Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Competiţia inter/naţională (III) - Timishort 2012


mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aşteptînd zorile, primul film proiectat în secţiunea competiţională românească în după-amiaza zilei de sîmbătă, 5 mai 2012, este unul dintre cele mai bune proiecte prezente în festival. În acest sens, merita să fie prezent în competiţia internaţională a Timishort, la fel cum Fireworks al lui Giacomo Abruzzesse, Notas de lo efimero al spaniolului Dominguez Leon sau chiar animaţia DEsign a lui Mihkel Reha puteau fi încadrate în Videorama şi, după cum îmi spunea Edith Lazar, filme din Videorama (Salon 216B, de exemplu) erau mai degrabă narative şi s-ar fi potrivit în celelalte zone competiţionale ale festivalului.

Un alt lucru deranjant - legat de competiţia internaţională - e că sînt prezentate documentare, animaţii şi filme de ficţiune. E în regulă, toate sînt cinema, însă, atunci cînd vine vorba de a le judeca şi de a alege cîştigătorul, e destul de dificil să pui în balanţă un documentar superb - cum este Nos jours, absolument, doivent être illuminés, proiectat în penultima sesiune de vizionări a competiţiei internaţionale - cu un film de ficţiune reuşit, precum Rauschgift, proiectat vineri. Fiecare film îşi împlineşte intenţiile. E greu de contabilizat care e mai bun avînd în vedere că fiecare film e izbutit în raport cu genul din care face parte. Şi atunci, pentru coerenţă, poate că ar fi mai bine ca festivalul să aibă o competiţie destinată filmelor de ficţiune şi, în ce priveşte animaţia sau documentarele, sa aibă doar prezentări.
 
Aşteptînd zorile (Mihai Sofronea) este cel mai bun scurtmetraj românesc pe care l-am văzut în ultimul an, de la 15 iulie încoace, şi unul dintre cele mai bune scurtmetraje româneşti în general. Filmul prezintă un sfîrşit de relaţie în care sînt cîţiva ani de căsătorie în spate. Ea se îndrăgosteşte de altcineva, îi spune, iar el vrea să se comporte civilizat. Tensiunea din cuplu, durerea pe care o simte fiecare, deruta, toate acestea mocnesc şi filmul reuşeşte să le transmită cu subtilitate. La fel de echilibrat e reliefată şi nebunia gestului său, de a o aştepta la scara blocului noului iubit, într-un timp care, în curgerea sa, smulge bucăţi din corp. Iar gestul ei din final e ca o condamnare. A lui, pentru că nu a oprit depărtarea ei, a lui, pentru că o obligă să treacă prin ceea ce trece şi a ei, pentru că nu poate face altceva decît să lovească şi să se simtă vinovată.
 
Singura reţinere pe care o am faţă de film e legată de prima secvenţă din apartamentul cuplului, în care soţia îl invită pe soţ la o discuţie crucială - se vede importanţa discuţiei în toată atitudinea ei -, iar el o ia peste picior în primă instanţă. Ar putea fi o imagine a cauzelor care au îndepărtat-o pe soţie. Totuşi, cred că personajul ar fi putut fi receptiv măcar în acest ultim ceas. Reacţia lui frivolă în ce priveşte invitaţia soţiei îl coboară puţin în ochii spectatorului şi îi face ei situaţia mai uşor de acceptat din punct de vedere moral.

Stremţ '89 e un documentar care are vertebrele ideatice ale lui A fost sau n-a fost?, greutatea lui a fost fiind spulberată de înfăţişarea lui cum a fost ceea ce a fost. Anda Puşcaş şi Dragoş Lulea vizitează familia celei dintîi şi localnicii din satul care dă numele filmului, pentru a înregistra derularea evenimentelor din decembrie '89 chiar de la făuritorii lor. Văzute din prezent de către făptaşi, întîmplările reale de atunci alcătuiesc cea mai bună parodie neintenţionată la ceea ce înseamnă Revoluţia din '89, iar construcţia peliculei celor doi cineaşti susţine excelent acest fapt. E un film de văzut, oferă o imagine elocventă a ceea ce înseamnă rîsu'-plînsu' mioritic.
 
