinţe supranaturale din suflul popular românesc, trecute prin industria cinematografică americană. Generic bun, muzica bună, e de văzut.

Hello Kitty e un another teen movie fără băi de sînge şi cu o excursie diafană prin fantasticul balcanic. Cinci prieteni pornesc spre mare şi, precum în universul fantastic al lui Vasile Voiculescu, unul dintre băieţi se apropie periculos de celălalt ţărm al existenţei. E un artificiu care ar fi putut scoate pelicula din anonimat, dacă, dincolo de alte scheme şi freze teen, nu ar fi avut şi un final lamentabil, cu băieţii iscodind zările, suspinînd în urma prietenului atins de vraja tărîmurilor ascunse.

Minute infinite e cel mai recent proiect semnat de Cecilia Felmeri, absolventă a şcolii de film maghiare din Cluj-Napoca şi a unui master la UNATC. Cecilia Felmeri şi Laura Punkosti sînt cele mai bune realizatoare de film care vin dinspre şcoala din Cluj-Napoca. Filmul Ceciliei Felmeri a fost cel mai reuşit dintre cele prezentate în prima proiecţie din competiţia românească. Un concept îndrăzneţ - chiar dacă nu unul original, cu întîmplări care se petrec în paralel şi sînt prezentate alternat, - bine sudat în poveste, chiar dacă e o poveste în care e presărat un pic prea mult mister (simţi prezenţa Forţei care leagă aţele existenţei) faţă de preocupările mundane ale celor de pe ecran.
 
În competiţia internaţională au fost proiectate zece filme, în două reprize. Dintre ele, trei merită atenţie sporită. O să mă opresc asupra lor în ordinea apariţiei pe ecran.
 
Gutuiul japonez e un proiect realizat de Maria Trifu în cadrul workshop-ului Aristoteles 2011. Filmul este realizat cu o economie de expresie însemnată şi, poate tocmai din cauza aceasta, are un lirism marcant şi oferă o experienţă a curgerii timpului pregnantă. Singurătatea, îmbătrînirea, suferinţa pe care o aduc acestea, dar şi bucuria pe care o menţine faptul că singurătatea şi îmbătrînirea nu au reuşit să şteargă puterea de scrutare a minţii prezente pe ecran, sînt bine puse în valoare de construcţia reţinută, plină de politeţe, a peliculei.

Tarent e situat în sudul Italiei (la baza tocului), e al treilea oraş ca mărime din această zonă, un infern siderurgic, cel mai poluat oraş din Europa. Filmul lui Giacomo Abbruzzese, Fireworks, e un poem ecologist, militant-apocaliptic, despre acest oraş. Punctul slab al proiectului stă exact în poezie, una tehno-pop, care duce intenţiile critice ale autorului înspre o zonă prea comercială pentru a mai avea un impact zdrobitor. Exagerînd puţin situaţia de pe ecran, cînd spectatorul e purtat pe ritmuri de club prin ideile filmului, mai degrabă e predispus să danseze decît să înregistreze mesajul istoriei prezentate. De cealaltă parte, cea pozitivă, stau cîteva imagini extrem de puternice. Pe zidurile cetăţii industriale e desenată o scară a evoluţiei dinspre homo-sapiens spre homo-industrialus, faţa acestuia din urmă suportînd în locul nasului un furnal uriaş. De asemenea, sînt foarte bine construite grafic imaginile în care focurile de artificii prilejuite de trecerea într-un nou an sărbătoresc şi iniţiativa unui grup de ecologişti de a dinamita parcul industrial al oraşului. Turnurile industriale de răcire, furnalele, liniile de producţie cad rînd pe rînd, acompaniate de salbe de artificii scînteietoare.

În competiţia internaţională a fost proiectat un alt film excelent (al doilea în ce mă priveşte, alături de jurnalul filmic spaniol despre care am vorbit în încheierea relatării de ieri). Rauschgift (Drog) e o producţie germană semnată de Peter Baranowski. Eroul poveştii porneşte spre Maroc pentru a salva o iubire pe cale să se stingă. După încheierea facultăţii, prietena sa, o italiancă, plecase acolo pentru o perioadă de practică şi relaţia lor se răcise. Pe drum, ia la ocazie o fată. În urma discuţiei lor, nu simte că decizia de a se aventura în Maroc pentru iubire ar fi cea mai bună. Odată traversată Mediterana, povestea se derulează în ritmul unui road-movie în care un Mercedes încearcă să-l oprească din drum pe tînăr. Farmecul filmului stă în capacitatea de a sugera sentimentele tînărului, în capacitatea de a transmite zbaterea sa interioară, fără a abuza în vreun fel de persoana sa. Toate detaliile afective care privesc personajul central sînt prezente în atmosfera filmului, le ghiceşti în glasul personajului, în micile sale neatenţii, în ezitări. Fără nimic ostentativ, Baranowski reuşeşte să transmită emoţiile copleşitoare ale personajului, pe care le intensifică prin aventura marocană plină de suspans, prezentată cît se poate de natural, de cursiv. Naturaleţea prezentării, lipsa artificialităţii personajelor, acestea sînt elementele care fac din proiectul lui Baranowski un film convingător.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Videorama, Timishort, 2012 - Pixeli, fragmentări şi ritm, Edith Lazar
 Timishort 2012, premii, Lucian Maier
 Competiţia inter/naţională (III) - Timishort 2012, Lucian Maier
 Competiţie internaţională (I) - Timishort 2012, Lucian Maier
 Proiecţie cu sala plină la debutul Timishort, 2012, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer