Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nici jazz-ul nu poate ferici pe toată lumea, a doua seară - Gărâna Jazz, 2012


iulie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lucrurile nu ies tot timpul aşa cum ne-am dori. Nici măcar aşa cum ar trebui, iar seara a doua de Gărâna Jazz (14 iulie 2012) a făcut parte, din păcate, din acele lucruri care nu au ieşit nici cum ne-am fi dorit, nici cum a trebuit. Am trăit, cred, una dintre cele mai mari tristeţi de când călătoresc prin ţara în căutare de festivaluri frumoase şi de oameni buni. Dar să le luăm pe rând, ardeleneşte, într-un articol pe care mi-aş fi dorit să nu îl scriu aşa în totalitate.

Poate una dintre marile bucurii de aseară a fost Mario & The Teachers, pe care îi mai auzisem cântând de câteva ori şi mă gândeam că nu mai au cum şi cu ce să mă surprindă. Mă bucur că m-am înşelat şi ca etno-fusion-ul lor încă mai poate oferi mulţumire în suflet, că flautul Corinei Ardelean încă stârneşte pasiuni, aplauze şi urale. Cu o formulă extinsă de percuţionişti (Mario Florescu, Alex Florescu şi Cserey Csaba), Mario & The Teachers au sunat aşa cum trebuie să sune o trupa adevărată de jazz, impecabil ca sunet şi fără cusur ca muzică. Am dansat, am cântat şi am bătut ritmul cu cei aproximativ 3.000 de oameni veniţi să se bucure de jazz adevărat.


Deşi în program erau trecuţi cei de la Portico Quartet, trupa următoare a fost una din Germania, Edgar Knecht Quartet, cu doi percuţionişti (Stephan Emig şi Tobias Schulte), un basist (Rolf Deneke) şi leader-ul grupului, la pian (Edgar Knecht). Observ că percuţia câştigă din ce în ce mai mult teren, iar solo-urile nu mai sunt doar solo-uri, ci se transforma în duo-uri, chitările, pianul sau instrumentele de suflat făcând pereche cu toba clasică. Rezultatul este unul fascinant dacă şi muzicienii pot să se sincronizeze, în ciuda improvizaţiei de la fiecare solo/duo. Acest quartet, însă, a avut doar nişte momente în care mi-a captat atenţia (în mod special intervenţiile la pian ale compozitorului Edgar Knecht), restul pieselor nereuşind să mă scape de obsedantele acorduri ale lui Take Five (Dave Brubeck). Absolut fiecare piesă din repertoriul celor patru a avut o bucată muzicală din magistralul jazz compus de Brubeck, însă compoziţiile derivate au fost mult sub aşteptările mele. Recunosc că m-au plictisit intervenţiile bas-ului, dar m-au trezit percuţioniştii. Nu contest valoarea muzicală a celor patru nemţi, poate doar playlist-ul să fi fost puţin făcut în grabă, fără acele condimente care fac dintr-un concert bun unul perfect.


Marea dezamăgire a serii a fost Portico Quartet, acei muzicieni din Londra despre care spuneam ieri că abia aştept să le văd prestaţia live. Ascultasem muzica lor, înregistrată, citisem recenzii despre recenta vizită în România, la festivalul Alba Jazz, eram mai mult decât curioasă să aud şi să văd nu unul, ci două hang-uri live. Toate păreau aproape perfecte. Ei bine, concertul lor a avut nici mai mult nici mai puţin de 4 (patru) compoziţii, iar concertul propriu-zis a durat mai puţin decât probele de sunet pe care le-au făcut înainte de concert şi care au durat patruzeci de minute. Motivaţia pentru durata concertului a fost că aveau un avion de prins, însă asta nu justifică acele probe de sunet interminabile şi nici stilul muzical jazz-electro ales pentru reprezentaţia lor. La un moment dat mă întrebam dacă nu cumva am greşit festivalul şi mă aflu la ceva similar lui Sensation White, lucru confirmat, de altfel, de toţi cei care erau în jurul meu şi se uitau nedumeriţi înspre scenă. Jazz făcut cu pad-ul, percuţie inexistentă, iar saxofonul, acest instrument care poate deveni Dumnezeul unui concert, s-a auzit foarte puţin spre deloc. Au cântat în grabă, fără pic de suflet, iar eu am plecat în timpul ultimei piese, întrebându-mă ce s-a întâmplat şi de ce am acel gust amar.


Alegerea de a pleca a fost întărită de faptul că ultima trupa (Brink Man Ship feat. Nils Petter Molvaer - promotor al jazz-ului de compoziţie, super contemporan şi pe alocuri greu de înţeles dacă nu eşti un fan înrăit al genului) avea printre instrumente şi un computer. Am fost speriată de gândul că aş putea asista la un alt dezastru electro-jazz, acel jazz care poate foarte repede să treacă bariera de gen şi să ajungă să fie confundat cu muzica electronică atât de prezentă în viaţa noastră de zi cu zi, prin toate posturile de radio româneşti sau de aiurea. Instinctul nu m-a înşelat, iar azi dimineaţă am ascultat cu mare tristeţe o recenzie făcută de colegii de pensiune (muzicieni şi ei), care au concluzionat: "ieri n-a fost o zi foarte bună, dar am mai învăţat nişte lucruri despre jazz."


Cu această concluzie în minte scriu acum. Poate că ieri n-a fost cel mai fericit line-up, dar nici jazz-ul, în toate formele lui, nu poate mulţumi pe toata lumea. Iar Gărâna Jazz Fest e un festival care adună toate ramurile genului, reuşind să ne arate tuturor şi ceea ce ne încântă la maxim, şi ceea ce n-am putea să ascultăm niciodată în intimitatea căminului nostru, ceea ce e un mare câştig pentru noi, cei ce asistăm seară de seară la miracolul muzicii.

Pe care miracol îl aştept cu sufletul deschis, în această seară, şi al cărui nume ar trebui să fie Dave Holland, marele contrabasist din Statele Unite. Să îl lăsăm să ne unească pe toţi cu muzica lui, ca un fel de compensaţie divină pentru dezbinarea pe care am simţit-o aseară.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltea Zambori


Alte articole

 Un final de basm, ultima seară - Gărâna Jazz, 2012, Oltea Zambori
 Tord Gustavsen Quartet @ Garâna Jazz Fest 2012, Lucian Maier
 Perfecţiunea jazz-ului, a treia seară - Gărâna Jazz, 2012, Oltea Zambori
 Jazz sub clar de lună, prima seară - Gărâna Jazz, 2012, Oltea Zambori


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer