Cultura / februarie 2005
Closer
Cum poate un film fără nici o scenă de sex să fie intens sexual? Cum poate un film să scandalizeze fără să aibă nici-o scenă de sex?

Răspunsul stă în dialogurile solide şi profunde, epurate de orice extra limbaj, bogate în imagini puternice şi în idei fertile, copioase în termeni expliciţi care nu lasă teren eufemismului...

Regia lui Mike Nichols creează o adevărată pornografie oratorică! Însă regizorul Absolventului o face cu o extrem de sofisticată eleganţă. Realizând versiunea filmică a piesei lui Patrick Marber (autor şi al scenariului) Nichols ne propune un produs de înalt nivel.

Closer este povestea "cros-polenizării" între cupluri. Cele patru personaje sunt doi bărbaţi şi două femei. Doi Englezi: romancierul ratat Dan (Jude Law) şi dermatologul deviant Larry (Clive Owen), şi două Americance: vulnerabila Alice, o femeie fără vreun talent anume, o stripteueză–punkeriţă, jucată de Natalie Portman, şi o fotografă haotică (Julia Roberts). Povestea sare între episoade care pivotează pe mai mulţi ani, între o serie de întâlniri, căsătorii, relaţii ilicite, ruperi de relaţii şi capcane din gelozie, care dau formă vieţilor romantice pe muchie de bumerang a personajelor.

Ei se întâlnesc cum le place scenariştilor de la Hollywood: într-un accident de trafic, la o şedinţă foto, printr-un sex-chat pe internet, la un club elegant de striptease, şi vorbesc în epigrame deştepte. Se despart, se iubesc şi se trădează, se ceartă şi se reconciliază, nimeni nu poate trăi fără celălalt decât dacă/până se îndrăgosteşte de un/o alt(a), totul pe firul conductor al lungilor schimburi de replici în care actorii sunt desăvârşiţi.

Cei patru se îmbarcă într-o serie de complicate şi dureroase adultere, minţindu-i pe ceilalţi şi minţindu-se pe sine, incapabili de a decide dacă fac ceva reprobabil sau civilizat... Un vârtej de pasiuni adevărate şi de sentimente false în care minciuna şoptită pare a fi mai sinceră decât orice adevăr strigat cu toată gura.

Prima jumătate de oră în care personajele se întâlnesc şi stabilesc relaţii este fulgurantă, o mare dovadă de măiestrie regizorală. Majoritatea aşa-ziselor "noi talente" care nu au înţeles că cinema-ul este, înainte de toate, povestire, ar trebui să-i invidieze lui Nichols simplitatea, coerenţa şi eleganţa.

Nichols se exaltă în a sublinia teatralitatea acţiunii: foarte puţine exterioare, trecerea timpului semnalată doar de povestirea noilor întâmplări care reies din dialogurile personajelor sau din schimbul costumelor care secondează situaţiile emotive. Personaje şi dialoguri încastrate într-o structură foarte netă, în care fiecare element are semnificaţia lui precisă. Personajele se înfruntă mereu câte două. Cei patru nu se întâlnesc niciodată în acelaşi timp, astfel precum există doar două scene în care rivalii (cei doi bărbaţi şi cele două femei) au posibilitatea de a se cunoaşte. O arhitectură complexă excelent gândită.

Producţia este valorizată şi de către cei patru interpreţi pe care Nichols îi dirijează magistral. Actorii joacă totul până la limită, fără teamă de întunericul sau distrugerea din inimile personajelor lor. Nu le e teamă să apară drept antipatici. Julia Roberts este cum nu am mai văzut, interiorizată, excepţională în a-şi reda personajul: o femeie de patruzeci de ani cu o profesie solidă, complet pierdută în faţa iubirii, care oscilează între visele lui Dan (Jude Law) şi soliditatea lui Larry (Clive Owen).

Elegant şi splendid filmat de Stephen Goldblatt, Closer se prezintă ca o melodramă "de cameră" interpretată de patru mari actori.
Regia: Mike Nichols Cu: Julia Roberts, Jude Law, Natalie Portman

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus