Apropo TV / martie 2005
Closer
În ciuda aparenţelor, 2004 n-a fost anul lui Clint Eastwood, nici al lui Jamie Foxx şi cu siguranţă nu al lui Scorsese. Nu domnilor, omul anului se numeşte Michael Igor Peschkowsky. Cum adică cine?!

Încă din anii '50, pe când punea bazele trupei de comedie Second City (împreună cu Elaine May et Co.), Mike Nichols (pe care l-am pomenit mai sus sub adevăratul său nume, pentru a-i sublinia delicat originea ruso-germanică) visa să plece din Chicago şi să devină cineva la New York. Zis şi făcut – la începutul anilor '60, Nichols şi May redefinesc noţiunea de stand-up comedy, zăpăcesc Broadway-ul şi, după ce apar niţel la TV, ca orice cuplu de succes, se despart. În 1966, Mike Nichols debutează exploziv în cinema, cu Who's afraid of Virginia Woolf?, dar publicul îi reţine doar pe Taylor & Burton; un an mai târziu e premiat cu Oscar pentru regia The Graduate, dar oamenii-i aplaudă doar pe Simon & Garfunkel... Nu-i bai – o bere rece ăluia care ştie, fără internet sau dicţionar, cine a regizat Gone With The Wind Mă gândeam eu...

Urmează o adaptare controversată (Catch-22, după Joseph Heller), un proiect fierbinte (Carnal Knowledge), un semi-eşec (The Fortune), o reîntoarcere pe Broadway şi o revenire în anii '80 cu filme mai mult (Silkwood, Biloxi Blues) sau mai puţin (Heartburn, Regarding Henry) reuşite. Împăcarea cu Elaine May are ca rezultat un remake excelent (The Birdcage) şi o satiră politică asemenea (Primary colors), iar în 2004 Mike Nichols e multi-premiat pentru (Angels in America, acceptă regia musicalului Spamalot, bazat pe Monty Python and the Holy Grail (un succes fulminant pe Broadway) şi regizează în trei săptămâni un film ce taie în carne vie, ca-n tinereţe, un război verbal crâncen din care scapă cine poate, adică revelaţia Natalie Portman şi înfricoşătorul Clive Owen, ultimul - etern învingător într-o luptă în care, vorba lui Fowles, câştigătorii sunt cei care pierd.

Closer se cheamă filmul, e bazat pe piesa lui Patrick Marber (bun prieten cu Alan Partridge) şi trebuie văzut numaidecât - dialogurile dor aprig, mai ales dacă l-aţi trăit deja într-un fel sau altul. Dovadă, membrii Academiei n-au salutat nici regia elegantă a lui Nichols, nici scenariul parţial autobiografic al lui Marber. Probabil erau ocupaţi să-şi oblojească rănile.
Regia: Mike Nichols Cu: Julia Roberts, Jude Law, Natalie Portman

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus