ora 15:00 - Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Facultatea de Arte - Treapta a IX-a
Chiar şi aruncând doar o privire pe programul festivalului, pot trage concluzia că studenţii la actorie (şi coordonatorii lor) nu sunt precauţi - ei nu se feresc de texte incomode care să îi pună în dificultate. Piesa aleasă de trupa din Galaţi este un asemenea text dificil de înţeles, dificil de acceptat, dificil de interpretat.
Treapta a IX-a este un spectacol despre sine în relaţie cu ceilalţi. Dacă celelalte trepte ale vindecării de alcoolism se referă la eu şi la o putere superioară care poate fi folosită drept punct de sprijin, când ajungi la treptele a VII-a şi a IX-a, punctul de sprijin dispare. Vindecarea trebuie să se întâmple şi în raport cu aproapele pe care l-ai rănit : este momentul când trebuie să-ţi ceri iertare. Spectacolul propus nu este unul blând, pune problema remuşcării, a responsabilităţii şi a iertării într-un mod matur. În reprezentaţia din cadrul festivalului, foarte importantă a fost înţelegerea. Nu numai între mamă şi fiică, între prietene sau între bolnavi şi sănătoşi, ci şi înţelegerea dintre interprete, dintre actriţe şi regizoare. Pe lângă întrebările textului, a fost ridicată întrebarea fundamental umană : cât de bine se pot pricepe doi oameni unul pe altul ? Aceasta a fost dublată de întrebarea : cât de bine putem pricepe teatrul cu toate datele sale ? De aceea, montarea se foloseşte de convenţiile pe care teatrul le presupune, cu precădere de cele care se referă la spaţiul de joc, devenind astfel un exerciţiu folositor pentru actriţele care abia au absolvit secţia de teatru. Spectacolul a fost, înainte de toate, o provocare.
ora 17:00 Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte - Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vişniec cu un insert din Paul Goma
Dacă Treapta a XI-a se ocupa de problemele individului, de modul în care se poate el raporta la societate, spectacolul după Vişniec se ocupă (şi) de modul în care societatea se raportează la individ.
Dacă regimul comunist este o temă destul de folosită în cinematografia sau pictura românească, în teatru se remarcă în general absenţa (sau foarte atenta camuflare) a unei atitudini politice vizavi de trecut, prezent sau viitor. Plecând de subiectul piesei, miza spectacolului se îndepărtează de performanţa interpretativă ; spectacolul propus de Universitatea din Craiova nu este un scop, ci un mijloc de explorare a lumii, a trecutului, şi de abia apoi a mijloacelor teatrale. Înfăţişând societatea schizoidă, deprimată, debilă (leger, mediu sau sever), actorii au avut ocazia să descopere ce înseamnă comunismul pentru cei care au copilărit după 1990. Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal este un spectacol plin de energie şi substanţă, în care privirile rătăcite, ţipetele de groază, alcoolul, sexul şi zâmbetul îngăduitor al protagonistului alcătuiesc un întreg dens. Bolnavii mintal, asemănători cu mumiile, sunt clişee. La fel este şi poetul socialist, şi gardianul şi directoarea închisorii, dar sunt clişeele unei lumi asfixiate, unei lumi care a fost împiedicată să gândească. Acesta este un spectacol al generaţiei care consideră că nu s-a născut în locul potrivit, din cauza predecesorilor care au acceptat / stricat / schimbat. Este, în acelaşi timp, spectacolul celor care nu acceptă să dea vina fără să înţeleagă, fără să cunoască trecutul apropiat şi fără să se împace cu acesta.
ora 19:00 Familia Tót de Istvan Orkeny, Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu (Spectacol eveniment - teatru profesionist)
Centrul Cultural "Nicolae Bălcescu" este un spaţiu prietenos, iar spectacolul lui Victor Ioan Frunză se foloseşte din plin de energiile existente aici. Familia Tót este o comedie curată, două ore de divertisment cu substanţă.
Într-o casă liniştită a unei familii liniştite dintr-o regiune liniştită vine un maior direct de pe front. Războiul ajunge în acest capăt de lume, războiul ne priveşte pe toţi, războiul ne transformă. Jucăria lui Frunză are un mecanism subtil şi complicat; rotiţele se văd pe alocuri, dar asta îl intrigă pe spectatorul curios : există puţine jucării care să nu scârţâie, care să nu exagereze, care să nu îl subestimeze pe cel care le priveşte de aproape. Montarea este inteligentă, nimic nu este întâmplător şi totul pare lipsit de efort. Pentru participanţii la festival, spectacolul poate fi o lecţie de actorie. Nimfeta Aghika Tót, capul familiei Tót, pompier serios, gospodina Mariska Tót, maiorul psihotic, dama frustrată şi poştaşul puţin retardat, dar plin de candoare - toate personajele sunt interpretate foarte precis, toate nuanţele sunt atinse cu o lejeritate dezarmantă. Acţiunea se desfăşoară firesc, relaţiile sunt foarte clare. Familia Tót este o demonstraţie a faptului că, pentru a îţi arăta calităţile dramatice, nu este nevoie neapărat de un subiect sumbru, de o situaţie complicată şi serioasă. Mai mult, este o demonstraţie a faptului că mijloacele comice nu se rezumă la accidente, qui-pro-quo-uri şi costume împopoţonate. Prezenţa acestui spectacol de teatru Profesionist (pentru că în acest caz simt nevoia de a folosi majuscula) este mai mult decât binevenită în cadrul programului festivalului.
Fotografii: Adi Bulboacă.