Cei 3 C câştigători (Cristian, Cosmina şi Cristina) Şi ce câştigători!!! - Cannes, 2012

Ca orice serial de calitate, care se respectă şi Cannes-ul are 12 episoade. Pe ultimul, respectiv mult aşteptata Ceremonie de închidere am urmărit-o stereo. Nu m-am dus în Sala Debussy, unde e proiectată pentru presă, ci am ales să rămân în cameră, ca să pot da şi relatările TV, aproape tot în direct ca acum 5 ani, deşi nu s-a mai preluat in extenso şi pentru cei de acasă succesul răsunător! M-am înarmat cu Tableta Smart de la Vodafone, cu laptopul de la Soros şi cu televizorul din camera de hotel, asigurată de Silva Dark. Era un mic decalaj între transmisiile de pe Canal Plus, şi plasma se mai întrerupea, probabil şi din cauza potopului de afară (în acord cu ce a apărut în producţii deloc de duzină din această duzină de zile, căci în mai toate plouă măcar un pic), dar am reuşit să văd tot. Mai întâi pronosticurile. Francezii Carax, Audiard şi Resnais au fost ignoraţi de juriu, spunea din start teleastul de serviciu, având în vedere că n-au apărut pe covorul roşu. Elegant cred că ar fi fost să ştie să se bucure şi pentru alţii. Dar invidia e un sentiment fără frontiere şi rari sunt cei care au învăţat şi să piardă. E o artă! Mai ales că De rouille et d'os / Rugina şi oasele cu Marion Cotillard a depăşit deja un milion de spectatori în sălile obişnuite, deci nu e dracul chiar aşa de negru, chiar dacă ultraprezent în a 65-a ediţie...

Gazdă pe scenă a fost aceeaşi Bérénice Bejo, din The Artist, (deşi se auzise că vine Jean Dujardin), îmbrăcată într-o somptuoasă rochie albă. A adus un fel de omagiu filmului versus precipitaţiile care ne-au exasperat, şi au început să curgă premiile. Camera d'Or a plecat în America pentru fermecătorul Beasts of the Southern Wild (regia: Benh Zeitlin), care a luat şi ecumenicul şi FIPRESCI, presa străină alegând şi V tumane / In the Fog (regia: Sergei Loznitsa), în care joacă un militar convingător şi înspăimântător al nostru Vlad Ivanov.

La scurt metraje, prietenul nostru de când a fost în România şi care a co-produs După dealuri: Jean-Pierre Dardenne a anunţat titlul: Sessiz-be deng / Silent (regia: L. Rezan Yesilbas), un turcesc tulburător, despre o nevastă care îşi vizitează bărbatul în închisoare şi nu are voie să vorbească în limba maternă. Sper ca deznodământu-l să-l aflaţi la Anonimul 9.

Premiul juriului s-a dus la The Angels' Share, în regia lui Ken Loach, care participa pentru a unsprezecea oară, de astă dată cu o comedie dulce-amară, udată cu mult whisky. Victoria sa a dedicat-o, ca un stângist convins, solidarităţii cu cei care suportă consecinţele perioadei de austeritate...

Cel mai bun scenariu: Cristian Mungiu pentru După dealuri, (după romanele Tatianei Niculescu Bran, după cum a precizat voice-overul), şi care a dovedit încă o dată că nu degeaba a luat un asemenea trofeu, având un discurs strălucit. Citez ideea: "Ştim că e după un caz real, nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar filmul ar putea să împiedice să se repete tragedia". S-a grăbit să spună cât mai multe că nu se ştie când o să se mai afle pe scena Palatului, a adăugat. Aş zice că se alintă. În mod sigur îl va ajunge pe Haneke, selecţionat de 6 ori.

Haneke care, după numai trei ani de la Das Weisse Band, a mai luat un Palme d'Or pentru Amour, turnat în Franţa cu două legende, ba chiar trei: Jean-Louis Trintignant, Emmanuelle Riva şi Isabelle Huppert (care şi ea a fost, nu de mult, invitata Ambasadei Franţei la Bucureşti). Povestea unui cuplu ajuns la vârsta senectuţii trece printr-o mare încercare. Austriacul a precizat că îi mulţumeşte nevestei că-l suportă de 30 de ani, şi că a făcut un pact cu ea, ca-n scenariul filmului. Nu vă spun mai mult până nu-l vedeţi. Antoine Banianinchi, distribuitorul de la Independenţa Film ni l-a promis.

Cele mai bune actriţe, cele două fete, tot din După dealuri, nedespărţite pe ecran şi la conferinţa de presă: Cosmina Stratan şi Cristiana Flutur. Au fost premiate tot două şi la Un certain regard, dar nu din aceeaşi peliculă (Émilie Dequenne pentru À perdre la raison al lui Joachim Lafosse şi Suzanne Clement pentru Laurence Anyways al lui Xavier Dolan).

Cea mai bună regie Carlos Reygadas, (iar un mexican, după Un certain şi Săptămâna criticii), pentru Post Tenebras Lux, care pare mai mult un puzzle neterminat şi a fost primit foarte rece, dacă nu chiar ostil la vizionări. Uneori premiul îl mai iei şi pentru creaţiile anterioare.

Marele premiu, un alt contestat, italianul Garrone cu Reality, despre emisiunile TV, atât de urmărite (deşi debile), pe tot globul.

Cel mai bun actor n-a fost octogenarul Trintignant, care anunţase că se retrage exclusiv în teatru, după ce oricum făcuse o lungă pauză pe platouri, ci lui Mads Mikkelsen, danezul care a plăcut şi în 2011, în En kongelig affære / A Royal Affair, deci se poate considera o cumulare de recunoaştere. Jagten / The Hunt e titlul, de astă dată, sau cum poţi fi acuzat de o grozăvie, doar pe baza spuselor unei copile de grădiniţă, care se amorezează de mică de educatorul, ce-i drept şarmant.

După poza de familie, a fost proiectat ultimul film al lui Claude Miller: Thérèse Desqueyroux cu Audrey Tautou, (acum 50 de ani era cu Emmanuelle Riva) care la intrarea glamorous semăna cu Vivien Leigh, era mai strălucitoare ca niciodată. Mauriac readus în actualitate de cel care atâta s-a luptat pentru a 7-a Artă, inclusiv pentru Europe Cinemas, program de care profităm şi noi, inclusiv la Studio, şi care în '81, realiza Garde à vue / Arest preventiv, cu Romy Schneider, Lino Ventura, Michel Serrault şi unicul supravieţuitor depresivul Guy Marchand, care s-a mai ratrapat mărturisind că filmul te face nemuritor.

Aş încheia cu Prévert, via Trintignant: Să încercăm să fim fericiţi ca măcar să dăm un exemplu.

(Acest articol a fost transmis de pe o tabletă Vodafone Smart Tab 10, cu sprijinul Vodafone România. Prezenţa la Cannes e sponsorizată generos şi în 2012 de Silva Dark)