Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Şcolilor de Teatru Actul I, Scena 1, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ziua I: Spectacolele - Festivalul Şcolilor de Teatru - ACTUL I, SCENA 1, 2012


iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ziua I - Duminică, 24 iunie 2012
 
ora 15:00 - Universitatea Hyperion, Bucureşti - Nunta dupa A.P.Cehov

Primul spectacol din festival a stat sub semnul lui Cehov, un dramaturg canonic, popular în mediul universitar datorită personajelor complexe, care pot să constituie roluri ofertante pentru studenţii la actorie. Mai mult, amestecul de dramatism şi comedie din textele sale permite regizorilor să opteze între o interpretare serioasă şi una comică. Montarea studenţilor din anul al III-lea de la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Hyperion a decis categoric pentru un Cehov vesel.

Spectacolul Nunta este imaginea unei lumi degradate, parvenite, haotice din care personajele nu au şansă de scăpare. Acestea sunt schiţe îngroşate ale lumii (bune şi nu numai): mama - dornică de îmbogăţire, tatăl - beţiv lipsit de direcţie, femeia fatală, ginerele interesat numai de avere, ţiganii - hoţi. Lipsa de orice ruşine, ocupaţie şi reper moral sunt ilustrate prin interpretarea colorată a actorilor, iar gesturile, mecanismele de limbaj, modurile de construcţie a relaţiilor sunt toate clişee relevă manierismul lumii prezentate. Deriva în care a intrat această societate este reflectată în mişcarea scenică haotică, în decorul eterogen şi în costumele ţipătoare. Publicul, aşezat convenţional în sală, devine părtaş la nunta grotescă, martorul discret al încercărilor evidente şi nereuşite a personajelor de a părea ceea ce nu sunt. Montarea mizează pe efectul comic al acestor încercări, dar nu trebuie să uităm că aparenţa nu este amuzantă în lipsa esenţei.
 
ora 17:00 - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Bucureşti - Chip de foc de Marius von Mayenburg

După un Cehov exuberant, a urmat, ca un duş rece spectacolul Catincăi Drăgănescu, care a obţinut cinci premii în cadrul Galei Absolvenţilor UNATC 2012 - secţiunea Master, printre care Cel mai bun spectacol şi Cea mai bună regie.

Chip de foc este povestea creării unei identităţi şi a distrugerii acesteia în acelaşi mod: prin flăcări, prin lipsa regulilor, prin haos. Montarea dezvăluie potenţialul de furie din oameni şi consecinţele dezintegrării familiei. Spectacolul e frust, extrem de violent şi în acelaşi timp subtil, uneori chiar delicat. Personajele fac parte din lumi diferite care în mod aparent nu se contrazic, dar a căror ciocnire declanşează (auto)distrugerile. Părinţii sunt caricaturali, desprinşi din desene animate, din filme stop-motion, dansurile lor mecanice sunt lipsite de substanţă, sunt cei care au încetat să gândească. Copiii lor sunt vii, cu răni care supurează, cu mintea trează şi incredibil de liberi. Jocurile lor repetitive trec din registrul meditativ, aproape liric în sarcasm, în cinismul lipsit de inimă, iar libertatea este ceea ce până la urmă îi determină să se autoclaustreze.

Se remarcă faptul că personajele şi relaţiile evoluează atât la nivel interpretativ, cât şi la nivel vizual. Jocul nuanţat al actorilor este dublat de schimbarea costumelor, de felul în care interacţionează cu obiectele, de felul cum îşi poartă părul. Nu poate fi ignorat decorul care complimentează concepţia regizorală, conceput de Ioana Pashca. Modulare şi mobile, elementele de decor sunt surprinzătoare şi spectaculoase, deşi în aparenţă sunt minimaliste, reci, lipsite de personalitate.

Surprizele nu există numai la nivelul decorului. Regizoarea exploatează fiecare oportunitate şi creează numeroase contrapuncte comice, care echilibrează povestea foarte dură. Cu toate acestea, spectacolul nu îşi cruţă spectatorii, venind aproape de ei şi privindu-i în ochi. Dacă luăm aplauzele drept criteriu, a părut că participanţii la festival au apreciat privirea fixă şi violentă.
 
ora 20:00 - Arlechino moare? - Teatrul Bulandra (Eveniment special - teatru profesionist)
 
Noua sală a Teatrului Bulandra, un Laborator, aşa cum s-a găsit ea aseară, anunţată de iarba artificială de pe coridoarele teatrului, nu părea deloc o anticameră a morţii. Dar în spectacolul-atelier condus de Antoaneta Cojocaru, ea este una. Moartea a stat aşezată lângă mine, aşteptând cuminte. Nu m-am plâns, pentru că în spectacol Moartea este o soprană diafană (Raluca Oprea), a lumii mireasă, cu un zâmbet fix şi cu privirea în gol.
 
Şi dacă Moartea nu e înfricoşătoare, nici bătrânul Arlechino nu este un decrepit plin de mucozităţi cum sunt clovnii lui Vişniec, ci un personaj agil, care iubeşte viaţa liberă şi pentru care timpul este un joc. Pierrot este legat de universul obişnuinţelor, ca o adevărată mască, dar îl iubeşte pe Arlechino atât încât coboară parcă din cer în spaţiul în care îşi dă duhul prietenul său, spaţiu care se află în afara lumii sau sub ea, în afara regulilor. Îl iubeşte pasional, până la ură. E imposibil să păstrez suspansul: Arlechino moare după un tur de forţă acrobatic, după hohote de râs şi de plâns, după ce demonstrează aversitate şi dragoste, după ce ne învaţă cum să trăim. Dar Pierrot reuşeşte să fure privirile spectatorului prin interpretarea plină de candoare a Antoanetei Cojocaru, care joacă admirabil fragilitatea, frica, remuşcarea, aerul lunatec.
 
Spectacolul Arlechino moare? este o propunere foarte interesantă, care se adresează unui public deschis şi sensibil. Are momente care amuză şi momente care emoţionează profund. Chiar dacă nu reuşeşte să evite cu totul platitudinile, am uitat toate momentele mai puţin reuşite ascultând aria lui Handel, Lascia Ch\'io Pianga, pe care o cântă la finalul piesei Moartea.



 Toate articolele despre Festivalul Şcolilor de Teatru Actul I, Scena 1, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer