Cannes 2012: Première partie

Ieri, 16 mai 2012, a început cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de la Cannes şi, în ciuda unei selecţii relativ conforme cu tradiţia (o treime din filmele din competiţie sunt de limbă engleză, iar restul sunt filme de autori), există două diferenţe importante faţă de anii trecuţi: primo, preşedintele Gilles Jacob (care avea un cuvânt greu de spus în selecţia finală, în ciuda faptului că novicii de pe Croazetă îl considerau doar "bătrânelul care primeşte starurile în capul treptelor cu covor roşu") a fost mutat pe o poziţie onorifică, iar selecţionerul Thierry Fremaux a devenit vioara întâi şi secundo, filmele franţuzeşti, de multe ori egale la număr cu cele de limbă engleză, au rămas doar trei (plus ultimul Claude Miller, Therese Desqueyroux, arătat în cadrul Ceremoniei de Închidere, slot ce nu are nicio relevanţă dar care poate funcţiona binişor pe post de omagiu postum.) Enfin...

Dacă la Berlin mă plâng de fiecare dată că filmele bune sunt puţine, iar Veneţia începe să-mi placă din ce în ce mai mult, toate secţiunile fiind extrem de variate în privinţa tipurilor de cinema promovate (în 2012 s-a schimbat selecţionerul, deci chi lo sa?), Cannes-ul se menţine la acelaşi nivel de "una caldă, una rece" dintotdeauna... Aşadar, din Competiţie cel puţin, din toate cele 22 de titluri, îmi doresc cu adevărat să văd doar 10, adică puţin sub jumătate:

Moonrise Kingdom - Doi puşti amorezaţi fug de acasă, şi tot oraşul începe să-i caute. Un Wes Anderson clasic (ciudăţel şi inimos), din a cărui distribuţie nu lipsesc tradiţionalii Bill Murray şi Jason Schwartzman, cărora li s-au alăturat Edward Norton, Bruce Willis, Tilda Swinton, Harvey Keitel şi Frances McDormand.

Holy Motors - Câteva ore din viaţa domnului Oscar, cel care acum e industriaş, acum e asasin, acum e tată de familie, acum e monstru, acum e... După cum se vede, un Leos Carax mai mult decât tipic (ciudat de-a binelea şi deranjant), din a cărui distribuţie nu lipsesc tradiţionalii Michel Piccoli şi Denis Lavant, cărora li s-au alăturat Eva Mendes şi, go figure!, Kylie Minogue.

The Hunt - Disoluţia unei comunităţi, pe fundalul destrămării familiei lui Mads Mikkelsen... După ce a dat startul Dogma cu Festen, Thomas Vinterberg a renunţat o vreme la regulile manifestului - filme high-concept, de limbă engleză, cu staruri internaţionale - după care a revenit "acasă", unde a şi rămas.

Killing Them Softly - Brad Pitt trebuie să-i "pedepsească" pe cei care i-au jefuit pe mafioţii locali în timpul unei partide de poker... După ce a rupt gura târgului australian şi nu numai cu Chopper, regizorul Andrew Dominik s-a mutat în America pentru unul dintre cele mai splendid-poetice filme ale deceniului anterior - The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford - şi acum pare să continue în aceeaşi direcţie.

Lawless - Povestea adevărată a fraţilor Bondurant, traficanţi de alcool în timpul Prohibiţiei... Duo-ul John Hillcoat (regie) - Nick Cave (scenariu) pleacă, astfel, din Australia şi atacă un subiect care, pe hârtie cel puţin, nu pare a avea ceva în comun cu anterioarele opusuri The Proposition şi Ghosts... of the Civil Dead.

Mud - Povestea a doi fraţi, care au parte de aventura vieţii lor pe malul fluviului Mississippi... Duo-ul Jeff Nichols (regie/scenariu) - Michael Shannon (interpretare) continuă, astfel, seria de filme despre oameni obişnuiţi din Middle America expuşi unor circumstanţe extraordinare, similar opusurilor anterioare, Shotgun Stories şi Take Shelter.

Amour - Michael Haneke revine la Cannes, post Palme d'Or, cu o poveste de dragoste a cărui principal merit - evident, pre-vizionare - este că readuce pe ecran (alături de Isabelle Huppert, mai vechea sa cunoştinţă) doi actori consideraţi retraşi din activitate: Jean Louis Trintignant şi Emmanuelle Riva.

De rouille et d'os - Jacques Audiard revine la Cannes, post Marele Premiu al Juriului, cu o poveste de dragoste a cărui principal merit - evident, tot pre-vizionare - este că aduce în acelaşi cadru (alături de Bouli Lanners, o mai veche "cunoştinţă" a kinosseurilor) doi dintre cei mai buni actori europeni ai momentului: Matthias Schoenaerts şi Marion Cotillard.

Reality - De la prezenţa pe Croazetă cu Gomorra (2008), Matteo Garrone a fost considerat, alături de Paolo Sorrentino, drept viitorul cinema-ului italian. Reality pare să fie un pariu de tipul make it or break it, căci greutatea tematicii mafiote a fost schimbată pe o miză, în teorie, ceva mai lejeră - participarea la Big Brother...

Vous n'avez encore rien vu - De la prezenţa pe Croazetă cu Hiroshima mon amour (1959), Alain Resnais şi-a consolidat statutul de regizor de marcă al Franţei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Vous n'avez encore rien vu pare să fie genul de film pe care-l faci la început de carieră pentru a rupe gura târgului, căci implică o fantomă întoarsă de dincolo de mormânt pentru a analiza o nouă punere în scenă a lui Euridice...

Revenind la restul selecţiei, preferinţa personală pentru anumiţi regizori nu înseamnă că, dacă programarea şi timpul o permit, nu vor avea o şansă şi ceilalţi competitori, cunoştinţe mai vechi (Cosmopolis, regia David Cronenberg, The Angels' Share, regia Ken Loach, Like Someone In Love, regia Abbas Kiarostami) sau mai noi (In the Fog, regia Sergei Loznitsa, Paradise: Love, regia Ulrich Seidl, Post Tenebras Lux, regia Carlos Reygadas, On the Road, regia Walter Salles). Dar cum la Cannes nu se reduce totul la Competiţia oficială, tot din lista cu "musai de bifat" fac parte trei titluri din secţiunea paralelă, Un certain regard: 7 días en La Habana, regia Laurent Cantet, Benicio Del Toro, Julio Medem, Gaspar Noé, Elia Suleiman, Juan Carlos Tabío, Pablo Trapero (istoria ne învaţă că omnibusurile eşuează lamentabil, dar atracţia faţă de acest gen ingrat continuă să persiste, de ambele părţi - regizorii continuă să se grupeze pentru a le produce, iar cinefilii festivalieri continuă să se înghesuie pentru a le vedea), Le grand soir, regia Benoît Delépine & Gustave Kervern (evoluţia celor doi belgieni e deopotrivă surprinzătoare şi perfect liniară: nu ştii niciodată ce-o să vezi dar, cumva, post-vizionare, rămâi cu senzaţia că te-ai reîntâlnit cu nişte buni prieteni) şi Laurence Anyways, regia Xavier Dolan (cel mai lung film de la Cannes, într-un an în care, mai mult sau mai puţin voalat, s-a recomandat parcimonia - prin urmare, o fi ceva acolo...).

Ştiu că poate să sune caraghios dar, în ciuda ofertei bogate din rândul premierelor mondiale (sau europene, căci unele filme vin de la Sundance), principala atracţie rămâne, ca în fiecare an, secţiunea Cannes Classics. Descrierile sunt de prisos: Once Upon a Time in America, regia Sergio Leone - versiune inedită de 245 de minute; Tess, regia Roman Polanski; Jaws, regia Steven Spielberg; The Ring, regia Alfred Hitchcock; Lawrence of Arabia, regia David Lean; Viaggio in Italia, regia Roberto Rossellini; Runaway Train, regia Andrei Koncealovski; Cléo de 5 à 7, regia Agnes Varda şi Les Barbouzes, regia Georges Lautner - toate în versiuni restaurate digital.

În fine, românii... Reîntors în Competiţie la cinci ani de când a câştigat Palme d'Or-ul cu 432, misiunea lui Cristian Mungiu nu este deloc uşoară: După dealuri nu mai este filmul unui "ilustru necunoscut din Est" ci titlul care poate confirma sau infirma un renume internaţional. Nu al lui Mungiu personal (noua selecţie îi asigură, de una singură, statutul, indiferent de un eventual premiu), ci al întregii şcoli cinematografice româneşti, pe care străinii au început, deja, s-o împingă delicat cu mâna către cutia cu "has beens". Din fericire, Mungiu nu este singurul român de la Cannes, ci dimpotrivă, căci prezenţa românească pe Croazeta 2012 pare consistentă: un short de Paul Negoescu (Orizont - făcut aproximativ în acelaşi timp cu debutul său în lungmetraj, O lună în Thailanda) şi unul de Ştefan Constantinescu (În familie), ambele la Semaine de la critique, un short de Cristi Iftime (Tabăra de la Răzoare) şi un proiect de Adina Pintilie (Nu mă atinge-mă) la Cinefondation, plus programul Romanian Short Waves din cadrul Short Film Corner şi Monica Lăzurean Gorgan la Producers on the Move. Totul susţinut "de la mijlocul terenului" de către Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, mutată cu arme şi bagaje în standul omonim din Village de Film.