Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Şcolilor de Teatru Actul I, Scena 1, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ziua II: Atelier de actorie - Cristian Mungiu, la Festivalul Şcolilor de Teatru - ACTUL I, SCENA 1, 2012


iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prolog
 
Cristian Mungiu, al doilea regizor invitat să susţină un atelier de actorie de film în cadrul festivalului Actul 1, Scena 1, şi-a structurat cele trei ore de atelier pe două direcţii principale: una de monolog (pentru a rămâne în terminologia teatrală), în care a expus parcursul lucrului cu actorul de la etapele preliminare ale castingului până în momentul propriu-zis al filmării, şi o a doua de dialog, în care a răspuns, cu multă răbdare, întrebărilor venite din public.

 
Actul I
 
Dacă primul criteriu în selecţia actorilor dintr-o bază de date (actualizată în permanenţă de regizorul de casting cu care lucrează) este unul intuitiv (alegerea se face pe baza fotografiei), criteriile care însoţesc etapele următoare de lucru devin concrete şi riguroase. Ce îl interesează pe Mungiu la un actor nu este atât capacitatea lui de a compune un rol complicat făcând traiectorii psihologice, ci abilitatea lui de a relaţiona cu situaţia. De aceea (aşa cum a specificat şi în răspunsul la una din întrebările venite din sală) nu acordă foarte mare atenţie cantităţii de experienţă cinematografică a actorului (o dovadă este şi faptul că cele două actriţe din După dealuri, premiate pentru interpretare la Cannes 2012, sunt debutante), ci capacităţii sale de a transfera şi, mai ales, de a menţine firescul asumat al banalului din conversaţiile de zi cu zi, atunci când lucrează pe textul scenariului. Regizorul pune foarte tare accentul pe naturaleţe (de aceea le-a şi atras atenţia celor prezenţi asupra sterilităţii fotografiilor "profi", de tipul celor făcute într-un studio, remarcând tendinţa majorităţii actorilor de a se prezenta într-o manieră cosmetizată, atât în fişele caselor de casting, cât şi în primele întâlniri cu regizorul) nu doar în prezentare, ci şi în citirea textului. Astfel, un punct de maximă importanţă la casting devine capacitatea lor de a fraza logic textul şi apoi de a percepe diferenţele de ton în citirea replicilor.
 
Personalitatea actorului are o pondere la fel de mare în procesul de selecţie. După ce i-a văzut la casting urmează o serie de întâlniri, în care, speră Mungiu, se renunţă pe cât posibil la masca socială (sau cel puţin la masca de actor), permiţându-i să le cunoască temperamentul şi să decidă, în final, care dintre ei e mai potrivit pentru partitura respectivă. La capătul acestor întâlniri, îşi conturează a shortlist (termen folosit chiar de regizor) şi intră în a doua etapă de lucru: învăţarea textului. Cum faci să păstrezi un firesc al gândului când învăţarea presupune repetiţie, deci un pericol de mecanicizare? Acesta este un prim mare task al actorului - i se cere ca pe măsură ce repetă să nu cadă în mecanic, ci să asimileze subtextul. Şi pentru că drumul actorului către personaj este anevoios, imediat ce va trece de învăţarea textului, va fi pus în faţa unei alte dileme: "Ce fac în timp ce îmi dau replicile?". Răspunsul vine lucrând cu regizorul, căci la fel de importantă precum abilitatea lor de a juca este, din punctul de vedere al lui Mungiu, şi capacitatea regizorului de a genera. Perioada de repetiţii este pentru el singura în care se fac negocieri (intervine şi pe text dacă există timpi morţi şi constată că unele replici nu funcţionează) şi reglaje pe personaj. Odată stabilite nuanţele, este necesar ca ele să rămână aceleaşi şi în timpul filmărilor. Ajungem, într-un final, la ultima etapă, filmarea, în decursul căreia cel mai important este ca actorul să se poată concentra la fel de bine la fiecare dublă şi să aibă aceeaşi prospeţime. În ajutorul lor, pentru a nu le fragmenta jocul şi a le permite să acumuleze, Mungiu lucrează cu planuri secvenţă, chiar dacă la montaj va tăia în interiorul lor.
 
