Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Moonrise Kingdom

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Moonrise Kingdom, (2012), regia Wes Anderson la Les Films de Cannes à Bucarest, 2012


octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ultimul film al lui Wes Anderson s-a ascuns miercuri seară (24 octombrie 2012), în programul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, 2012, sub titulatura de Film Surpriză. Suspansul publicului de la Cinema Studio a rămas intact până la apariţia primelor imagini pe ecran, transformându-se apoi în destindere şi, pe alocuri, hohote de râs. Moonrise Kingdom, cel care a deschis cea de-a 65-a ediţie a marelui festival de la Cannes, e un film jucăuş în toate aspectele, un mix bun între tinerescul a doi puşti de 12 ani, un el şi o ea, şi complexitatea problemelor şi neînţelegerilor familiale, respectiv sociale, care îi unesc pe cei doi, făcându-i să fugă împreună, undeva pe tărâmurile neexplorate ale unei regiuni de pe coasta Americii anilor '60 (New England). Un film cu copii, pentru adulţi.

Suzy (Kara Hayward) este o tânără a cărei familie nu o duce prea bine la capitolul comunicare, fraţii mai mici sunt (cum altfel?) nişte nesuferiţi, iar părinţii ei folosesc un megafon pentru a-şi face auzite vocile prin casă, fiind incapabili de a purta o conversaţie normală între ei, darămite cu copiii. Sam (Jared Gilman) nu o duce nici el mai bine, rămas orfan de mic, obişnuit cu ostilitatea serviciilor sociale, e înrolat acum într-o brigadă de cercetaşi, unde e tratat cu superioritate de către colegii lui. Ambii copii se detaşează de ceea ce ar trebui să reprezinte în ochii celorlalţi a regular boy / girl, devenind un soi de paria. Însă, terenul lor spiritual (Suzy citeşte poveşti fantastice, Sam e pasionat de cartografie), disponibilitatea lor afectivă şi o mică intervenţie a destinului le asigură protagoniştilor un drum de iniţiere comparabil cu cel al eroilor din basme. La sfârşit, cei doi se aleg cu o aventură pe cinste, începutul unei frumoase poveşti de dragoste, părinţi mai buni (în cazul lui Suzy) şi chiar părinţi noi (în cazul lui Sam). Chiar dacă povestea pare a fi pe parcurs una clasică, în sensul punctelor (plot-points) care declanşează şirul acţiunilor, nu neapărat al acţiunilor în sine, filmul nu devine doar o copie a acestor scheme, reuşind să menţină interesul publicului şi să impresioneze.

Cu adevărat interesantă devine o anumită tehnică a gag-ului folosită cu subtilitate de către regizor şi pusă de cele mai multe ori în cârca inocenţei copiilor (cei doi protagonişti şi colegii cercetaşi ai lui Sam), dar molipsitoare şi pentru adulţi, scoţând filmul din zona lirico-emoţională în care ar fi alunecat încă de la prima întâlnire a copiilor. Până la final, rolurile sunt inversate treptat şi fără a se insista mult pe acest lucru - copiii se comportă mai responsabil decât adulţii, care îşi pierd imediat cumpătul, ba mai mult, ajung să se "căsătorească", în timp ce părinţii sunt pe punctul de a se despărţi. Aşa-zisa dificultate de a lucra cu actori tineri, neexperimentaţi, pare să se fi transformat într-o prospeţime pe care au dat-o aceştia prin maniera de a juca - liber, fără prea multă interiorizare, ca şi cum copiii ar imita nişte adulţi (nu e oare stilul american de joc al copiilor din filme?). E un mic artificiu de care Anderson a ştiut să profite, adaptându-şi întregul film la acest stil (discursuri haioase, personaje caraghioase, mici momente de suspans rezolvate prin efecte comice).

Dacă povestea nu vă trimite cu gândul la asta, vizual, filmul aminteşte de un alt film de-al lui Wes Anderson - The Royal Tenenbaums. Culori calde, aceeaşi casă-labirint sinonimă în plan simbolic cu legăturile complicate ale familiei care locuieşte în ea, deşi în Moonrise Kingdom, interiorul casei e filmat mai mult ca o casă de păpuşi, ca o machetă, care îşi delimitează clar locatarii. Curajul filmului de a ataca probleme de familie cu atâta uşurinţă e de lăudat. E un film fresh, care nu te apasă, nu îţi bagă degetele în ochi, ci te lasă să vezi, în spatele poantelor, poveste pe care trebuie să o descifrezi şi la care trebuie să meditezi odată ieşit din sala de cinema. Până atunci, îţi oferă doar zâmbete.






 Toate articolele despre Moonrise Kingdom
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Sabina Balan


Alte articole

 Neadecvaţi la inadecvare - Moonrise Kingdom, Lavinia Cioacă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer