Cannes 2012 la... investitură

Dacă în 2011 celebrului eveniment unic şi fascinant îi făcea concurenţă un tiz ca pronunţie (Strauss-)Kahn, ieri, 16 mai 2012, proaspătul ales François Hollande - care n-a avut încă privilegiul unui film ca Sarko şi a lui La conquête (oricum nefiind prea carismatic, cred că mai are de aşteptat până sa fie un personaj precum colegul de stânga de altădată, celălalt François, Mitterand) -, a încercat să fure primplanul media cu întâlnirea mult aşteptată cu cancelarul german, Angela Merkel, care a făcut eforturi vizibile de diplomaţie.
 
Politica e un pic şi pe afiş, pentru că Marilyn pare a-i cânta lui Kennedy, Happy birthday-ul cel mai dulce din lume. E o fotografie alb-negru de când împlinea 30 de ani, şi a fost aleasă ca o comemorare a jumătăţii de secol de la dispariţia ei trupească, tortul putând fi interpretat în cheie ortodoxă şi ca o colivă de pomenire.
 
Oraşul e însorit, mai animat parcă decât niciodată, nu lipsesc nici minoritarii, cu fuste lungi şi texte înduioşătoare, nici cântăreţii ambulanţi care chiar fac plăcere, şi nici revista Première care are pe un tricou toate titlurile de filme care au luat Palme d'Or, inclusiv 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile... Şi acum Cristian Mungiu are un contracandidat cu probleme locomotorii, doar că nu mai e un bărbat ca în Le scaphandre et le papillon, ci pe chiar superstarul local şi universal, Marion Cotillard, în regia lui Audiard, cel cu Un prophète!
 
E consternant de văzut cum e rezumat După dealuri. Unii zic că e o poveste cu lesbiene într-o mânăstire, alţii spun că e despre cum a fost exorcizată mortal o fată de către un preot nebun. Clar că n-au citit romanele-nonficţionale ale Tatianei Niculescu Bran, care poate ar fi trebuit traduse. Probabil că se vor lămuri după vizionarea de presă de vineri, 19 mai 2012.
 
Deocamdată primul văzut Moonrise Kingdom a fost o încântare din familia lui Le Havre (care nu trebuie ratat cu niciun preţ). Wes Anderson ne-a dus în 1965, la un story gen A Little Romance, doar că pe lângă duioşie are şi un umor nebun. Cercetaşii sunt nişte puşti conduşi de un Norton abulic, cu un superior Keitel, şi mai zombi ca în filmarea din România, cu un Bruce Willis ataşant şi cauza unui adulter pentru urâta, dar atât de expresiva Frances McDormand, cu o apariţie a Tildei Swinton, care pare chiar frumoasă, dar cumplit de rea, şi un Bill Murray complet defazat, dar strălucit. Muzica e fantastică şi pentru cine are răbdarea necesară să n-o şteargă pe generic răsplata e enormă.

(Acest articol a fost transmis de pe o tabletă Vodafone Smart Tab 10, cu sprijinul Vodafone România. Prezenţa la Cannes e sponsorizată generos şi în 2012 de Silva Dark)