O mie de lucruri în comun e realizat de Sarra Tsorakidis, masterandă la UNATC. Două cupluri de studenţi petrec o vacanţă la munte. Una dintre fete acum îşi face intrarea în viaţa socială a iubitului ei, îi cunoaşte cel mai bun prieten. O situaţie neprevăzută, în care e implicată noua iubită, pune sub semnul întrebării prietenia celor doi băieţi. Într-o anumită măsură, evidenţierea superficialităţii unor prietenii crezute profunde e relevantă, însă în cazul de faţă ea e făcută pe spatele noii iubite. Situaţia neprevăzută din final o pune pe fată într-o poziţie delicată, iar sfîrşitul deschis al peliculei nu funcţionează în favoarea proiectului în acest caz.
 
Raţionamentul Sarrei Tsorakidis este enunţat numai pe jumătate, iar una dintre celelalte jumătăţi pe care le poate aşeza spectatorul în raţionament nu are valoare. Dacă fata a sfîrşit rău, atunci a fost pedepsită pe nedrept, era singurul personaj raţional din istoria prezentată şi cu atît mai mult atitudinea tinerilor e condamnabilă. Însă această rezolvare imaginată de spectator mută centrul de greutate al peliculei dinspre chestionarea unui tip de comportament spre condamnarea unor tineri fără minte. Prin condamnarea personajelor, filmul îşi pierde din greutate, cazul este închis. Dacă fata e în regulă, totuşi, există posibilitatea ca tinerii de pe ecran să nu înveţe nimic, să treacă uşor peste întîmplare fiindcă totul e bine cînd se termină cu bine. Însă pentru spectator, decizia aceasta auctorială ar fi ridicat probleme morale semnificative. Chestionarea acelui tip de comportament (al tinerilor faţă de fată) ar fi fost puternică deoarece, prin acest comportament, întîlnit printre tinerii care, uneori, bravează, a fost pusă în balanţă greutatea vieţii fetei. Finalul deschis pare o soluţie de avarie, dovedeşte nesiguranţa autorului.

De azi înainte este noul scurtmetraj semnat de Dorian Boguţă, un pas înainte faţă de anteriorul 10. Ca valoare şi uşurinţă a vizionării l-aş asemui filmului Captivi de Crăciun al Iuliei Rugină. E un film cu replici inteligente, situaţii construite cu isteţime, dar sensibil peste ceea ce înseamnă viaţa. E ca şi cum ai citi o povestire în care un scriitor, în genul lui Cehov, cu umor şi cu şiretenie, îţi prezintă o întîmplare bigger than life prin care subliniază ceva tare ale mentalităţii unui om (şi a clasei de oameni din care acesta face parte). Îl urmăreşti cu plăcere, rîzi la glumele sale şi ştii tot timpul că e doar o joacă, siguranţa ta interioară nu va fi afectată - precum în filmul lui Mihai Sofronea.
 
Dintre cele nouă filme proiectate în competiţia internaţională, două merită atenţie. Cel francez pe care l-am pomenit în deschiderea relatării, Nos jours, absolument, doivent être illuminés, un documentar realizat de Jean-Gabriel Périot. Pe 28 mai 2011, deţinuţii din Orléans au organizat un concert în interiorul închisorii, concert al cărui sunet a fost amplificat şi transmis în afara închisorii. Peste drum s-au strîns numeroşi oameni, mulţi dintre ei în vîrstă. Filmul surprinde chipurile celor din audienţă, chipuri filmate de la distanţă şi prezentate în gros-plan. Fredonează melodiile cîntate de deţinuţi, pe chip li se poate citi emoţia, în privire le poţi vedea amintirile, grijile, bucuriile, frămîntările. Sensibil, înduioşător, e un film care îţi prilejuieşte o întîlnire specială cu lumea şi cu propriul eu.
 
Celălalt film deosebit din competiţia internaţională a fost Mari Pepa, o producţie mexicană condusă de Samuel Kishi Leopo. În prim-plan e o trupă rock formată din adolescenţi care visează numai sex şi cîntă rock alternativ cu versuri pornografice. Visează gagici mişto, se laudă cu performanţele lor amoroase (închipuite) şi pregătesc primul lor concert, prin care speră să rezolve problemele semnalate de versurile melodiilor pregătite pentru spectacol. Alex, solistul formaţiei, are şi ceva conflicte acasă, cu bunica sa. Un film relaxant, ca o cafea bună.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Videorama, Timishort, 2012 - Pixeli, fragmentări şi ritm, Edith Lazar
 Timishort 2012, premii, Lucian Maier
 Competiţia inter/naţională (II) - Timishort 2012, Lucian Maier
 Competiţie internaţională (I) - Timishort 2012, Lucian Maier
 Proiecţie cu sala plină la debutul Timishort, 2012, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer