ora 10:00 Sesiune de dialog - Teatrul de grup (Invitat special - Beatrice Picon-Vallin)
Sesiunea de dialog a continuat şi a dezvoltat afirmaţia lui Alexandru Darie din seara precedentă: generaţia tânără trebuie să fie împreună. Într-o situaţie cum e cea actuală e aproape o iluzie că cineva poate lucra singur. În cadrul sesiunii, Mihaela Michailov, Gianina Cărbunariu şi conf. Univ. Dr. Nicolae Mandea au discutat despre situaţia grupurilor de teatru româneşti, iar Beatrice Picon-Vallin a descris activitatea câtorva grupuri braziliene, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în România.
Pentru a purta această discuţie, s-a simţit nevoia definirii noţiunii de grup teatral şi s-a ajuns la ideea că acesta este un ansamblu de oameni, de cele mai multe ori din aceeaşi generaţie, care lucrează împreună fără a forma o ierarhie, fără a avea roluri fixate, având totodată o estetică comună, interese comune. Modul de a face teatru în acest fel este în sine o atitudine politică şi socială, chiar dacă tema spectacolului nu are legătură cu politicul sau socialul. Grupul este într-o luptă contra structurilor industrializate, provenite, în România, din regimul comunist şi o încercare de a păstra legăturile sociale. Mihaela Michailov observa faptul că în România, grupurile au apărut ca o reacţie firească şi organică la ce se întâmpla într-un sistem care se autopromova în buclă. S-au creat pentru a spune lucrurile într-un alt mod. Grupuri care există sunt grupuri de cercetare, pe care le interesează mai puţin rezultatul, urmăresc să lucreze într-un anumit fel, după o anumită metodologie, în dorinţa de a schimba modul obişnuit de lucra cu realitatea, de a o reprezenta. Gianina Cărbunariu, mai puţin optimistă, a remarcat faptul că, vorbind despre grupuri în România vorbim de excepţii care supravieţuiesc greu. "Nu văd nişte grupuri schimbând ceva", a afirmat ea. "Eu n-am reuşit să schimb nimic."
Beatrice Picon-Vallin a descris situaţia Braziliei, unde nu există trupe de teatru subvenţionate. Teatrul de grup a devenit o instituţie care trăieşte tot greu. Dacă în Franţa, creatorii de teatru nu vor să amestece artisticul cu socialul, în Brazilia proiectele artistice sunt şi sociale, partea artistică fiind îmbogăţită de cea socială. Grupurile care lucrează în cartiere dezavantajate ale metropolelor braziliene le oferă locuitorilor un fel de terapie, similară cu ce se întâmplă în Bucureşti, prin acţiunile Ofensivei Generozităţii.
ora 15:00 Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Arte, Bucureşti - Preţioasele ridicole, după Moliére
După o discuţie de actualitate, despre moduri de a face teatru mai puţin folosite, a urmat un exerciţiu vintage de actorie, fidel manierei clasice de a-l juca pe Moliére.
Este singurul spectacol din festival care foloseşte un text clasic şi nu inovează pe marginea lui. Preţioasele, înzorzonate, sclifosite şi stridente, cu pretenţii exagerate, sunt păcălite de doi servitori neobişnuit de pricepuţi în artele seducţiei ca la carte. Textul despre moravurile celor dornici de parvenire şi despre forme diferite de prefăcătorie este un suport potrivit pentru actorii care doresc să-şi demonstreze abilităţile comice, iar şapte interpreţi s-au folosit de el la maximum chiar dacă personajele sunt extrem de cunoscute şi unidimensionale.
ora 17:00 Universitatea "Ovidius", Facultatea de Arte, Constanţa - Femeia, ca un câmp de luptă după Matei Vişniec
Să treci de la Moliére la Vişniec într-o singură oră e o tranziţie dură. Cu atât mai mult cu cât trupa din Constanţa a ales să monteze o adaptare a textului Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia, lucru care demonstrează mult curaj şi încredere în capacităţile celor două interprete.
Textul vorbeşte despre atrocităţi pe care am avut norocul să nu le trăim, dar pe care nu trebuie să le uităm. Dar suferinţa celor două femei depăşeşte cu mult graniţele unui război local, este vorba despre rănile deschise lăsate de crime, tortură, înjosire, umilire repetată, gropi comune, mirosuri insuportabile. Ce se întâmplă atunci când nu mai ai voce pentru a ţipa şi nici lacrimi pentru a plânge, cum poţi să te descurci cu bagajul emoţional cu care te încarcă un război? Montarea a încercat să pună în discuţie câteva dintre întrebările pe care le ridică textul lui Vişniec, bazându-se pe interpretarea celor două actriţe şi pe proiecţiile care aduceau mai aproape de spectator războiul şi pe copilul războiului. Salutăm îndrăzneala de a aborda o poveste atât de violentă, de cinică, o poveste care vorbeşte despre viaţa confruntată cu opusul ei, care nu pare fi moartea, ci nebunia ucigaşă.
(Ifoto: Adi Bulboacă)