Carrax şi nebunia nu-i d-un fel - Cannes, 2012

După cum bine zicea bunica. După filmul cu Les Amants du Pont-Neuf, care te va obseda pentru tot restul zilelor, în sensul rău al cuvântului, Leos a inventat un nou coşmar, numai bun de analizat de un psihanalist. E limpede că are complexul multiplelor personalităţi, una mai ciudată ca alta. Dl. Oscar (ar vrea el) e un tip care intră la propriu în pielea diverselor personaje de dezaxaţi, în plus e branşat, adică în pas cu noua tehnologie, care pare anume inventată de el şi la final intrăm într-un Cars pentru adulţi: Holy Motors, limuzinele din parcarea subterană nu numai că vorbesc, dar direct filozofează. Pe generic apare Cordélia Piccoli, fata prinţului roşu, ca până la urmă pe bancheta cu bar şi TV, din automobilul ultra lung să dăm chiar de papa, cât să te întrebi o clipă dacă nu e un travesti. 2 ore în care vrei un film normal şi te gândeşti cu jind la Clasice, la Cléo de 5 à 7, sau la tulburătorul Viaggio in Italia, cu doi dintre favoriţii mei: Ingrid Bergman şi George Sanders.
 
Am mai luat o plasă ieri. Cum bine îmi spunea un unchi spaniol nu te lua după denumire, vezi şi desertul Financier cu fistic şi piper de Sichuan, care era un fel de blat ud, cu cocos, într-un lapte de pasăre. Aşa şi cu À perdre la raison, o peliculă de astă dată, care avea distribuţia din Un prophète: Niels Arestrup şi Tahar Rahim. Dacă mă uitam pe net aş fi constatat că era inspirat de un fapt divers atroce din Belgia, un bărbat care dintr-o depresie îşi ucide cei 4 copii. Mi s-a părut atât de nepotrivit ropotul de aplauze de la final... În drum spre hotel Etap, de lângă gara a cărei faţadă se repară de vreo 2 ani, m-am bucurat să mă întâlnesc cu o persoană dragă şi cultivată, Anca Berlogea, din discuţia cu care m-am convins că judec bine distrându-mă de minune la Loach.
 
Dimineaţa a început cu soare. Vânzătorii ambulanţi s-au repliat rapid pe ochelarii, dar filmul lui Walter Salles, mult aşteptatul On the Road, nu mai are nimic din farmecul discret al lui Central do Brasil. O lume a artiştilor mai boemi decât ţi-ai putea dori, multe droguri, sex, băutură de speriat şi 2 ore şi un sfert. Noroc că după amiază vin scurtele de la Cinéfondation şi îl avem şi noi pe Cristi (nume de bun augur pentru noul val) Iftime cu Tabăra de la Răzoare. Să sperăm că nu-i raseur adică plicticos pe franţuzeşte.

(Acest articol a fost transmis de pe o tabletă Vodafone Smart Tab 10, cu sprijinul Vodafone România. Prezenţa la Cannes e sponsorizată generos şi în 2012 de Silva Dark)