Deşi discursul lui a urmărit prezentarea cronologică a etapelor de lucru, a avut câteva ieşiri din structură (revenind de fiecare dată, extrem de abil, la problema principală). Una din ieşiri a reprezentat-o formularea unei întrebări, care în mod sigur stă pe buzele tuturor actorilor din momentul în care se prezintă la un casting: "Ce vrea regizorul de la actor?". Încercând să răspundă, Cristian Mungiu identifică două tipuri de regizori: cei orientaţi spre interior, spre lucrul cu actorul în compunerea unui rol, şi cei orientaţi spre exterior, fără a acorda atenţie unei compoziţii savante de personaj, minimalizând astfel rolul actorului. Îi îndeamnă pe cei prezenţi să nu vadă o jignire în al doilea tip de lucru sau, dacă asta se întâmplă (cum cred că este cazul majorităţii), să refuze proiectul, astfel încât să nu dezaprobe apoi ce au făcut. Mungiu a subliniat subtil, într-o formulare adecvată, o problemă a mentalităţii universitare conform căreia cei care ies din secţiile de profil se pregătesc pentru "arta nobilă a teatrului". El consideră că experienţa unei reclame (unde în niciun caz nu se pune problema construirii complexe de personaj) este un "test de umilinţă" necesar pentru actor.
 
Actul II
 
În a doua parte a atelierului s-a deschis un dialog cu publicul. Întrebările au permis conturarea unei paralele între modul în care funcţionează agenţiile de casting din SUA şi cele din Franţa sau România. De asemenea s-a ajuns la povestirea unor conversaţii pe care Mungiu le-a avut cu actori hollywoodieni celebri (Faye Dunaway se pare că l-ar fi rugat să îi împrumute prop-ul de la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, ea pregătindu-se să regizeze un film în care avea o secvenţă de avort, sau Dustin Hoffman care l-a sunat să-l felicite, arătându-se deschis unei colaborări), anecdote care au destins sala.
 
Epilog
 
La finalul celor trei ore de atelier, am stat de vorbă câteva minute cu una dintre participante, Smaranda Nicolau (anul III actorie, în cadrul U.N.A.T.C.), vrând să văd ce a însemnat întâlnirea aceasta pentru un viitor actor. Smaranda i-a apreciat discursul "logic şi frumos şi profesional", deschiderea în colaborarea cu actorul ("pare să fie destul de deschis să cunoască persoanele cu care lucrează, îndeajuns încât să poată lucra mai bine cu ele") şi consistenţa prezentării ("el chiar a intrat în amănunt, adică a intrat în procesul lui personal"). Ea a mărturisit că se aşteptase ca un regizor cu experienţă să li se adreseze unor actori începători cu un aer de superioritate, cu o atitudine de tipul "păi mergeţi la casting... păi, ce să vă spun?". Şi, ce-i drept, Mungiu pare un om modest şi generos (încă de la început şi-a exprimat dorinţa ca ceea ce urma să se întâmple să le folosească fie şi numai ca informaţie studenţilor, dacă structura atelierului nu a permis exerciţii de actorie propriu-zise). Răbdarea cu care a răspuns fiecărei întrebări, sfaturile pe care le-a dat şi dorinţa vădită de a împărtăşi din experienţa lui unor studenţi veniţi să îl asculte au ridicat la sfârşit un val de aplauze binemeritate, lăsând senzaţia că a fost o experienţă care i-a făcut pe cei prezenţi să intre un pic mai mult în profunzimile profesiei pe care şi-au ales-o.

(Fotografii: Adrian Bulboacă)



 Toate articolele despre Festivalul Şcolilor de Teatru Actul I, Scena 1, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer